la*multi*ani*fratele*meu

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grai românesc

ÎN GRAI ROMÂNESC

În vatră de români m-am născut,
Iubită mamă - Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare şi câmpie.

Din graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învăţat să-i cânt renume
Ţării-mamă ca Rai pe Pământ.

La şcoală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărţii,
Să cultiv dragostea de glie
Şi spiritul românităţii.

În grai românesc m-am înălţat
Pe-a moralei creştine scară
Şi în demnitate am învăţat

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dete câteva târcoale curţii împărăteşti şi luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său şi se pitulă la un colţ, aşteptând acolo până se liniştiră toţi cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piuă, Făt-Frumos se urcă pe dânsul; d-aci pe coama zidului, şi sări în grădină. Când puse mâna pe colivie, o dată ţipă pasărea şi, cât ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulţime de paseri, cari mai mici, cari mai mari, ţipând pre limba lor. Şi atâta larmă făcură, încât se deşteptară toţi slujitorii împărăteşti. Şi viind în grădină, găsiră pe Făt-Frumos cu colivia în mână şi pasările dându-se la el să-l sfâşie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el şi-l duseră la împăratul, carele şi dânsul se sculase să vază ce se întâmplase.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii flori

Îţi mai aduci aminte când sărutată toată,
Pe buze vântul dulce cu o floare se juca?
Petalele de măr surprinse, dintr-odată,
De inocenţa clipei pe gene-au prins să-ţi stea...
Trecut-au ani, iubito, la rând, fără zăbavă,
Şi-acele clipe, poate, din gânduri au zburat,
Doar merii albi prind timpul – scântei, ca într-o lavă,
Şi dragostea şi-o poartă prin ochii-ţi sărutaţi...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Lumi (2015)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel

Un copil dormea odată
lângă chivot, ca un miel,
când în noaptea înstelată
se-auzi un glas deodată...
"Samuel! Samuel!"
Nu-l chema Eli bătrânul
nici vreun înger plin de zel.
Ci, cu foc umplându-i sânul,
îl striga Atotstăpânul...
"Samuel! Samuel!"

"Fiul Meu, cum tună norii
voi lovi în Israel!
Voi zdrobi toţi slujitorii
ce-mi înşeală-nchinătorii.
Samuel! Samuel!"

Şi când sabia ne-nfrântă
sângeră în larg măcel,
slujba-naltă a fost frântă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru muzică

Nu pot să-ţi spun numele: prea e legat
De chinuri, şi sună profund vinovat.
Doar lacrima de pe obraz e în stare
Să spună ce gânduri mă-ncearcă, amare.

Prea scurte-au fost orele dragostei noastre,
Prea lungi ca în suflete pacea s-adaste!
Din lanţ ne tot zmulgem, mereu ne căim,
Mereu despărţindu-ne, iar ne unim.

A mea fie vina, a ta fericirea!
Mă iartă, iubito, şi uită-ţi iubirea,
Dar inima mea, ţi-e dată pe veci,
Doar tu o poţi frânge, din preajmă-mi de pleci.

Smerit lângă tine-acest suflet al meu
(Cu cei trufaşi, aspru), m-apasă azi, greu:
Cu tine alături, chiar clipa fugară
Mai dulce ne-ar fi decât orice comoară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri care au contat enorm în viaţa mea: muzica şi mistica (deci extazul) – şi care se îndepărtează... Între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, orgie a amândurora. Pasiunea pentru ele era legată de insomniile mele. Nervi incandescenţi, întinşi să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă. Toate au fost înlocuite de acreală, de zbucium, de scepticism şi de anxietate. Pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice – singura explicaţie că mai sunt în viaţă. Căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie, de mult mi-aş fi ieşit din minţi.

Emil Cioran în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!