la*multi*ani*fratele*meu

Nimic nu se compară cu zborul pe o bicicletă Schwinn

___ Încă îmi mai pot aminti zilele copilăriei
cât de plăcut era să arunci cu bulgări de nămol
şi să te joci cu broaştele râioase nu cu fetele
__ Era în regulă ca un băiat să fie băiat
să se lase la vale de pe cel mai înalt deal din apropiere
fără cască de protecţie pe o bicicletă Schwinn
cu picioarele urcate pe ghidon era şi mai mişto
nu-i trecea nimănui prin cap c-ar fi fost ceva periculos sau iresponsabil

__ Erau copaci în care să te caţări şi pe care să-i strângi în braţe
__ Erau fortăreţe de apărat şi pistoale cu capse şi onoare băieţească
__ Era dreptul copilului de a fi o fiinţă liberă
cu intruziunea ocazională a spanacului... a salatei... sau a căzii de baie...
__ Tehnic vorbind viaţa mea s-a sfârşit la vârsta de unsprezece ani...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în mine bate o inimă

Am stat prea mult în tăcerea singurătăţii,
fără să ne amintim ce înseamnă să ne respirăm visele.
M-am ascuns printre gândurile altora,
lăsând clipele să se scufunde în judecăţile lor.
Încătuşata în mine, fără a îndrăzni să fiu,
cu teama că fiecare respiraţie
ar putea răni pe ceilalţi,
am trăit pentru a aduce fericire altora.
Mi-am aruncat sufletul
în umbrele care ne ţîn legaţi,
hranindu-mă cu praful căzut
de pe zâmbetul lor.
Am stat prea mult în negura celorlalţi
fără să îmi acord nicio rază de lumină.
M-am ascuns la picioarele altora
lustruindu-le urmele paşilor
călcând peste sufletul meu.
Cu bucurie am acceptat
fiecare pumnal primit în spate
pentru a-i proteja pe ei...

[...] Citeşte tot

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent, perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obişnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. – Şi, dacă a fost o vreme în care invidiam pe schimnicii din Egipt care-şi săpau mormântul spre a-şi picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aş săpa pe al meu, n-aş lăsa să cadă în el decât mucuri de ţigară.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Daniel Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
- strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Canicula? Arşiţa?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (căţeluşa; latin), care este constelaţie şi steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (câneşti). Arşiţa cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare şi întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creştetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, şi alţii. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit şi constelaţia Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă şi cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăţi din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!