la*multi*ani*fratele*meu

Trezire

Mocneşte copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
şi-amestecă învierea,
ceara şi mierea.

Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt şapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul fiinţei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumneyeiască.

Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion III

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.
A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.
Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase
Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură
Şi parcă rătăceşte nevăzut
Pe zîmbetul mai strîns, de la şezut.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munte vrăjit

Intru în munte. O poartă de piatră
încet s-a-nchis. Gând, vis şi punte mă saltă.
Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă!
Din ferigă vulpea de aur mă latră.

Jivine mai sfinte-mi ling mânile: stranii,
vrăjite, cu ochii întorşi se strecoară.
Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară
albinele morţii, şi anii. Şi anii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; priveşte-o cum coboară:
Peste oraş, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alţii grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Şi remuşcări culege — serbare vicioasă —
Durerea mea, dă-mi mâna şi să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morţi cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Şi Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne uşor
Precum un lung linţoliu sosind din Orient.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.

A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.

Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase.

Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stînci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pîine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juan: Nu te păcăli, toţi trăim încercând să posedăm ceva. Tu, un loc respectabil în cercul social, eu, un minut de plăcere. Fiecare în felul lui caută eternitatea.
Federico: Iar tu o găseşti în femei.
Juan: Oare există altceva mai frumos? Tu pentru ce doreşti mai multă putere şi mai mulţi bani? Diferenţa este că eu o iau pe scurtătură.
Federico: Ce logică perversă!
Juan: Mai lasă-mă, logica este ştiinţa absolutului. În viaţă totul este relativ.
Federico: Tocmai de aceea îţi şi zic. Nu te mai ascunde-n spatele cuvintelor tale ingenioase. Profită de acest ultim tren, că, dacă nu, vei rămâne singur în gară.

replici din piesa de teatru Între viciu şi virtute, scenariu de Salvador Amore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zale de iubire

Te-ai ferecat în zale, din neştire,
Tu, Heruvimul meu, pentru a mea iubire,
Înlănţuit rămâi, şi şoaptele renegi,
Genunea în văpăi nu vrei să mi-o-nţelegi.

Zburând, te-aş dezlega într-un sărut molatec,
Apoi, ţi-aş săruta cuprinderea, sălbatic,
Cu un inel să legănam destinul,
Să mă găseşti amară ca pelinul.

Din altele să nu te mai aprinzi,
De fier rămâne-vor şi–n şoapte blânzi,
Să laşi să se desfacă singure, plesnind,
Topindu-se în flăcări şi sclipind.

Şi gol, trecut prin ultimul inel,
Să mă opreşti, cu patimă, rotindu-mă în el,
Să îmi surâzi ca un copil, virgin,
Prin focul ce-am aprins un dor sublim.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!