la*multi*ani*fratele*meu

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din glia străbună (sonet aniversar) )

LIMBA DIN GLIA STRĂBUNĂ
(sonet aniversar)

Armonioasă e limba română,
Ce m-a-ntâmpinat pe glia străbună,
Ca zână din basm, cu flori în cunună,
Să o slujesc la fel ca pe-o stăpână.

Este cetate în vatra străbună,
De cărturari zidită, să rămână
Ecou de balade lângă fântână,
Ce însetaţi cuvântători adună.

Limba e graiul în care se cântă
Pruncului în leagăn şi se doineşte
Iubirea pentru patria cea sfântă.

Din rădăcina ei, limba hrăneşte
Dragostea de neam pe drapel răsfrântă,
Cât patria-mamă pe fii îi creşte.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezumat, proiectul cuprindea: pentru Ardeal, povestea lui Ion Glanetaşu, fireşte, lărgită până să ofere o frescă a vieţii româneşti din provincia aceasta; pentru vechiul regat - pământul fiind o problemă socială, deci o luptă între cei puţini, care posedă pământul, şi cei mulţi, care îl muncesc - romanul va fi o răscoală ţărănească, evident, prezentată aşa încât să ofere un tablou cât mai vast al contrastului dintre ţară şi oraşe; pentru Basarabia, deposedarea românilor de pământ prin colonizarea aici de neamuri străine şi mutarea românilor băştinaşi în alte părţi ale marelui imperiu rusesc.

Liviu Rebreanu în Opinii personale despre romanul Răscoala
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 33

Ce multe dimineţi în viaţă am văzut
Cum cu un ochi stăpân ating creste trufaşe
Şi cum pe pajişti verzi pun auriu sărut
Şi poleiesc cu aur alchimic pârâiaşe.
Apoi, josnicii nori îi lasă ca să vină
Cu hâdul lor alai pe faţa lor cerească
Şi chipul şi-l ascund de lumea ce suspină
Şi pe furiş spre-apus încep să o pornească.
La fel şi al meu soare cândva a strălucit
Şi-a lui splendoare fruntea din plin mi-a luminat,
Dar ce păcat că numai o oră mi-a zâmbit,
Căci faţa i-a ascuns-o un nor întunecat.

Cu toate-acestea el iubirea n-o huleşte,
Dar lumea se-ntinează când soarele lipseşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trăsătură a dragostei celei mari către Hristos este aceea că nu poate coexista cu desfătările trupeşti în general şi, mai întâi de toate, cu cele mai puternice decât toate, cele erotice. Mintea omului, sub acţiunea dragostei celei către Dumnezeu, se desprinde de pământ şi renunţă la orice imagine pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste imagini. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: "Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" nu se referă la ei?

Părintele Sofronie în Asceză şi contemplaţie (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm I

Aceşti psalmi sunt opera minţii bântuite de viziuni şi nu a
raţiunii ce nu se schimbă niciodată.

Eu sunt carne şi sânge, dar mintea mea e focarul multor
iluminări.

Mă schimb odată cu vremea, cu starea finanţelor mele, cu
munca pe care o fac, cu prietenii mei.

Dar într-adevăr niciuna din acestea nu e răspunzătoare
pentru măreţele defecte ale minţii ce mi-au lăsat
creierul deschis halucinaţiilor.

Toată opera a fost o imitaţie a trăncălelii literare din capul
meu.

Această bârfă este un document excentric spre a fi pierdut
într-o bibliotecă şi redescoperit când Porumbelul
coboară.

poezie de Allen Ginsberg din Howl şi alte poeme (februarie 1949), traducere de Petru Ilieşu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soledad

Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.

Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veşniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aş fi!

Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereţii pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.

Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat şi te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 56

O, dragostea mea dulce, tu te-nviorează
Tăişul se toceşte, foamea nu dispare
Chiar dacă azi mănânci şi ea se temperează
Mâine va fi din nou la fel de arzătoare.
Aşa că, dragul meu, chiar dacă azi privirea
Din ochii tăi flămânzi ţi-o umpli cu de toate
Să mai priveşti şi mâine, să nu te pierzi cu firea
Ca dragostea s-o împingi cu nepăsare-n moarte.
Lasă acest răgaz, ca un ocean să fie
Care desparte ţărmuri, cu oameni logodiţi,
Ce-n fiecare zi privesc cu nostalgie
Iubirea să se-ntoarcă, să fie fericiţi.

Şi-această separare e ca o iarnă grea,
De-aceea toată lumea să vină vara-ar vrea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul îndrăgostit

Împrumut glasul poetului,
Ca să pot cânta eu însumi,
Căci, iată, sunt îndrăgostit.
Sunt îndrăgostit de femeia pământului,
Femeia cu trup mlădios
Şi cu braţele curbe,
Femeia cu sănătatea mistuitoare
În priviri şi cu gesturile vii
Ca inima ei fierbinte.
Femeii pământului, căreia nu îndrăznesc,
Uneori, nici eu însumi să-i spun
toate acestea,
Iată, astăzi, îi voi înălţa cântecul meu;
O voi îmbrăca în mantia păcii,
O voi aşeza pe prova navelor mele
Însoţitoarea mea prin toate furtunile;
Îi voi aduce toate florile pământului
Şi toate florile cerurilor lumii
Cu parfum cosmic şi rouă astrală;

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!