folosit

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul care ştie ce spun

îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înţesată de obiecte de porţelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerţia uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
ceşti mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferenţă
şi totuşi ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viaţă
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins şi doar tu ştii ce spun
ziceam că mă uit aşa în golul dintre obiecte
şi mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micşorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariţiei lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparţin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins şi singurul eşti care ştie ce spun
le privesc şi vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântăreşte ceva pe inimă
unele sunt de la tine şi încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemişcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţilor preţioşi

La revedere, mânuţe delicate!
Săpunele parfumate, rămas bun!
Mă îndrept spre ţinuturi îndepărtate
C-un echipaj de groază, puţin nebun.

Vă urăm noroc, minţi parfumate,
Eu şi-alde Dago Joe din echipaj,
Şi alţi indivizi cu capete pătrate
Rânind pe covertă-al ninsorilor bandaj

Sau zbierând pe arboradă. Mânuţe delicate,
Ajunge vocea noastră acolo, în saloane?
Se-aud cântăreţii de pe teugă, voci înalte
Luându-se la harţă cu luna vrăjitoare?

"Se-apropie vijelia-n bordul dinspre vânt "
Urlă nostromul, "Sus! Sus pe vergă, zbori!"
Simţi cum se umflă oceanul, cum îşi ia avânt
Şi se-nalţă agăţându-se de nori!

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud chemarea

pământului şi acum
după mulţi ani de evadare
din strânsoarea ei
aud şoapta ei în fiecare noapte
îmi cere
îmi cere
să mă întorc în noaptea
părăsită şi de ceilalţi ortaci
mă cheamă la ea să mă iubească
în felul ei rece şi aspru
o să dureze îmbrăţişarea ei
până voi trece în lumea umbrelor
apoi ne vom contopi acolo
în subteran depănând
bucuriile noastre comune
câştigurile incomensurabile
durerile mele şi oboseala ei
plictiseala ventilată anemic
umbrele celor plecaţi au început
să perforeze pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb, 1492

Columb, în anul o mie patru sute nouăzeci şi doi,
Traversa oceanul Atlantic în căutare de pământuri noi.

A părăsit Spania cu trei corăbii de mici dimensiuni;*
A navigat pe arşiţă şi ploaie înfruntând multe furtuni.

A navigat pe timp de zi; a navigat pe timp de noapte;
S-a folosit de aştrii cerului cu multă artă şi abilitate.

Un compas magnetic l-a ajutat să ţină cursul
Spre vest, înlesnindu-le caravelelor parcursul.

La bord erau nouăzeci de marinari cu braţe viguroase;
Unii munceau în vreme ce-alţii trăgeau la aghioase.

Apoi primii, sfârşind cartul, plecau la culcare,
Iar ceilalţi vegheau ţinutul apelor din zare-n zare.

Zi de zi iscodeau depărtările-ascunse după valuri;
Le era dor să vadă nisip, copaci şi dealuri;

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut- SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutia dintre suflet si minte

Ziua cu cer cenuşiu prima zi în care public ce scriu.
Discuţia dintre minte şi suflet.
"Plângeau copacii, plângea şi cerul pentru a mia oară. Cu nasul rece pierde caldura-n buzunare, cu ochii mici, cu glasul stins aprinde o ţigară.. "
-Azi ce zi e?
-Ziua celor patruşpatru de cafele!
-Ce oră e?
-Unşpeşiunşpe, ora în care se pun dorinţele!
-Serios?
-Da, pune-ţi una şi vei afla!
-Poveşti de adormit copii, câte dorinţe mi-am pus nici nu ştii, şi câte vise am irosit.. câştigând fix nimic!
-Păi băi fraiere!, tu îţi pui dorinţe despre dragoste? Din câte poţi să ceri, tu, tot la dragoste speri? Nu exista! Ia-ţi gândul, a fost cândva, a topit-o ploaia, a suflat-o vântul, a îngropat-o pământul!
-Dar...
-Ce "dar", eşti nebun? De cate ori să-ţi spun până ai să înţelegi, doreşte-ţi altceva, ai grijă ce alegi!
-Ce să aleg? Pot avea orice şi fără să-mi pun neapărat dorinţă, iar bogăţie încă nu îmi doresc, faimă şi poziţie socială, o să le strâng pe toate lângă fata ce am s-o iubesc...
-Haha o s-o iubeşti tu, dar ea o să te ruineze, tu eşti prost? Când ai iubit ultima dată, ai uitat ce ai păţit? S-a şters cu tine pe picioare şi apoi te-a aruncat ca pe un bandaj folosit!
-A fost vina mea, poate am primit ce am oferit şi eu altor fete cândva, dezamăgire şi tristeţe, bătaie de joc, jocuri cu dragostea, dar acum ştiu că suntem chit.. Le-am făcut să sufere... La rândul meu am suferit.
-Nu ne înţelegem, eşti dobitoc. Visează încontinuu că singur te amăgeşti, nu mai există dragoste, bunătate, iubire, au rămas doar poveşti!
-Poate că aşa o fi, dar nu pot să nu visez, să nu sper.. când văd atâţia oameni ce se iubesc sincer...
-Wuof... eu mai comand o cafea, tu mai aprinde o ţigară.. Şi grijă ce faci că vorbim din nou diseară!

poezie de MarioBlack (9 martie 2016)
Adăugat de MarioBlack91
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!