folosit

Cerere de brevet

eu nepoetul
domiciliat într-o himeră
vreau un brevet de invenţie.

plecând de la premisa că mai toate cuvintele noastre sunt seci,
deformate şi fără valoare substanţială,
am creat "procedeul de remodelare a cuvintelor cu ajutorul nanogândurilor"
aceasta este invenţia şi voi descrie cum functionează.
dar, partea cea mai importantă, modul de fabricare a sprayului
rămâne secret până la finalizarea procesului de brevetare.

iau un cuvânt, oricare, de exemplu iubire,
şi-l fixez între două inimi ostile
îi administrez un puff din spray-ul cu nanogânduri
şi după cum vedeţi, cuvântul se schimbă la faţă
modelat de culoare, feromoni, surâs, salivă
redevenind cu totul şi cu totul altul sau altceva.

am să iau de exemplu cuvantul ură,
pe care-l prind între două resentimente

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Costel Macovei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare-poem

prietene, am aflat că ai murit demult,
am intrat la idei când am auzit ca te-a abandonat viaţa,
într-un sicriu amărât,
ce speranţă să mai am eu când ştiu că ai fost viu
şi-acum zaci cu viermii la un loc?
tu nu te mai uiţi spre viitor,
eu nu mă mai uit spre trecut,
inima ta atrage viermii,
inima mea atrage vulturii,
noi nu mai găsim nicio ţară,
nici în stânga, nici în dreapta,
niciun râu, nicio mare,
în care să ne desfătăm şi noi
şi să fumăm o ţigară în linişte.
dacă imperiile şi-au schimbat stăpânii,
noi ne schimbăm domiciliile,
căci conştiinţele le-am schimbat de multe ori.
când vorbeam despre viitor,
tocmai atunci principiul speranţei a ieşit pe uşă,
şi-am rămas uitându-ne unul la altul chiorâş.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (25 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daodejing (fragment)

Marele Drum se pierde:
Acum avem umanitate şi justiţie,
Au apărut prudenţa şi cunoaşterea;
Există cultivarea comportamentului.

Drumul despre care se poate vorbi
Nu este drumul permanent;
Numele care poate fi rostit
Nu este numele permanent.
Lipsite de nume au fost începuturile cerului şi ale pământului;
Atribuirea numelor a fost mama miriadelor de creaturi.

Eu numesc mare ceea ce este indefinibil.
Indefinibilul îl numesc departe.
Departe numesc întoarcere.

Cel care este pururi fără dorinţă
Percepe partea spirituală a acesteia.
Cel care trăieşte permanent în dorinţă
Percepe doar limita acesteia.

[...] Citeşte tot

poezie de Lao Tse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufundarea navei Mendi

Da, prin acest lucru noi ne legitimăm.
Cunoaştem acest lucru şi, firesc, ni-l asumăm.
Spunem, lucrurile s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple;
În mintea noastră spunem: astfel trebuia să fie;
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, nimic n-ar fi funcţionat normal.
Vedeţi, lucrurile s-au lămurit când Mendi s-a scufundat!
Sângele nostru de pe acea navă a pus lucrurile la locul lor,
A folosit pentru a ne face cunoscuţi în lumea întreagă!

Britanicii nu ne-au cumpărat cu rugăminţile lor;
Nu ne-au sedus cu fleici apetisante;
Nu ne-au promis stelele de pe cer,
Nu ne-au mituit cu mari profituri.
Noi le spunem celor care-au murit, aţi fost africani,
Celor care-au murit într-o ţară de la răsăritul soarelui,
Celor care-au murit într-o ţară de la apusul soarelui,
Nu aţi murit din slugărnicie pentru rege,
Nici din cauza ploconirii în faţa Marii Britanii.

În ziua-n care-aţi plecat de-acasă, noi am vorbit;

[...] Citeşte tot

poezie de Samuel Edward Krune Mqhayi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dao de jing – Dumul şi puterea lui ( fragment)

Marele Drum se pierde:
Acum avem umanitate şi justiţie,
Au apărut prudenţa şi cunoaşterea;
Există cultivarea comportamentului.

Drumul despre care se poate vorbi
Nu este drumul permanent;
Numele care poate fi rostit
Nu este numele permanent.
Lipsite de nume au fost începuturile cerului şi ale pământului;
Atribuirea numelor a fost mama miriadelor de creaturi.

Eu numesc mare ceea ce este indefinibil.
Indefinibilul îl numesc departe.
Departe numesc întoarcere.

Cel care este pururi fără dorinţă
Percepe partea spirituală a acesteia.
Cel care trăieşte permanent în dorinţă
Percepe doar limita acesteia.

[...] Citeşte tot

poezie de Lao Tse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare-a... ultimă, către preşedinte

Trăiesc o dramă şi nu-s singur;
Mă simt, cu-ai mei, dus în eroare
De cizme cu carâmbi de ungur,
Călcându-mi neam... Şi nu te doare!

Am fost cumplită suferinţă
Să te aleg, din alte ţărmuri,
Rugând copii, prieteni, fiinţă
Ce cunoşteam... Să-ţi ofer tronuri?!?

Ţi-am scris depeşe, să-ţi propun
Să-ţi fiu alături, benevol;
Să dau din carte-mi, ce-am mai bun,
Din experienţe... S-am vreun rol!

Mi-ai promis întâlniri p-estrade,
Că vom scăpa de noi chiaburi;
Că nu vom reclădi parade
De generali făcuţi... Din guri?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Vara şi-apucă zborul spre ţărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Şi galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simţiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte şi acei ce doresc!

Unde atâţi prieteni plăcuţi de tinereţe?
Unde-acele fiinţe cu care am crescut?
Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimeşte!
Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti!
Întinsa depărtare se pare că uneşte,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cereşti.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!