la*multi*ani*fratele*meu

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.

Scama tristeţelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol

În mână un buchet de flori din grădiniţă,
Şi-n ochi speranţe mari spre ziua ce-o să vină,
O văd cum iese-afară, frumoasă, în rochiţă,
Trotuarul e o scenă iar ea e în lumină.

O văd cum stă pe bancă şi-i tare fericită,
Şi mă apropii iar împins încet de dor,
Apare alt actor şi-i cântă, şi-i recită,
Iar eu rămân în spate un simplu spectator.

În mână flori uscate aşteaptă ziua care
A fost întârziată mai mult de zece ani,
Să fie-aceasta oare o noua încercare
Să le găsesc căminul acestor ochi orfani?

O văd pe-aceeaşi scenă în aceeaşi lumină,
Şi mă îndrept spre ea timid şi gânditor,
De unde-aveam să ştiu că el iar o să vină,
Şi eu o sa rămân acelaşi spectator.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui rege asiatic

lui Cuza Hotta

Pe soclurile albe de marmură,
Sculptate
De dalta unor meşteri aduşi din alte ţări,
Eternizate-n masca supremei nepăsări,
De-a lungul celor şapte alei
Întretăiate
De alte şapte-alei,
În parcul meu veghează o sută de femei ―
O sută de amante pe care le-am iubit
Cu-atâta frenezie,
Că-n spasmele dorinţei
În fiecare noapte sfârşeam printr-un cuţit
Poemele-ncepute cu buzele şi dinţii.

Şi-n parcul meu,
De-a lungul aleilor pătate
De lacrimi
Şi de sânge,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nşir' răchiţi bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi şi mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeaţă,
Ferice-acolo am trăit
A vieţii dimineaţă.

Bisericuţa cea de lemn
Şi azi e vie-n minte-mi;
Căsuţa cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Şi parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, ţiind
De mână surioara.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Miron Pompiliu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta îi trebui unchiaşului să auză, ca să-i dea un cuţit ascuţit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse şi, de pe acum chiar, începu a plănui cum să facă să-şi scape copilaşul de un asemenea rău. Până una, alta, copilul creştea, asculta pe părinţi şi cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Cetea, cetea mereu pe dânsa şi învăţa, de se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, ştia câte în lună şi în soare. El însuşi ajunsese să fie o carte, şi toţi megiaşii veneau la dânsul şi-l întrebau despre păsurile lor. Unchiaşul se bucura, nu se bucura de fiul său, dară baba ştiu că nu mai putea de bucurie, văzându-l şi frumos, şi cu atâta procopseală într-însul. Unchiaşul, vezi, era cu cuiul la inimă; ştia el ce ştia, dară la nimeni nu spunea. Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai învăţat. Tot satul îl cinstea şi îl asculta ca pe cine ştie cine; iară unchiaşul, de ce trecea timpul, d-aia se întrista.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gri

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... şi-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...
Şi de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

De trei ori am avut pornirea de-a ucide,
De-a strânge-n gheare un gât subţire
Şi cald până când buzele devin livide,
Iar pieptul încetează să respire.
De trei ori am alungat demonul din mine,
Sudoarea pe fruntea-mi încă se prelinge;
Şi totuşi, fără dubiu ştiu, ştiu foarte bine,
Că se va întoarce şi mă va învinge.

Ştiu că-s nebun, îmi ştiu păcatul şi necazul,
Ar trebui-în spital infirmitatea mea tratată
Sau, poate, să fiu închis la balamuc. Poate-i cazul
Să nu mai fiu lăsat în libertate niciodată.
O, dar ce cumplit mi-ar fi destinul!
Sunt tânăr şi, de-asemenea, privilor plăcut...
Îmi vad demonul, deşi neclar, şi-i simt festinul,
Şi nu-i decât un singur lucru de făcut.

De trei ori pe-înşelătorul diavol am respins,
A patra oară însă ştiu că va învinge el,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!