la*multi*ani*fratele*meu

Sub meri

Se scuturau de floare merii...
Cărarea-ntreagă părea ninsă
Şi-n nesfârşita pace-a serii
Câte o stea cădea, desprinsă,

Sfios eu te ţineam de mână
Şi tu mă ascultai uimită;
Îţi povesteam un basm c-o zână
Ce de un prinţ era-ndrăgită.

Şi amândoi atunci vrăjiţi
De-acea poveste minunată,
Ascunşi sub merii înfloriţi,
Ne-am sărutat întâia dată.
..........................

Trecut-au ani de-atuncea mulţi
Şi azi prin flori străbate luna...
De ce nu vii să mai m-asculţi
Să-ţi spun povestea cea cu zâna?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încins

Aş sta încins la şoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.

Acoperit de răni adânci
te-aş fi-nvăţat pământul cum e.
Matriţă, trupul meu fu pentru stânci
şi limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la şoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine şi-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.

Rană să fiu, durere, sânge,
şi-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna porunci şi trase la scară o căruţă ferecată în aur, cu patru telegari de mâncau foc. Căruţa era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în faţa soarelui ca cine ştie ce lucru mare. Ei se urcară. Cum se puse el lângă dânsa, un luceafăr se aşeză pe fruntea ei, şi aşa strălucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dânşilor. Amândoi erau îmbrăcaţi cu nişte haine scumpe şi foarte frumoase. Caii porniră. Dară zburau de parcă n-atingeau pământul, iară nu că mergeau. într-o clipă ajunseră la împăratul, tatăl băiatului, carele îl aştepta şi se ciudea de atâta întârziere. Când îi văzură, toţi înţeleseră că aceasta era femeie de pe alte tărâmuri, şi lăuda pe fiul de împărat pentru o aşa nimerită şi neaşteptată alegere. Fraţii cei mai mari o mâlciră, văzând atâta frumuseţe şi atâta bogăţie. Mai mare strălucire şi gingăşie ca aceasta nu se mai văzuse sub soare şi pe la dânşii până atunci. Începură a-şi da coate, a-şi veni în cunoştinţă şi a se căi de râsul ce făcuseră de fratele lor.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus

Când o fi să mă duceţi la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiţi la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toţi pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;

Aş dori să văd feţe voioase
Şi s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simţire din oase
Şi din carne scăpat-a un gând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoţului, îi spuse că se duse să-l caute şi să-l aducă împăratului chiar din gaură de şarpe. Şi chiar de a doua zi vorbi cu fraţii lui ca să meargă împreună pe urma hoţului şi să-l prinză. Fraţii săi prinseră pizmă pe el pentru că fusese mai vrednic decât dânşii şi căutau prilej ca să-l piarză; de aceea şi voiră bucuros să meargă. Ei se pregătiră şi porniră. Se luară, deci, după dâra sângelui şi merse, merse, până ce ieşiră la pustietate, de acolo mai merse oleacă până ce dete de o prăpastie, unde se şi pierdu dâra. Ocoliră împregiurul prăpastiei şi văzură că dâra de sânge nu mai înainta. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât vârteje şi funii groase, şi îndată se şi gătiră. Le aşezară, şi se lăsă fratele cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor la examen

Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.

Întrebare 1: Descrieţi gustul Lunii.

Are gustul Creaţiei, am scris,
are aroma luminilor stelare.

Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?

Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deşert, am scris.

Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?

Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.

Mai erau acolo şi alte întrebări,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deşteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nţeleg.
Şi el vorbeşte singur
Şi eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conţopist pe care
În şoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o ştie numai el.
Glas surd şi somnambulic
Înfăşură în vată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

Îndepărtându-mă de ritmul prietenosului tom-tom,
De râsul mulţimii şi de ochii scumpilor mei tovarăşi,
M-afund în noapte; trebuie să mă-ntorc iarăşi
Acolo pe şuviţa necălcată de paşii altui om,

Acolo unde sclipeşte curbându-se în necunoscut
Bătrânul ocean cu neliniştile lui. Umbrele-s
Pline de magie şi mişcare. Rătăcesc pierdut,
Aici la limita tăcerii, temător, căutând un înţeles,

Aşteptând un semn. În adâncul inimii mele,
Mareele îmbufnate se înalţă-nspre lună
Şi toate apele din mine curg spre mare. De la uscat
Curge-un crâmpei de melodie persiflantă spre lagună,

Care zuruie, râde şi se pierde plajă c-un oftat,
Şi moare între dig şi mare, sub un câmp de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!