la*multi*ani*fratele*meu

Eminesciene

(...)
De ce-i atât de puţină poezie pe mormântul tău cenuşiu -
Pe mormântul poeziei tale,
Tu, cel mai mare poet şi cel mai mare român?

E timpul să plec;
Iartă-mă, bătrâne prieten, că nu mi-am scos şapca în faţa ta,
Dar fruntea mea n-a cunoscut şapcă -
Iartă-mă că nu mi-am făcut cruce
În faţa ta, pentru tine,
Dar eu, nefericitul, nu cred în nimic.
Nu ţi-am adus paos sfinţit
Pentru că diseară am să-mi beau ultimele parale, pân'am să cad -
Şi-mi voi închipui că am băut cu tine!
Dar ia-mi sufletul meu nesfârşit, săracă cunună
Şi încolăceşte-l în jurul tău sau deasupra ta, cum vei crede,
Eu sunt ultimul poet şi ultimul ţăran,
Eu sunt ultimul om şi ultimul poet
Care te cânt,
Sunt ultimul poet al ţărănimii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-ai lăsa...

De m-ai lăsa să te iubesc
Covor ţi-aş fi, să calci, să zbori,
Alei-n câmpii să-ţi-mpletesc...
M-aş face tot parfum de flori.

De m-ai lăsa să te iubesc
Ţi-aş fi pe veci străjer, alai,
De tot să mă-nvinovăţesc;
Să-ţi fiu erata, griji să n-ai.

De m-ai lăsa să te iubesc
Ţi-aş fi eu somnul de odihnă;
Cu zâmbet să te-nveselesc
La infinit, să fii o tihnă.

De m-ai lăsa să te iubesc
Fuior de patimi m-aş fi scurs;
Eu ţi-aş fi ceas să te trezesc...
Rezervă d-inimă aş fi, puls.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se duse vestea în ţară, mai mulţi voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă şi să mântuiască ţara de un aşa balaur înfricoşat. Ei se înţeleseră între dânşii ca să facă un foc la marginea cetăţii, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, şi în care cetate era şi scaunul împărăţiei, şi acolo să stea să privegheze pe rând câte unul, unul, pe când ceilalţi să se odihnească; şi ca nu cumva cela ce ar fi de pândă să doarmă şi să vie balaurul să-i mănânce d-a gata, făcură legătură ca cela care va lăsa să se stingă focul să fie omorât, drept pedeapsă daca va dormi când ar trebui să fie deştept. Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de român, ştii colea, care auzise de făgăduinţa împăratului şi venise să-şi încerce şi el norocul. Porniră, deci, cu toţii, îşi aleseră un loc aproape de groapă şi se puseră la pândă.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa nopţilor restante

- În seara asta greierii mă cheamă
La un concert sub reflectorul lunii,
Furnicile-s deja în stal şi-aclamă
Soliştii care urlă ca nebunii,

Din cuibul lor trei rândunici se-ntreabă:
E muzică această nebunie?
Că rock-and-rollul este mai degrabă
Un drog care provoacă isterie.

Eu stau la geam şi mă gândesc că poate
Spre dimineaţă vor cânta romanţe
Şi vom parcurge lista cu erate
În doi că ne-au rămas de dat restanţe.

- E vara la un pas de noi, cerdacul
E-un rai cu busuioc şi lămâiţă,
Ne-a invadat cu ramuri liliacul
Şi luna poartă stele în cosiţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posteritate

" Mititeii

Iar deasupra tuturora
Va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-tu pe tine,
Lăudîndu-se pe el.

Dacă stai să-i mai asculţi
Mititeii-s mult prea mulţi,
Rostuiţi adeseori
Ţi-au ajuns şi autori.''
(Eminescu)

......

Gătisem pentru tine averi de frumuseţe
Ca să te-ncing de-a pururi cu floarea lor de mai,
Dar te-am zvîrlit în vîntul furtunilor drumeţe
Ca singură cenuşa ţărînii lor s-o ai.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
şi-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viaţă câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce linişte! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aş putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor şi că iubesc?

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Almăşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus avea vreo cincizeci-şaizeci de ani şi părul sur. Homo avea părul negru şi era un lup lung de un metru şi jumătate, foarte puternic, cu privirea piezişă. Uneori, seara, din prietenie, Ursus îl lăsa să rătăcească liber prin preajma locuinţei lor; lupul nu-i înşela niciodată încrederea, iar în societate se purta cu discreţia unui căţeluş.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pomenire pentru morţii neştiuţi

Oh, pomeniţi-i, pururi pomeniţi-i
pe morţii neştiuţi din Hiroshima...
pe gârbovul pescar ce-şi împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca nişte violete parfumate...
pe omul-cal căzut în faţa casei
în clipa-n care surîzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând – Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
şi-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front şi-ntors rănit...
pe cei nefericiţi ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din şcoli... şi ale căror şorţuri mici,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!