Poezii despre potop, pagina 8
Plouă
Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă așez să-ți scriu pe suflet câteva rânduri,
Și-ncetișor închid ochii ca să te văd mai bine.
Simt timpul trecându-mi printre degete,
Și destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Și apa prin simțuri să-mi curgă-n șuvoaie.
Și-mi tună trecutul prin al vieții întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ți vorbesc chiar acum ca un cleric,
Așa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-un munte de patimi
plouă cu mirări și e potop de lacrimi
scoate la suprafață doruri patogene
Golgota din gânduri e munte de patimi
au amorțit în trup puncte eterogene.
pictez fericirea cu zâmbet de flori
cu fluturi care sorb roua petalelor fine
vreau să zugrăvesc pereții cu stele și sori
să culeg de pe cer lumini diamantine.
mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri
să ardă în suflet suspinul mâhnirea
dar parcă raiul meu e stăpânit de zbiri
plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea.
un infinit de gânduri trimit în univers
speranțe minunate să nu aibă revers.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valsul primăverii
Clocotește primăvara, pâlcuri... pâlcuri de lumină
Ghioceii-și pleacă ochii iar brândușele suspină...
Colorate, parfumate, dornice de o iubire
Care să pătrundă-n suflet, prin toți porii să respire.
Peste o pădure verde stă un soare filantrop
Tuturor imparte raze, care cad ca un potop
Si in toată a ei splendoare, primăvara cântă vals
Cu Chopin si cu Vivaldi sub un cer ca de topaz
Stau cireșii să deschidă floare albă si gingașă
Cu o grație sublimă si-o privire pătimașă....
Pentru o simțire nouă renăscută-n mii de flori
Shostakovich si cu Strauss au adus in dar viori.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine?
Cine-s eu?
Cine esti tu?
Cine-s ei si ce doresc?
Sa-mi striveasca al meu suflet,
ros de freamat si de cuget!
Oare si eu as putea,
sa strivesc in palma mea
sufletele amortite
miilor de chipuri triste
si cu degetul s-arat,
cel din urma pacatos?
Oare si eu as putea,
sa-nchid poarta in urma mea
si de-acol' de sus de tot
sa dau drum la un intreg potop
de ocara si de piatra,
sa n-am mila de a lor viata?
[...] Citește tot
poezie de Adriana Monica Burtea (19 august 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătorile foamei
Foame-a mea, tu, Ană, Ană,
Pe asin pornește-n goană!
De mai am poftă de ceva,
Pământ și pietre aș mânca.
Din, din! Ce bine-i să mănânci
Văzduh și fier, cărbuni și stânci!
Foame-a mea, te du și paște,
Iarba sunetelor, hai!
Cu veninu-i să te-mproaște
Volbura, pe plai!
Mâncați
Pietrele sparte de vreun nevoiaș,
Și lespezile din vreun vechi lăcaș,
Și bolovanii - de la Potop rămași -
Pâini așternute-n văile golașe!
Foame, e văzduhul negru parcă;
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Stema țării
Ca un zimbru-ntărâtat
Când a prins pământu-n coarne,
Tot ce-n drumul lui a stat
Gata să răstoarne
Ca un zimbru-ntărâtat
Moldovenii s-au luptat
Cu potop de litve.
Ca un leu sfâșietor
Când cuprins de-arcași se vede,
Prin mulțimea de popor
Trăsnet se repede
Ca un leu sfâșietor
Sar oltenii-n munții lor
Într-un iad de latini.
Iar muntenii ce-au avut
Cuib pe apa Dâmboviței,
Ca vulturu-n munți crescut
Apărând răpiții
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Flori de pelin
Numai tu culegi din stele
ale sufletului gânduri rele
și le arunci spre miazăzi
sperând să mai rămâi
încă-o noapte în al meu vis
încă-o noapte-n paradis
printre stele curgătoare
de dorințe arzătoare.
Iar când zorii stau să vină
culegi clipe într-o duzină
să aprinzi scânteii de foc
la un strop, la un potop
de întuneric, de pustiu
de-o rană de-un bisturiu.
Numai tu când zorii vin
te ascunzi în flori de pelin
și tânjești la a mea fereastră
la o iubirea pământească.
poezie de Adriana Monica Burtea (20 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți nici zile, doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Văd păduri, nu văd lăstari, cum aleargă înspumați
Cu ambrozii parfumați, către noi, doi solitari.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți, nici zile; doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Cum aleargă înspumați, văd păduri, nu văd lăstari,
Înspre noi, doi solitari, în ambrozii parfumați.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din ce să-i tocmesc obloane?
Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arșiței ardoare
Pe aromele, ce-aripi-au răsfirat,
Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A pășit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfințit a inundat,
Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învățat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj al fericirii, însetat...
Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc și lui obloane,
Când se năpustește peste el însingurarea?
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!