intrat

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certificat de liberă practică

unii mai devreme
cei mai mulţi după ce au trecut
pragul şcolii
au intrat împreună cu literele
într-un joc de lungă durată

o vreme s-au jucat
de-a v-aţi ascunselea
descoperind împreună
tainele unui nou univers
iar după neobositul exerciţiu
de comun acord
şi în bună înţelegere
au parafat certificatul
de liberă practică
mergând împreună
spre noi şi minunate descoperiri

după acumulări de izvoare
cu apă cristalină

[...] Citeşte tot

poezie de Vasilica Grigoraş din Stropi de toamnă verde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tinereţe

mi-e dor de noi iubite, de cum eram
când eram tineri şi plini de speranţe
când prin lumea largă senini hoinăream
şi în visul nostru nu erau discrepanţe.

când noaptea ne plimbam fericiţi pe sub stele
pe ţărmul mării multiplicam săruturi
şi îi construiam iubirii noastre castele
aştepând îndrăgostiţi sublime răsărituri.

mi-e dor de noi iubite de tinereţea noastră
când afişam zilnic fericirea pe faţă
când imaginam zborul pe-o pasăre măiastră
şi soarele iubirii ne-atingea a povaţă.

azi căsnicia noastră a intrat în rutină
împărţind bine şi rău pe a timpului patină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am să uit niciodată prima dată când am ajuns la Oxford, venind de la aeroportul Heathrow. Şi acum, de fiecare dată când merg cu maşina de la Londra, îmi vine în minte aceea zi de septembrie, o zi de toamnă minunată, în anul 2000. De la staţia de autobuz am mers direct la colegiul Oriel, care este unul foarte vechi. A fost fondat în 1326 de regele Edward al II-lea. Tot cam pe atunci - o dată exactă nu avem - voievodul român Dragoş din Maramureş a trecut munţii în viitoarea Moldova. Am stat la colegiul Oriel până am terminat doctoratul. În corpul profesoral, la departamentul de istorie, am intrat în 2006, când am început să organizez un seminar despre Europa Centrală şi de Est.

Marius Turda în articol (21 iunie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Pe-o caniculă ca asta,
A intrat Grivei Sub şură...
În zadar strigă nevasta,
Să-i arunce o friptură.

E sătul de-atâta soare
s-a-ntins ca o potaie,
Nu mai vrea nici de mâncare,
Stă pe locul ud sub paie!

Transpirat, copt de căldură,
Acum nu mai e în stare
Doar decât să-i poarte ură,
Că-l momeşte cu mâncare!

Şi când strigă Badea, câinii
Geaba cată-n bătătură,
Căci grivei lasă străinii,
Care fură pe căldură!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

lumea a ajuns să-şi semneze
capitularea după câţiva ani
de sărăcie lucie îndurată
cu multă greutate din cauza
laşităţii şi ignoranţei
au intrat în incapacitate de plată
apoi a venit evacuarea din case
cei mai sănătoşi au semnat
că renunţă la organele lor
vitale pentru potentaţii lumii
putrezi şi plini de bani

când cineva solicita inima
sau vreun rinichi
donatorul era adus şi deposedat
de organele utile pentru a prelungi
o viaţă roz, plină de bucurii

la început a fost o iluzie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia ultimului bun rămas

tu mă priveşti în câmpia ultimului bun rămas
nu ştiu cum am ajuns aici
imagine vagă un taxi ploios un şofer absent
ştiu că a intrat pe contrasens circulau amintiri
şi păreri de rău
te-ai strâns lângă mine şi ai murmurat
câteva cuvinte din vara ce s-a încheiat
le-am văzut dizolvându-se în aerul stingher care ne respira
şi-am adormit în mirosul lor de sânge violet
acum iată-ne întinşi pe câmpia ultimului bun rămas
tremurul ierbii se simte în privirea ta
vine înserarea şi stelele întârzie
se aude o bătaie în cer şi una în pământ

între ele suntem noi

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

moartea
gustul ăsta coclit lăsat cu gol la stomac
într-o primăvară veşnică în nesosirea ei

atâtea tramvaie bete/ oameni deraind pe şine
în faţa unui "ei înşişi" pierdut

batista mea parfumată – odiseea unei fetiţe
multă vreme iluzionându-se că viaţa este
doar flori... bunăoară narcisa asta... bunăoară cercul sidefat
nicicând intrat în aria de coliziune cu absenţele

şi cine mai cunoaşte limba de dinainte de Babel
toată înrâurirea de sentimente aducătoare de cuvinte clarvăzătoare
purificându-ţi apele eului aşa de introvertit

om şi copac/ copac şi sânge
întârziatul nominal cu spatele
la un drum deschizându-se
direct în primăvară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!