intrat

Simt ce-mi spune vatra

(Pentru verişoara Vera)

Demult n-ai mai fost acasă
La grădina ta frumoasă,
Să vezi Prutul şerpuind,
Via, cea din deal, rodind.

În biserica din sat
Câţiva ani nu ai intrat,
Şi nu des tu ia-i aminte
Lângă câteva morminte.

Chiar şi mama când trăia
Rar de tot în sat veneai.
Neştiind unde-i Canada,
Te-aştepta cu zeamă caldă.

Ai în viaţă profesori,
Bucură-i cu nişte flori
Şi cu versurile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debut

recunosc
poeziile mele aparţin unui timp
când bucuria se poate strânge
într-un colţişor de batistuţă înflorată
nu ştiu dacă mă va recunoaşte
vreun copil
în cărţile despre
o istorie a literaturii
sau voi fi îngropată
în mulţimea de anonimi
ce şi-au pierdut busola
prin deşertul siberian
sunt adepta faptelor concrete
când vreau să iubesc
iubesc
bărbatul din săptămâna
dictată de Dumnezeu
când vreau să mă îmbăt
culeg viile retrocedate
şi zac până la plictiseală

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Originea vieţii, una din marile probleme ale biologiei, a frământat minţile oamenilor din cele mai vechi timpuri. Soluţiile date s-au diferenţiat de-a lungul vremii, potrivit fiecărei epoci şi nivelului dezvoltării sale cultural ştiinţifice. Întotdeauna însă în jurul ei s-a desfăşurat o aprigă luptă între cele două tabere filozofice opuse – idealismul şi materialismul. Ea s-a accentuat la începutul secolului XX, când ştiinţele naturii, deşi repurtaseră mari succese în multe domenii, nu erau încă în măsură să răspundă plauzibil, ştiinţific, la problema originii vieţii, părând a fi intrat într-un impas total în această direcţie.

Cornelia Dorobanţu în Apariţia şi evoluţia vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OARE VA MAI EXISTA?

În noul an eu am intrat
În suflet cu tine,
Dar iată, azi tu m-ai uitat,
Uitând total de mine.

Inima de-acum îmi bate
În ritmu-i sacadat,
Dar tu eşti foarte departe
Oare ce s-a întâmplat?

Nu-ţi mai pun noi întrebări
Tu răspunsuri le găseşti,
Printre grele încercări
Fără mine tu trăieşti.

Iubirii mele dau tribut
Asta este soarta mea,
Aş mai vrea un început
Oare va mai exista?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelingul a fost o întâmplare. După ce am absolvit liceul de matematică-fizică – pentru că tatăl meu ar fi vrut să urmez Energetica, să ajung la reactorul nuclear din Canada – am dat la Politehnică, am luat examenul, dar mi-am dat seama că nu este ceea ce-mi doresc. În toamnă am dat la IATC. Numai că, pe vremea aceea, la teatru erau doar trei locuri şi mii de candidaţi, iar de intrat, intrau doar cei care trebuia. Am încercat de trei ori, am picat de două ori primul sub linie, apoi am renunţat. Marele plus al acestei perioade este că am întâlnit-o pe Bianca Brad, care mi-a spus că ar fi bine să încerc să lucrez ca model.

citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări nerostite

Citesc, în ochii tăi, o întrebare
la care-ncerc să îţi răspund cumva,
deşi n-aş fi crezut că ai putea
să ai nevoie de-un răspuns pe care
îl ştii deja.

E-atâta timp de când noi, împreună,
am învăţat în ochi să ne citim,
chiar gândurile, toate, ni le ştim,
prin râsul nostru, dragostea răsună,
ne-o dăruim.

Te strâng în braţe pe o melodie,
cu buzele lipite-ntr-un sărut
ce, uneori, se-ntinde, neştiut,
pe-un timp intrat în scurtă letargie,
şi e plăcut.

Am să-ţi răspund la orice întrebare
pe care-n ochii tăi am s-o citesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă

Uşă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat şi a ieşit prin prag?
Al cui zâmbet ţi-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?

Uşă,
De câte ori ai scârţâit când te-ai deschis,
Tu ascundeai şi boală, şi linişte, şi bucurie,
Cunoşteai pe toţi pe care i-ai închis
Şi trează ai stat în zorile albe, în noaptea târzie

Uşă,
Tu ştii că de câte ori veneam în zori
Păşeam tiptil cu zâmbet pe buze, în mâini cu flori,
Şi tremurând te rugam să mă închizi cu ea,
Cu dragostea şi femeia mea.

Şi ceea ce atunci ai închis
Se făcu cântec, se făcu vis.

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă postmodernă XXX

Ai intrat în mine ca un zimbru
ţi-am spus de atâtea ori că nu-mi plac broderiile
Eu am nevoie de un război de ţesut
cu iţe, urzeli, bătături, spată,
să-mi treacă şuvoi fiorii prin spate
suveica s-o simt ca pe-o lostriţă

Peste tunsoarea mea chilug
ador luna fiindcă îmi dă luciu
de bolnavă totală adusă la reflexoterapie,
parcă îl văd pe ultimul războindu-se cu mine
el nu mă mai scotea, scâncind, din psihi mu
Sufletu'! Să mă scutească, îi zic, de angeli şi rondele,
nu sunt poetă de nişă, nu mă-mbrobodeşti
c-un haiku. Nu! Eu vreau epopee!
Doar lângă zimbrul meu, animal fioros,
mă-ncearcă atâta plăcere, chinuindu-mă...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Angela Marinescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste pietre
plouă lung şi mărunt
fără dimensiuni Dumnezeu
dintr-un imposibil eter rotund
a intrat pe poarta bisericii şi a ieşit în neant

continui să merg printre mistificări de gând
într-o lume nepurificată
unde viaţa e un ordin dat de sus

o zi lungă-mi stă în faţă ieşită dintr-un corn de melc
ochii mei adună toate lucrurile împrăştiate
ce se strâng în braţe
suprapuse în toate chipurile
eu sunt în vârful piramidei nemişcate
descompunând gândurile în forme obscure
rostogolindu-le până la ştergere

sentimentele cad vertical pulverizate de o memorie contorsionată
de pe umărul tău clipele pereche fug într-o altă lume.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Rădvanele liniştii dincolo de deal au poposit,
Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.
Amurgul rumen închide pleoapele,
Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.

Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,
Umbrele cresc, şoapte înfrigurate răsar.
În limpezişurile cerului se risipesc iar
Bani neatinşi de rugină.

În grădină mi-a intrat un tâlhar,
Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.
Am cântat cetatea şi câmpul, iazul clar,
Viaţa, moartea, iubirea.

Cântă, omule, cât eşti viu, cântă,
Nu te gândi nicio clipă la moarte,
Moartea e departe, departe,
Cântă, omule, cât eşti viu, cântă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!