+fata +cu +ie

Apoi se despărţiră, ducându-se fiecare într-ale sale. Ajungând la împărăţia tatălui său şi auzind că vine fiul său cel mic, îi ieşi înainte cu mare, cu mic, ca să-l priimească, după cum i se cuvenea. Mare fu bucuria obştească când îl văzură cu soţioară cum nu se mai găsea pe faţa pământului, şi cu odoare cu nu s-a mai pomenit. Cum ajunse, porunci Făt-Frumos şi făcu un grajd măiestrit pentru iapă; iară colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. Apoi tată-său puse de se făcu pregătirile de nuntă. Şi după câteva zile se cunună Făt-Frumos cu Zâna Crăiasă, întinse masă mare pentru bun şi pentru rău, şi ţinură veseliile trei zile şi trei nopţi încheiate. După care trăiră în fericire, fiindcă Făt-Frumos nu mai avea ce pofti.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Dulci chemări nelămurite
Tremură departe.
Draga mea a dat sfioasă
Crengile-ntr-o parte.

Şi pridvorul parc-aşteaptă,
Oaspele grădinii,
Dar mă bate luna-n faţă
Şi mă ştiu vecinii...

– Lună albă, lună mută,
Lună călătoare,
Cum te-aş smulge de pe ceruri

[...] Citeşte tot

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi decât visul...

De n-ar fi decât visul şi tot ar fi de-ajuns
Să mi te-aducă-n minte când mă cuprinde dorul
Ȋnsă mai e şi cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tău, şi sânul, şi şoldul, şi piciorul...

O iau în mâini şi parcă, privind-o, îmi revii
Zburând numai o clipă uşor pe dinainte,
Pe fundul ei cu luciu de ape argintii
Te văd ca-ntr-o oglindă-a aducerii aminte.

Când o ciocnesc cu alt vas, în clinchetul stârnit
Sub streşinile casei plouată cu petale,
Ṭi-aud, rostogolindu-şi vioiul clipocit,
Sonorul râs ce parcă-ţi spărgea în dinţi cristale.

Iar noaptea, când o umplu cu sângeriul must
Şi când, aprins la faţă de aspra băutură,
Pun gura mea pe gura ei roşie şi gust,
Simt ca prin vis pe buze ştiuta-ţi muşcătură...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea să nu fie întotdeauna-astfel; şi eu spun

S-ar putea să nu fie întotdeauna-astfel; şi eu spun
că dacă buzele tale, pe care le-am iubit, vor trebui s-atingă
buzele altui om, iar degetele tale să-i prindă-n chingă
inima, cum au făcut-o cu-a mea nu demult, acum în surghiun –
dacă părul tău frumos va aluneca pe-o altă faţă, cuminte,
într-o tăcere pe care-o ştiu sau dacă,
într-un murmur continuu, mari zvârcoliri de cuvinte
vor cădea neputincioase pe plajă ca frunza de pe cracă,

dacă-aşa va fi să se termine, repet, dacă-aşa va fi să se termine,
trimite-mi, iubito, un scurt mesaj;
iar eu mă voi duce la el, şi-i voi spune:
Primeşte-această fericire de la mine.
Apoi, voi întoarce capul ascultând cum cântă-o pasăre departe
în ţinuturi demult pierdute... niciodată uitate.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Mai

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

– Sunt trist, Manon, mi-e inima bolnavă -
Atât şopti, cu faţa la perete,
Căci se temea acum să nu-l îmbete
Ameţitoarea ochilor otravă.

Şi ea s-a dus... În clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sărutare
Şi n-a-nţeles durerea-i fără nume...

O, tu cea mai nebună dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume
Atâtea zeci de mii de strănepoate?

sonet de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble nişte boieri din casă în casă să încerce inelul, şi la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească. Umblară boierii şi răzbătură toate colţuleţele, şi ca să se potrivească inelul la cineva, ba. Se întoarseră deci cum s-au fost dus. Să se dea fiul împăratului de ceasul morţii, de ciudă, când auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urmă porunci să se cerceteze şi prin curtea împărătească. Chemă de faţă pe toate muierile, slujnicile şi roabele. Toate se grăbiră a veni. Încercă inelul şi la nici una nu se potrivi. Pasămite pe găinăreasa o uitaseră toţi cu totul. Bucătăreasa îşi aduse aminte şi spuse împărătesei de dânsa.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (II)

fragment

Două făpturi văzut-am, în plină tinereţe,
Şezând, întinse-n iarba, pe-un deluşor, tihnit,
Colina care-ncheie, cu dulcea-i pantă, şirul
Unduitor de dealuri şi care nu-şi înmuia
Picioarele în mare, ci, o scăldau, la poale:
Podgoriile, crângul şi lanurile verzi...
Iar în oceanu-acesta se arată, ici-acolo,
Un coperiş de ţară şi fumul şerpuind
Câtre senin. Colina de-un brâu era încinsă,
O verde diademă de pomi sădită de mâna
De om, şi nu de mâna capricioasei firi.
Deci fata şi flăcăul, precum v-am spus, priveau
De pe colină: fata, în jurul ei; flăcăul
La ea – la fel de tineri dar osebiţi ca vârstă.
Se presimţea femeia în ea, precum se-arată
În ceaţa serii, luna, pe câtă vreme el
Un copilandru încă părea arzând de dor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate, nevrednicia şi obtuzitatea lumii contemporane nu sînt simple impresii. Semnele unui climat favorabil dezvoltării mediocrităţii apar la tot pasul în societăţile postindustriale şi în cele "mimetic" postindustriale (în genul României). Nu este vorba despre o conjuraţie de tip comunist, în care incapabilii şi neisprăviţii îi dau la o parte pe oamenii de ispravă. Ne aflăm în faţa unui fenomen mult mai complex. Mediocritatea postmodernă se dezvoltă pe fondul mondializării economiei de piaţă şi al prăbuşirii sistemului de valori tradiţionale. Încet dar sigur, devine condiţia fundamentală a "omului recent", o "valoare" pe care o cultivă în mod consecvent. A fi mediocru este o calitate necesară integrării individului în Sistem.

Ovidiu Hurduzeu în Sclavii fericiţi
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când în viaţa trupului nostru pătrunde o dezordine gravă, natura, printr-o violentă intensificare a procesului vital, face uz de toate forţele pentru vindecare: aşa se produce febra, care este simptom de îmbolnăvire şi totodată încercare de vindecare. - Ceea ce este pentru boală febra este pentru voinţa ce se afirmă această întreagă lume: ea este vizibilitatea afirmării; iar prin faptul că aduce la expresia sa deplină, cea mai înspăimântătoare, tot răul moral şi tot răul fizic, care sunt consecinţa sa necesară, ea ţine în faţa voinţei derutate o oglindă a propriei sale strădanii, vinovate de toată durerea existenţei, dacă ar vrea să ajungă la deplina cunoaştere de sine şi prin ea la schimbarea de direcţie, la întoarcere, la eliberare.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise Noaptea primei Zile

Venise Noaptea primei Zile –
Recunoscătoare că n-o să mă mai frământe
Acel lucru atât de-ngrozitor – fusese deja-ndurat –
I-am cerut Sufletului să cânte –

Mi-a răspuns că strunele-i sunt rupte –
Arcuşul – Atomi în umbrele de ceaţă –
Ca să-l repar – am avut de muncă
Până a sosit următoarea Dimineaţă –

Şi-atunci – o Zi imensă
Cât toate zilele de Ieri, perechi,
Şi-a desfăşurat ororile în faţa mea –
Până când mi-a explodat în ochi –

Creierul meu – a început să râdă –
Eu bâiguiam – dând ca un măscărici din fleancă –
Deşi a fost acum mulţi Ani – acea Zi –
Creierul meu mai chicoteşte – încă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!