+fata +cu +ie

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt firi de oameni subţiri, sensibili şi de o netăgăduită delicateţă, care preferă totuşi cu încăpăţânare, cu o virtuoasă râvnă să nu-şi deschidă sufletul nici chiar în apropierea celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure între patru ochi: dimpotrivă, adesea într-o asemenea intimitate ele devin şi mai stăpânite, abia din când în când lăsând să apară la suprafaţă toată puterea, gingăşia şi căldura sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi, partea întâi, capitolul XII
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De crezi cu-adevărat

De crezi cu-adevărat o viaţă
de veci promisă de Cristos,
de ai cu-adevărat în faţă
un viitor pe veci frumos,
– Atunci dă-ţi timpul şi iubirea,
privind spre moarte ca spre-un steag,
şi-mbrăţişează-ţi pătimirea
cum ţi-l săruţi pe cel mai drag.

De crezi cu-adevărat o plată
nebănuită la Isus,
de crezi că-n ceruri te aşteaptă
ce nu-i pe lume grai de spus...

– Atunci primeşte-a' Lui sudalme
cum ai primi un mir plăcut,
şi-ntinde-ţi faţa către palme,
cum ai întinde-o spre-un sărut!

De crezi cu-adevărat Cuvîntul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venea lume după lume de se uita la dânşii. Din toţi privitorii o babă bătrână, mai pricepută, dorind şi ea să-i aibă de feţi ai ei, ducându-se acasă, aduse cu dânsa o furcă mică şi un toiegel. Cu acestea se duse în marginea râului şi, arătându-le aceste unelte, îi strigă cu un grai duios. Cum văzură copiii aceste lucruri, odată se repeziră la dânsele; şi fata puse mâna pe furcă, iar băiatul pe toiag. Luându-i baba cu sine, îi îmbrăcă cu nişte zdrenţe şi îi duse acasă la dânsa. Nu trecu mult după aceasta, şi boierul făcu clacă, adunând pe toţi copiii şi fetele din sat ca să înşire mărgăritare. Se duse şi baba cu copiii ei. Acolo, la şezătoare, unde se strânseră toţi de vorbea la verzi şi uscate, spuind la glume şi la ghicitori, sta şi feciorul de boier.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, după ce primi şi daruri împărăteşti, peste câteva zile porni cu logodnica lui, gândul fiindu-i să meargă a-şi mai vedea părinţii. Şi într-acolo şi porni. Când a plecat Ţugulea de la curtea împărătească, împăratul cu ai lui l-a petrecut cu cinste împărătească până la hotar. Şi despărţindu-se, îşi luară ziua bună unii de la alţii. Fata şi Ţugulea parcă zbura, iar nu mergea, de bucurie că le împlinise Dumnezeu dorinţa. Şi mergând, ajunseră la locul de întâlnire cu fraţii săi, pe când soarele era în cruci. Când văzură fraţii pe Ţugulea cu o logodnică mai frumoasă decât florile şi mai albă decât spuma laptelui, îi puseră gând rău. Până a nu se culca, ei se furişară de Ţugulea, se dară mai cât colea şi începură a plănui, cum să facă să se scape de el.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci

Cât voi lipsi nu te aşeza
pe scaunul meu nici nu-mi promite gări intacte –
vremea-i din ce în ce mai puţină…
faţă de vină şi nume, nu voi folosi farduri deci
nu consolări să-mi trimiţi, aşteaptă sau… nu
dă-mi veşti despre prieteni, despre tine
detaşată
de întâmplările mele
când vei fi gata să ierţi nu te va apăsa deloc
despărţirea noastră
în cana ta nu vor mai sclipi atâtea întrebări
vei aştepta nu miracole ci împlinirea ceasului… atât

prind balanţele tale azi, dar pentru mâine
un lucru să ştii
am imperioasă nevoie de seninul frunţii tale
de privirea ta să-mi fac un nou cuib acolo –
să nu te temi de neliniştea mea de acum
mi-aş arunca toate gândurile de-aş căuta pacea
sau fericirile pentru mine şi nu uita

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de neiubire

Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.
Priviţi-l cum aleargă pe ape!
Privirea lui îngheaţă lumina,
răsuflarea lui incendiază culorile
pe care iubirea noastră nu le-a atins.
Cât frig în lume, câtă cenuşă,
şi cât gri, Doamne!
O lume monocoloră,
îngheţată, născută într-o oră doar
de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rămas intact.
În el se oglindeau cândva
şi răsăriturile
şi asfinţiturile noastre
bătrîne
de iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

80

În 80 care face legătura între plaja din Lido Adriano
şi Ravenna provincie romană
stau întotdeauna la fereastră
să văd grăsane în costum de baie
şi mucoşi ţinându-le de mână
de parcă nu ar mai exista alte mame pe pământ
aş coborî să le spun
copii eu sunt părintele vostru
m-am îngropat pentru fiecare în parte
şi m-am dezgropat la fiecare şi 52 de minute
ca să prind 80 să mă ducă acasă şi să vă văd în treacăt
fereastra asta e tablou
îmi arată vieţile italienilor
îi văd fără să ştie
lângă mine un negru cu o mistrie
în spate două fete urâte ascultând muzică proastă
în faţă o doamnă în cărucior cu rotile
şi un marocan plătit să împingă la el
e un făcut faptul că eu cobor mereu la farmacie
după o astfel de călătorie am nevoie de un calmant

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!