+fata +cu +ie

Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci şi bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopţi ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură şi-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate, în care bătrâna desluşea, după semne ale ei, norocul băiatului. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se resemneze cu ce l-a hărăzit natura, el îşi pictează fruntea în verde şi obrajii în albastru. Nu e aşa că omul a devenit interesant?
Închipuiţi-vă acum că nu unul, ci mai mulţi au avut această tristă fantazie. Vopseaua le-a luat până şi cea mai săracă urmă de expresie individuală. Şi nimeni nu simte ridicolul acestei originalităţi en bloc!
Dacă te-ai apropia de oricare dintre ei, să-i treci cu buretele ud peste faţă, ai vedea ce mutră banală de burghez iese la iveală...
Totuşi să nu te atingi cumva de Arta lui, de Principiile lui, de Teoriile lui estetice, că devine agresiv şi rău ca un câine de sex, care-şi apără puii ce n-au făcut încă ochi.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doreşte-ţi călăuză...

Doreşte-ţi călăuză pe Dumnezeu oriunde
De-a Lui priviri curate nici gândul nu-ţi ascunde
De ochii Lui niciunde să n-ascunzi a ta cale
Că doar atunci mergi bine cu toate ale tale.
Doreşte-ţi călăuză Cuvântul Sfânt în viaţă
Curata Lui poruncă mereu s-o ai în faţă
Şi aspra Lui mustrare iubeşte-o totdeauna
Aşa-ţi păstrezi credinţa, aşa-ţi câştigi cununa.

Doreşte-ţi călăuză frăţească ascultare
Mai mare ca şi tine să-l crezi pe fiecare
Pe toţi mai buni ca tine priveşte-i cu iubire
Aşa-ţi păstrezi curată frumoasa lor unire.

Doreşte-ţi călăuză pe Duhul Sfânt prin lume
Că doar atunci în ceruri te-nscrii cu noul nume
Şi doar atunci tu sameni spre-o veşnică rodire
Iar cerul o să-ţi facă o veşnică primire.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa reprezintă imaginea sufletului, iar ochii îi oglindesc intenţiile.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Andrei Galaureac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat originar

De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet şarpe cu vorbe să te îmbete
Şi-n loc s-asculţi smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?

Şi tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeţi te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învăţat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare aţi săvârşit păcatul?

Noi toţi, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranţa şi ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putinţă,
Ne-am săturat de trudă, nevoi şi suferinţă.

O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea şi-a ochilor lumină
Să te vedem la faţă, să îţi cunoaştem firea,
Şi să-nţelegem astfel ce este mântuirea!

poezie de Octavian Cocoş (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul şi împărăteasa se afla într-o mare încurcătură. Nu ştia pe care să aleagă din doi. Unii din sfatul împărăţiei zicea să aleagă pe fiul de boier mare, fiindcă el zisese că tocmai aşa era să spuie şi el. Alţii zicea să aleagă pe cioban, fiindcă el ghicise cel întâi semnele fetei. Împăratul lăsă ca să-şi aleagă fata pe cine va voi, mâine de dimineaţă, tot de faţă cu sfatul. Lăsă adecă fetei timpul să se gândească până a doua zi. Până atunci, împăratul porunci să-i omenească pe amândoi ca pe nişte mosafiri mari şi să-i găzduiască în palaturile împărăteşti. Le pregătiră o cămară cu două paturi în care să mâie peste noapte. Până a nu însera, ciobanul se furişe de fiul de boier şi se duse de-şi cumpără nişte floricele-boabe.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria are nevoie doar de profesionişti oneşti care să-şi expună opiniile lor despre trecut. Şi e chiar de preferat ca profesioniştii să nu fie mereu de acord între ei, pentru că în această disciplină polemica este constructivă... Un istoric e dator, înainte de toate, să fie pe cât mai puţin posibil partizan – sau "avocat". Ştiu că există şi români care doresc să fie minţiţi frumos şi să audă numai ce le place. E treaba lor – iar un profesor va vrea mereu să le rărească rândurile. Un profesor, dacă-şi respectă disciplina sa (oricare ar fi ea), nu-şi schimbă discursul de la o zi la alta, în funcţie de ce vor să audă cei din faţa lui. Sau, dacă o face, înseamnă că între profesionalism şi partizanat alege când una, când alta.

citat din Adrian Cioroianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faust: Nu-ţi fie teamă c-o să rup această învoială.
Se-ndreaptă-ntreaga-mi străduinţă cu putere
Tocmai spre ceea ce promit. Cuvântu-i spus.
M-am căţărat puţin prea sus.
Prin rangul tău mi-e locul. Ce durere!
Marele duh - dispreţ cules-am de la el!
Natura - porţile mi le-a închis în faţă!
Firul gândirii-i rupt, în ceaţă.
Ştiinţele îmi pricinuiesc profundă greaţă.
Să potolim prin văile simţirii,
Arzânde, toate patimile firii.
Şi rând pe rând, din învelişul lor de vraje,
Minunile să le desfacem, drage.
Să ne zvârlim în timp, în freamătu-i, cu dor,
În rostogolul întâmplărilor!
Să se perinde, cum se poate,
Durere şi plăceri, de toate,
Succese şi căderi, cum soarta vine;
Adevăratul om nu stă degeaba.

replică celebră din piesa de teatru Faust, scenariu de Goethe, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!