don juan

Visul meu

Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Stele-albastre,
Miresme de ierburi şi cer;
Valul cald mângâind
Pescăruşul în zbor,
Gânduri vii,
Paşi ce-adesea mă dor.
Visul meu s-a născut
Din genune şi foc,
Din cădesri şi urcuş,
Dintr-un fluier de soc;
Din lumina filtrată
Prin voal de argint,
Din vârtejuri de ape
Ţâşnind don pământ.
Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Luminiţe ivite
Din tainic ungher;

[...] Citeşte tot

poezie de Florina Emilia Pîncotan (25 mai 2018)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor mori de vant

O, strasini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-si aduc aminte, asa batrane sunt,
De Don Quihote-n lupta cu morile de vant
Zarite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!
Sub sita invechita isi intocmesc lastunii
In primavara cuiburi de paie si pamant,
Si fiecare toamna va sapa un mormant
In stanca, pe tarana, sau prin nisipul dunii.
Desi va paste moartea cumplita an de an,
Tot mai pastrati trufie de nobil castilian;
Subtire, bratul vostru inalta parca-o spada…

Si cum stati nemiscate — pricep: panditi gramada
Sa vie-n licarire de zale ce rasun’
Hidalgo de la Mancha si visul lui nebun.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul lui era

că se trage de-a dreptul
din sarmaţii antici aşezaţi
între don şi ural
un şleahtic autentic cu
descendenţi direcţi din szczuka
mergea mângâindu-şi mustaţa
îmbrăcat într-un zupan roşu
de tânăr a studiat scrierile lui chryzostom pasek
să se convingă cu ochii lui
de nobila-i descendenţă
notată în scrierile sfinte
s-a întâlnit cu şleahticii
la o horilcă după câteva bucăţi
de berbec întreg puse pe jeratic
plănuiau să meargă la sici
în ţinutul zaporoje să-i taie
pe cazacii răzvrătiţi
se legăna în aburii vinului
o vedea înaintea ochilor
pe jupâniţa marta cea

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m-ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 30 (25 iulie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna ca o primăvară

În uşiţa dezgheţată,
Râde iarna descălţată,
Iar pe umeri, ca decor,
Poartă şal strălucitor.

O şuviţă mai rebelă,
Pe obraz, ca santinelă,
Îi dă undă de mister,
Doar un vânticel sever,

Trece şi o saltă-n sus!
Zbenguindu-se s-a dus,
Că zâmbeşte soarele
Şi-i moaie picioarele.

Ursul s-a foit prin perne,
Corbul spune baliverne
Unui piţigoi sprinţar,
Ca ieşit şi don* Ţânţar,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei ori nu

ascultă ploaia are lacrimile calde
respiră calcule ordine sentimente exacte
nu mă urî iubirea ţine trei acte
nicio secundă nu mai picta inimi fade
desenează-mi sufletul pe perete faustic
cu palmele ce ţi-au şters obrazul caustic

nu-mi iubi gingăşiile glasul suav
nici gleznele subţiri care-ţi cântă în palme
în nopţile scurte dansul tău grav
mai calcă visele mute pietrele calme
nu mă cunoaşte cu sufletul ud
fii Don Quijote al iubirilor crud

simt piatra rotundă a sufletului rece
eşti cald în penumbră respiră va trece
şi nu de trei ori nu mă iubi
iubesc eu atât cât se poate muri

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

au desenat pe faţa mea de pernă
agrafe,
pulsul pernei care
adăposteşte din ce în ce mai puţin
incubatorul de vise, este amplu
ropot şi abur

au desenat pe aşternutul
aspru pălării de magician –
iepurii refuză semnul baghetei
făcând sex – ca iepurii – flutură
pancarte «don't disturb» – şi
«work in progress» – aşteptările mele
expansiune...

au desenat pe pielea mea
o altă piele –
cum să nu fiu nervos
şi să nu mă trezesc urlând... huo...!
... celor care au vieţuit în mine

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început Dumnezeu a făcut poezia

La început Dumnezeu a făcut poezia
Şi a văzut că ea este bună,
A împărţit lumea în poeţi şi nepoeţi,
Ceea ce se vede şi astăzi,
Indiferent de sex şi naţionalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul şi-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,

Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbaţii, aşa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, ştia că el va veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieşi marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătuşile desfrânate ale poeţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, şi s-a dus!
Şi-avea gheţari parcă în vene, şi nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, şi rece, şi mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Şi trupul peste ape, şi gândul poate-n cer,
Şi inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Şi geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Şi ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Şi cer! Şi dragoste! Şi libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbuşit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si Dios fuera una mujer / Dacă Dumnezeu ar fi o femeie

Şi dacă Dumnezeu este o femeie?
se întrebă Juan fără a se mişca,
uite, uite, dacă Dumnezeu ar fi o femeie
e posibil ca noi, gnosticii şi ateii
să spunem nu dând din cap
dar să spunem da cu vintrele.

Poate ne-am apropia de goliciunea sa divină
pentru a săruta picioarele ei nu din bronz
vulva ei nu din piatră
sânii ei nu din marmură
buzele ei nu din ipsos.

Dacă Dumnezeu ar fi o femeie am îmbrăţişa-o
pentru a o smulge din depărtarea sa
şi nu ar mai trebui să jurăm
până moartea ne va despărţi
pentru că ar fi imortală prin definiţie
şi în loc să ne transmită SIDA sau panică
ne-ar contagia cu nemurirea sa.

[...] Citeşte tot

poezie de Mario Benedetti, traducere de Daniela Mărculeţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!