Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

charles baudelaire

Poezii despre charles baudelaire, pagina 7

Charles Baudelaire

Abisul

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorință, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subțire, tăios și răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare și spațiul captivant...
Pe nopțile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coșmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, așa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl așteaptă;
Și nu văd decât neant oriunde m-aș uita,

Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimțire.
Ah, nu lăsați să iasă Cuvântul și Ființa!

sonet de , traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
Charles Baudelaire

Visul unui curios

Cunoști, la fel ca mine, durerea cea plăcută
Și faci ca toți să spună: "Ce om deosebit!"
– Trăgeam să mor. Și-n suflet aveam iubire multă
Cu groază-amestecată și cu un rău cumplit;

Dar și speranță vie și jalnică angoasă.
Cu cât nisipu-n sticlă curgea în mod fatal
Cu-atât găseam tortura mai aspră, mai gustoasă;
Și inima de lume mi se rupea total.

Eram ca copilașul avid după spectacol
Urând cortina groasă ca pe-un hain obstacol...
Dar adevărul rece la urmă l-am aflat:

Nu m-am mirat, murisem, zorii-mi erau cununa
Apoi s-au strâns în juru-mi. – Dar, ce s-a întâmplat?
Cortina se trăsese, eu așteptam întruna.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Imn

Frumoasei, scumpei care-nparte
In inima-mi lumina vie,
Icoana, inger fara moarte,
Salutul meu in vesnicie!

In viata mea e risipita
Ca sarea-n aerul usor,
Si-n duhul meu,mereu ravnita,
Revarsa-al nemuririi dor.

Balsam ce umple cu parfumul
Vazduhul unui scump ungher,
Cadelnita naltandu-si fumul
Furis, in noapte, catre cer.

Iubire neclintita, haina
Sa-ti aflu-un vorbe as putea?
Tu, fir de mosc zacand, in taina
Si-adanc, in nemurirea mea!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de CristiB.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; privește-o cum coboară:
Peste oraș, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alții grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Și remușcări culege — serbare vicioas㠗
Durerea mea, dă-mi mâna și să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morți cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Și Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne ușor
Precum un lung lințoliu sosind din Orient.

sonet de , traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Pierzania

Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Plutește împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb și-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.

Și, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârșite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obișnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar pașii-s grei de trudă, privirile mă dor,

Veșmintele-mi sunt zdrențe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veșnicei pierzanii!

sonet de , traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Îți las aceste versuri...

Îți las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la țărmuri viitoare,
Însuflețind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ți fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche și ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălțându-se-mpreună,
În tainice inele frățește-ncătușată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ți audă strigarea decât eu.
Iar tu, ușoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proștii care te-au socotit amară,
Disprețuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri și inimă de piatră!

sonet de din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Pisicile

Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-așază în nobilă ținută,
Ca sfincșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.

sonet de , traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Bântuitul

Fâșii de văluri negre pe soare se aștern.
Tu, lună-a vieții mele, înfășoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută și fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Așa îmi placi! Și totuși, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, șters, din umbră vine,
Să te răsfeți prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poți țâșni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roșie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Izvorul de sânge

Îmi pare câteodată că sângele din vine
Ca un izvor țâșnește cu ritmice suspine.
I-aud prea bine valul și murmurul prelung,
Dar în zadar mă pipăi, la rană să ajung.

Ca printr-un câmp el trece, în taină, prin cetate,
Pavajul prefăcându-l în insule ciudate,
Astâmpărând pojarul oricărui însetat
Și colorând în roșu natura-n lung și-n lat.

Adeseori, cerut-am vreunui vis vârtos
Măcar o zi să-mi stingă ori să-mi adoarmă chinul-
Dar văzul și auzul parcă se-ascut, cu vinul!

Am căutat uitarea-n iubire ce folos!
Căci dragostea mi-e numai pat cu spini, făcut
Să dea acestor fete cumplite de băut!

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Charles Baudelaire

Unei creole

În țara cu miresme și mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poți știi.

E cald și pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire și mlădieri domnești;
Și mândră ca Diana pășind la vânătoare,
Zâmbește cu ochi siguri și calmi când o privești.

Dacă ai merge, Doamnă, în țările slăvite,
Pe țărmurile Senei și Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereți,

Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolțească în inimi de poeți,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiți de-a ta privire.

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 7 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook