amalgam

Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amorţite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

Sunt...
acel nebun dependent de nori şi ceaţă,
simt albastru şi invers proporţional,
fac greşeli căutând răspunsuri pe sens interzis.

Şi ce dacă... trăiesc viaţa pe repede înainte,
de vorba cu mine într-o perpetuă rătăcire,
visând un crepuscul de cuvinte imperfecte.

Loveşte-mă un secol distanţă
prin cuvinte în şir indian
şi într-un final de cearcănă şi zâmbet,
vise expandate şi ironii de lună plină
vă voi citi în neagra ceaşcă
pân-la nebunie sau pân-la dolce far niente.

Voi fi,
efemera imperfectă, atât cât durează verdele,
imun intr-un viitor incandescent,
căutând litera lipsă în frunzele teiului meu,

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viaţa se dezleagă
Cu tine-I tot şi nu e şagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spaţiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Şi urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spaţiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la rugăciune

Îndemn la rugăciune
din volumul Nostalgii de toamnă
de Vasile Şerban

Eu sunt stăpân peste nimic,
Un veşnic rob fără sărsam,
Un călător în astă lume,
Un biet creştin fără să ştiu.

Văd cimitirul plin de viaţă
Orânduind coloanele de morţi,
Un amalgam ciudat de oase,
Un dans macabru în decor.

Mă văd epavă într-un vid,
O umbră falsă pe pământ,
Sunt un orgoliu fad al unui slut,
Un bâlbâit timid al unui mut.

Văd moartea ca perfecţiune,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Şerban din Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna ştie ce demoni mă străbat
şi ce singurătate în zori m-a sufocat
şi ce melancolie, ce chin înfrigurat
când tu rămai acolo, distant, neperturbat.
Când mă cufund în nori, mă ştie numai luna
pe fruntea tulburată, mi-a aşezat cununa
iar şoaptele-nchegate mi le-asculta întruna
şi-mi spune că aleasa e una, numai una
Îmi cade câteodată sufletul singular
într-un vârtej sălbatic şi negru nebular
şi mă salvează iarăşi un amalgam lunar
când iar îmi joacă gândul nervos, sanguinar
Pare că luna simte, m-apropii de sfârşit
sunt gata să-mi lepăd sufletul covârşit
îl simt în sângeriul aprins la asfinţit
iar tu rămâi departe, închis şi neclintit

poezie de Andrada Simion (4 decembrie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de februarie...

Satu-i cufundat în beznă, vântul vâjâie prin ramuri
Cu un scârţâit năprasnic rupe creanga unui pom,
Prin văzduh ninge cu fluturi, gerul prinde flori pe geamuri
Şi prin pâsla de-ntuneric... nici ţipenie de om....

Un tic-tac dilată timpul, e trecut de miezul nopţii
Printre case părăsite mă strecor uşor cu gândul
Au plecat vecinii mei unde le-a fost datul sorţii
Ori s-au dus la cele sfinte... Am rămas doar eu şi vântul...

Fac un salt spre absolut cu un gând şi-o rugăciune
Să ating nemărginirea... bat la uşile închise
Joacă pe pereţi fantasme, flăcări, gol, deşertăciune
Nu primesc niciun răspuns!... Doar un amalgam de vise...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc, deşi mă tem

Cunosc dimensiunile Universului
Cel auster, dar şi blândul pripas
Cunosc culoarea plânsului
Dar şi ea bucuria cea fără de glas.
Cunosc infernul cel de pe redută
Şi agonia aripii ce-i frântă
Cunosc ea dragostea pierdută
Şi farmecul din lumea mută.
Cunosc candoarea fără de culoare
Ce-i amalgam de flori uscate
Cunosc ea vocea fără de paloare
Dar şi asprimea firii neînfricate.
Cunosc absorbţia de lumi ardente
Ce-şi retrăiesc amorul crud
Cunosc ea viaţa cea fără regrete
Dar şi amorul cel pierdut.
Cunosc, deşi mă tem că-i bine
Angoasele de la-nceput de timp
Cunosc el răul ce străbate-n tine
Dar am moneda mea de schimb.

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livezi decameronice

Inima căntă, pieptul descântă
Buzele vrăjesc timpul
Căprioarele tălpilor fug
Pe palmele rigide, neliniştite,

Insetate coapselor ametist de lună
In feerii de bucle răsfirate
Unduite de şoapte atinse
Umerilor gheieşe bărbii

Ascultând cântecul obrajilor
Rubinii mlădiaţi in jocul tâmplei
Gudurată pe lângă privirea
Ce mă inghite in zile

Desprinse din paradis
Saturnalului meu trup
Fugit din orbita searbădă
Prin secunde Perseide

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!