amalgam

Oamenii se plâng datorită nefericirii, neştiind ce înseamnă de fapt fericirea, fără să îşi dea seama că ei deja sunt fericiţi cu alegerile pe care le fac. Dacă ar simţi vreo clipă nefericirea, cred că ar alege diferit şi ar schimba cursul vieţii şi înţelesul fericirii. Fericirea de multe ori este un ideal copiat de la alţii, care la rândul lor l-au copiat de la semenii lor. Concluzia reprezintă drama care-i face pe oameni fericiţi, rămânând un amalgam de emoţii care îi determină pe oameni să simtă că trăiesc intens, le provoacă plăceri masochiste şi sentimente care îi ţin în viaţă.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe color

lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori
din ceruri se revarsă îndestulată prană
sufletul se desfată cu azure comori.

perle de simţire strălucesc sub geană
mirările mele-s amalgam de fiori
lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori.

pământul trudeşte pentru dulce hrană
soarele se zbate să scape de nori
naturi îşi etalează splendoarea mireană
oamenii au pe chip zâmbete de flori.

lacrimi de curcubeu am pus pe rană
se colorează timpul cu vesele culori.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia tăcerii

Tăcerea iernii vrea, înfrigurată,
o haină în culori strălucitoare,
un curcubeu, o rază de la Soare,
orice, doar să se vadă transformată,

Vrea să se ştie ruptă în cuvinte
rostite cald, prin ochi, sau doar prin şoapte
ce prelungesc dorinţele în noapte
în amalgam de rece şi fierbinte.

Tăcerea noastră zace risipită,
căci n-a putut troiene să închege,
şi nici acum nu poate înţelege
cum, pentru noi, n-a fost deloc ispită.

Ne alintăm cu o privire vie,
iar ochii noştri,-n vorba lor zglobie,
se-mbrăţişează într-o armonie
aşa cum ni s-a scris şi-a fost să fie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sinului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul

Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.

E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.

Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.

Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matinală

Soarele îmi bate-n geam: -Hei, trezirea-n dimineaţă...
Ţi-am adus cafea în cană şi-o tabletă vorbăreaţă.
Apoi facem ziua plină, frunzele căzute-n drum,
Le vom arde cu-o duzină de chibrituri... pân-la scrum.

Adunăm de prin grădină tot ce toamna a brumat.
Vom lăsa doar crizantema şi-un bostan ce-i bosumflat.
Timp avem până deseară... relaxare la amiază...
Cu un boţ de mămăligă şi o ciorbă ţărănească.

Amalgam de gânduri zeci cer puţină limpezire...
Optimistă-oi fi în veci şi cu multă fantezie!
Şi acum să vă spun drept mi-e atât de frig în casă,
Nu am lemne pentru foc, nici cine să mă-ncălzească.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţelanul din colecţia de vis

Jarul nopţilor de ceară netopită
viaţa ce-i uitată în vitrine
sinusoidala moarte nedorită
o adoarme-n flăcări de palide destine
clepsidra ce încă mai imită
porţelanul din colecţia de vis a lumii
zace azi rostogolită
pe-un colţ de stea în umbra lunii
scrum al netacerii şi orbită
de flacăra furtunii
idea troglodită
de a se veşnici prin mine
transformă-n clipa infinită
timpul din misterul tristelor ruine
şi rând pe rând figurile de ceară
se cred figuri de porţelan
se îmbulzesc în jarul nopţii
uitând de smalţul diafan
intrând din nou în jocul sorţii
se sparg de-al lumii amalgam.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi timpul

Lasă-mi timpul ca să treacă
Nu-mi opri minutele în loc
Seacă mi lacrima din barbă
Lasă. viaţa să ardă ca un foc

Lasă-mi firul vieţi făr de nod
Răsucite noapti si zi pe mosor
Zilele mi asează intr un mod
Toarse desprinse ate de fuior

Adu-mi noapte somnul usor
Legănată de Luna albastruie
Linistită desir aţa din mosor
Câte zile Domnul bunul stie

Nu-mi întoarce timpul in loc
Lasă-l ca sa zburde mii de. ani
Nu mă prind deloc cu tine-n joc
Timp haihui treci grăbit prin ani

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti?

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
mă iartă dacă îţi greşesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu eşti!

Nu te-nţeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poţi s-o dai
eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
dar nu eşti singur pe påmânt!

Când îţi vorbes nu vrei s-asculţi,
cuvintele mi le opreşti
te ştii de domn, dar eşti şi sclav
iubirii ce o porti şi-o dai!

Când îmi săruţi privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!

[...] Citeşte tot

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!