nemurire

Picătura de iubire

Iubirea mea, ţi-am pregătit un dar,
O jumătate de nemărginire
Şi zorile crăiese albe-mi par,
Cântând în picătura de iubire.

Ai vrea să fim pe-o insulă pustie,
Tăcuţi îmbrăţişaţi în nemurire,
Doi muritori stropiţi cu apă vie,
Doar noi şi picătura de iubire.

Iubirea mea, nici timpul nu ne ştie,
Vezi? Nu există nicio amintire,
Tu ia-mă-n braţe pentru veşnicie
Sau pentru-o picătură de iubire.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie

Nu trebuie să-ţi tulbur pacea
când culori ruginii te atacă flămând,
cascade de tristeţi cad în nemurire
şi vânturi galbene ne încolăcesc gleznele.

Copacii şi ferestrele rămân
cu suspiciuni de gelozie,
străzile devin largi şi pustii,
ofilirea toamnei sapă răni adânci
în clipele de andezit.
Şi uneori zgârii luna ca sunetul ei primordial
să ne orbească.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi de bitum

Pe unde păşeşte ea!
Înverzeşte mai verde
decât orice verde,
iarba.
Si răsar nuferi
in mlaştini de bitum
cu râuri de caldarâm
pe care în calcare plutim
din spuma valurilor de sânge
izbiţi de falezele clepsidrei
unde ea cu o privire
a topit o fantă
de zbor în albatros
spre nemurire

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ram de poezie

Vreau să dorm în braţele viselor tale,
Noapte de noapte cu stelele-n cale...

Flori din livezi şi câmpii înflorite
Să adape iubirea cu stele-nverzite...

Să adunăm dorurile în inimi fierbinţi,
Să ne-mpărţim săruturi fără rugăminţi...

Să facem leacuri din iubirea noastră
Şi-n ea zidită luna ca fereastră...

Să fim în miezul nopţii doar o apă vie
Crescută-n nemurire pe ram de poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e foame de iubire

Mi-e foame de iubire, nu foame de regret,
Mi-e dor de regăsire, nu plâns după păret';
Tânjesc după discuţii de ordinul de mii
Gânduri şi persecuţii, ore, minute... Vii?

Poftesc la nemurire, doresc să mă întorn,
Aş vrea o amintire, din nou să cânt din corn.
Aspir la dăruire să pot oferi tot,
Vreau să dau din iubire şi de iubit să pot.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

mă strâng un fel de maluri nalte de pământ
şi parcă nu mai este loc nici de iubire
mi-e trupul tânăr un ecou de arbor frânt
când pleacă o pădure veche-n nemurire

nu pot să mă ridic în secolul de plumb
când nu mai este timp de ţară nici de moarte
de sânge-i busuiocul şi lanul de porumb
pe o planetă rece, bizară şi departe

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de iarnă

Ce puƫin i-a trebuit iernii,
Să-şi înflorescă ghioceii.
Ce nesfârşită pare iarna,
Când e albă ca zăpada.

Ce puţin i-a trebuit soarelui,
Să lumineze verdele câmpului.
Ce minune verde - albă
Ghiocei născuti din iarbă?

Cât curaj, ce nebunie,
Câtă sete, ce furie,
Să te înalţi din nemurire.
Trei petale şi o frunză
Şi să te prefaci... în floare.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna si natura

Luna si natura
Impreuna zambesc,
Ingeri si oameni
Canta si zambesc,

Luna cea frumoasa
Pe cer sta in tron,
Canta mai voiasa
In acest decor...

Ingerii danseaza
In acest paradis,
Dumnezeu aduce,
In inimi un vis;

Vis al primaverii
Si al bucuriei,
Drum al fericirii,
Catre nemurire...

poezie de Mădălina-Elena Moldoveanu
Adăugat de Mădălina-Elena Moldoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează credinţa

Cel mai frumos suflet
este acela în care
sălăşluieşte credinţa în Dumnezeu.
Păstrează în sufletul tău
credinţa în Dumnezeu.
Şi, sigur vei avea parte
de mai multe nestemate.
Rubine, mărgăritare
ţi se vor aşterne-n cale.
În drumul tău spre izbăvire,
în lumea cu nemurire.
Dacă le pui salbă la gât
sufletu-ţi va fi curat.
Ba chiar mai mult decât atât,
un loc în rai vei fi aflat.

poezie de Dumitru Delcă (2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura o carte uriaşă
Pictată de Creator cu gândul,
Şi templu e, cu vii statui
Ce-i reprezintă felurite chipuri...
Tu eşti al Domnului copil,
Cu suflet pur, şi inima fierbinte,
Privindu-te, dumnezeirea mă pătrunde,
Şi prin iubire-mi dă hrană, viaţă, nemurire...
În ochii tăi albaştri ca seninul
Zăresc Divinitatea care ne conferă
Doar prin iubire propria-i natură...
Şi doar aşa... descopăr ce e adânc în fire.

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!