a se min�i pe sine �nsu�i

Scanteia

E mare durerea-n Scanteia... chiar foarte
Atatia copii au pierit
E umbra in gara si suflu de moarte
Si suflete noi de primit.

Parintii la fata si ganduri sunt ura
Nu-i vorba de bine s-aduca
In ochi bucurie si-n suflet caldura
Si-un plans chinuit ii apuca.

Un numar ce frica asterne pe sine
A tulburat o natiune
Si-aduce si doliul o data cu sine
Dar lasa si loc de-o minune.

Avem treispe morti si trei in speranta
Si Doamne te rog sa impiedici
Ca ei sa se duca si pune-n balanta
O sansa in plus pentru medici.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abatorul... de sine

Nu citiţi titlul! Dăunează grav sănătăţii...
Mai cu seamă unui suflet bolnav
De lacrimă şi singurătate...
Aici nu vorbim despre moarte.
Mi-am incinerat iluziile
În abatorul de sine
Şi fluturi şi-au luat zborul din inima mea.
Călătoresc spre necunoscut,
Dar aripile gândului meu
Au crescut.
Nu mai stau cu sufletul prins în lanţuri,
În închisoarea tristeţii,
Mi-a scimbat dintr-o dată cărarea,
Spre rădăcinile vieţii.
M-am născut dincolo de naştere,
Pe rugul luminii
Şi lumina a izvorât vulcanic din mine...
Sunt secunda de fericire
Ce aleargă printre clipe,
Împărţind existenţa în vechi şi nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-adresaţi urări sadea,
În devans, şi-mi spun în sine:
S-ar putea, de ziua mea,
Că n-o să mai fie cine!...

catren de Ioan Toderaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbae

despre suferinţa în inimă
se vorbeşte şi se cântă mii de vorbe
în roz şi gri
împrăştiindu-se precum cenuşa de trandafiri
o dată cu seceta lacrimei

despre durerea inocenţei
fără copilărie
se scrie doct ori interesant
speculând morbidul din ego
şi interesele de moment
în trecere prin acordul strunelor
care privesc mut
către seninătatea celor vinovaţi

despre ideile înjunghiate în zbor
se vorbeşte cu remuşcarea
născută din scepticismul firii
iar despre puterea obişnuinţei
se scrie în lehamite de bonton

[...] Citeşte tot

poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rima dă viaţă unui vers
şi nici gândirea îndelungă
ci viaţa ta în Univers
pe sine ce se-alungă.

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spontan ca o lacrimă de mamă
poetul e tăcerea spusă-n gând
e plânsul care-n sine se destramă
ca să răsară în cuvânt

catren de Costel Zăgan (aprilie 1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

"Ce gol mi se arată-n faţă?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aş mai face-un pas
ştiu bine că m-aş prăbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembră fiinţa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă – o durere,
altă treaptă – altă durere...
Şi tot aşa,

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare, da...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc închis

Tata îşi doarme bătrâneţea în sine
Ostenit de lumină, o limbă de deal
Pe tâmplele sale mângâiate de schije
Flutură toamna ca o coamă de cal.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus

[...] Citeşte tot

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!