a se min�i pe sine �nsu�i

Dragostea-i foc nestins,
Ce arde de-a pururi în gând,
Ea nu-mbătrâneşte, nu moare,
Haina-i cu sine nicicând.

catren de W. Raleigh
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru haotic

Sunt tot şi nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate şi tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt

Mirate senzaţii, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge şi plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind

Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deşert plin de apă, oceanul arid

Mă nasc întrebare şi mor un răspuns,
În tot ce se vede şi-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopţii şi luna din zi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mândru se înalţă
Preamărindu-se pe sine,
Pân' pe culmea cea semeaţă...
Să cadă de la înălţime!

catren de Ioan Hapca din Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Oryana Rusus
Comentează! | Votează! | Copiază!

... eterna Ta nemărginire
extaz astral ce viu străluce
pe umbre lungi de nemurire
o port în sine ca pe-o cruce...

catren de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu furie şi mânie

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Şi capitalismul lui de vorbe

El ar fi trebuit să ştie că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Şi că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia

De foarte departe şi de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Şi a dat nume pietrei florii apei
Şi toate au ieşit la lumină pentru ca el le-a numit

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Şi care-şi face din cuvinte puterea şi jocurile
Şi transformă cuvintele în bani
Aşa cum a făcut cu grânele şi cu pământul

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
Şi nu poţi să te-abaţi deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ţine,
Ai fost cu noi mereu, la bine şi la rău.

Dar anii au trecut şi toată strălucirea
Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă şi azi te zbaţi să-ţi împlineşti menirea,
Chiar dacă ştii şi tu că eşti cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe şinele perechi
În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio şi va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
E şi firesc cumva că te-ai înspăimântat
Şi lucru-acesta îl vede prea bine orişicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de Fraţi

Scăldat în foc de soare
Cu ochii mari şi Luminaţi
Mă-nţeapă şi mă doare
Iubirea mea de fraţi

Iiubirea mea frăţească vine
Se opinteşte în fiinţă
Cu dor faţă de sine
Şi jale în credinţă

Este credinţa de a fi
Şi a Cânta pe Cel ce Este
Şi a Cânta pentru a şti
Încet, Frumos şi Bătrâneşte

Avem pământ frumos sub soare
Avem copiii minunaţi
Dar cel mai mult mă doare
Că nu avem Iubire-n fraţi

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache din Floarea Dragostei (21 martie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi fură de trăsnesc,
Fiecare-şi zice-n sine;
"Pot dormi atât de bine
Că-aşi fi prost să mă trezesc!"

catren de Ioan Hapca din Culmi întinse la culme
Adăugat de Sandu Gabor
Comentează! | Votează! | Copiază!