schelet

Baladă

Sub fosforescenta sumbră
A unui vechi candelabru
Iată un schelet, o umbră,
Este bardul cel macabru.

Ceasul bate miez de noapte,
Şi din negre galerii
Se arată-n triste şoapte
Ai macabrului copii.

Şi se-aude ca de clopot
Un glas surd şi subteran
Răsunând funebru-n ropot:
Leg am d-an, leg an van d-an!

Iar la jalnicul lor cântec
Glas adânc, lugubre lire,
Din nori naşte ca din pântec
Şi începe să se-nspire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cuvertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah! capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de variolă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic, doi ochi impresionanţi, ca două ţipete în noapte. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbeşte necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări.

citat celebru din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cu privirea, nu e aşa?... Chiar m-ai văzut? Erai în lumină, eu în întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roşiatice împrăştiate ici şi colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îţi dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai ştii silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai şi spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aş fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu ştiu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoşti.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui oarecare...

Ce ştiu, nu vreau să ţin secret,
Să-mi laşi în pace demonia,
Căci tu eşti cel mai prost schelet
Din România!
Greu să ţii pasu-n română,
Să-mi înţelegi tu poezia,
Văd ca tu te ţii de mână,
Doar cu prostia!
În capul tău anaerob
Ţi-e mintea sexi-ntr-o manie,
Şi la cultură te aprob,
Prezinţi fobie!
Tu n-ai de lucru când vorbeşti,
Mai bine lasă-mă-n beţie,
Şi te mai rog să mă scuteşti
De curtoazie.
Ce mutră faci căzută-n vid
Uimit când afli de la mine,
Eşti un pseudohominid,
Eşti o ruşine!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (13 septembrie 2007)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi ce-ntârzie zborul

Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele şi dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezeşte-un strigăt ce fierbe în surdină.

Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Uşa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână paşii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.

Blestemul de inscripţii devine epitaf,
Moartea încolţeşte-n castroane cu pilaf,
Seminţe slăbănoage îşi pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moşnegi.

A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinţii pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri şi Domnul e olog!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă zurlie

ninge ca la Piteşti dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroşit amar
beau ceai cu biscuiţi şi recitesc Puşkin
oraşul patinează în zigzag
latră toţi câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colţuri/cuvinte vii zurlii/

ninge pe gura de canal
înfăşurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roşii înmuiate în vin cald
se abureşte coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioşi ca lame de oţel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnaţi de cer
iar sufletul de ţurţuri pictat în efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor,
Am dat de un măreţ, aş spune, un cor,
Eram şi eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeţii, unii, alţii în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulţi întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei şi?
Eu îl cunosc din anii, mai ştii?
Mintea şi inima, numai noţiuni,
Iar cu noţiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca şi zdranga, ce poezie
Se poate naşte pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvaţi de suine sămânţa, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă şeful, o carte tot are,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mările şi oceanele din epoca mezozoică, poate cele mai întinse din istoria Pământului, erau în majoritate calde şi deschise (deci, bogat oxigenate). Vieţuitoarele, nu prea diversificate (se remacă peştii cu schelet osos, amoniţii şi belemniţii, alături de trematosauri, singurii amfibieni de apă sărată), erau în schimb foarte numeroase, ceea ce a dus la apariţia unui mare număr de reptile marine carnivore. Interesantă este varietatea de forme şi specializări a acestor făpturi care, spre deosebire de reptilele zburătoare, au găsit un mediu mai propice conformaţiei lor anatomice (deşi, având plămâni şi nu branhii, erau obligate să iasă la suprafaţă pentru a respira). Cele mai cunoscute dintre ele sunt: Ichtyosaurus, Plesiosaurus, Elasmosaurus şi Tylosaurus.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!