Toate rezultatele despre schelet, pagina 5
Baladă
Sub fosforescenta sumbră
A unui vechi candelabru
Iată un schelet, o umbră,
Este bardul cel macabru.
Ceasul bate miez de noapte,
Și din negre galerii
Se arată-n triste șoapte
Ai macabrului copii.
Și se-aude ca de clopot
Un glas surd și subteran
Răsunând funebru-n ropot:
Leg am d-an, leg an van d-an!
Iar la jalnicul lor cântec
Glas adânc, lugubre lire,
Din nori naște ca din pântec
Și începe să se-nspire
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Ștefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă și mare împărtășea o liniște și un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cuvertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah! capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de variolă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic, doi ochi impresionanți, ca două țipete în noapte. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbește necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ștefan stă țintuit patului, cu fața către cer și mâinile pe piept în așteptarea supremei dezlegări.
citat celebru din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-ai căutat cu privirea, nu e așa?... Chiar m-ai văzut? Erai în lumină, eu în întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roșiatice împrăștiate ici și colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îți dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai știi silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai și spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aș fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu știu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoști.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervi de toamnă
(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)
La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se știe ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.
Și-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopții, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, și mai brutal.
Va bate ploaia... și târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.
poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui oarecare...
Ce știu, nu vreau să țin secret,
Să-mi lași în pace demonia,
Căci tu ești cel mai prost schelet
Din România!
Greu să ții pasu-n română,
Să-mi înțelegi tu poezia,
Văd ca tu te ții de mână,
Doar cu prostia!
În capul tău anaerob
Ți-e mintea sexi-ntr-o manie,
Și la cultură te aprob,
Prezinți fobie!
Tu n-ai de lucru când vorbești,
Mai bine lasă-mă-n beție,
Și te mai rog să mă scutești
De curtoazie.
Ce mutră faci căzută-n vid
Uimit când afli de la mine,
Ești un pseudohominid,
Ești o rușine!
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (13 septembrie 2007)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi ce-ntârzie zborul
Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele și dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezește-un strigăt ce fierbe în surdină.
Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Ușa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână pașii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.
Blestemul de inscripții devine epitaf,
Moartea încolțește-n castroane cu pilaf,
Semințe slăbănoage își pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moșnegi.
A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinții pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri și Domnul e olog!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima rugă...
și iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-și achite ultimele conturi
dintre venire și dintre plecare
doar echilibru între bine și-ntre rău
mai ține candela nestinsă-n rațiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune
picioarele mai des se poticnesc
și mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
așa cum am iubit și-n alte vremuri
și când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici așa din fugă
și las în tină umbra de schelet
și Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă zurlie
ninge ca la Pitești dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroșit amar
beau ceai cu biscuiți și recitesc Pușkin
orașul patinează în zigzag
latră toți câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colțuri/cuvinte vii zurlii/
ninge pe gura de canal
înfășurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roșii înmuiate în vin cald
se aburește coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioși ca lame de oțel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnați de cer
iar sufletul de țurțuri pictat în efemer
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urcam pe un nor, apoi pe alt nor
Urcam pe un nor, apoi pe alt nor,
Am dat de un măreț, aș spune, un cor,
Eram și eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeții, unii, alții în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei și?
Eu îl cunosc din anii, mai știi?
Mintea și inima, numai noțiuni,
Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca și zdranga, ce poezie
Se poate naște pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvați de suine sămânța, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă șeful, o carte tot are,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mările și oceanele din epoca mezozoică, poate cele mai întinse din istoria Pământului, erau în majoritate calde și deschise (deci, bogat oxigenate). Viețuitoarele, nu prea diversificate (se remacă peștii cu schelet osos, amoniții și belemniții, alături de trematosauri, singurii amfibieni de apă sărată), erau în schimb foarte numeroase, ceea ce a dus la apariția unui mare număr de reptile marine carnivore. Interesantă este varietatea de forme și specializări a acestor făpturi care, spre deosebire de reptilele zburătoare, au găsit un mediu mai propice conformației lor anatomice (deși, având plămâni și nu branhii, erau obligate să iasă la suprafață pentru a respira). Cele mai cunoscute dintre ele sunt: Ichtyosaurus, Plesiosaurus, Elasmosaurus și Tylosaurus.
Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!