schelet

Peste timp

am modificat liniştea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
şi instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea şi apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniţi
şi noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa şi amnezia lunii
traversând tristeţea teiului
şi clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Independenţa

independenţa noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare
noi o transpunem în formula următoare
(I) egal cu (eee) dar fără loc sub soare

independenţa noastră-i ca o disperare -
eliberarea eliberării de eliberare
ca un schelet dintr-un dulap ce nu mai moare
ca o fantomă fluturândă-n colţ de zare

independenţa noastră-i ca un boţ de sare -
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare
să văd mereu a răsăritului lucoare

independenţa noastră-i ca o confirmare -
eliberarea eliberării de eliberare
c-avem numai o ţară - România Mare
la sânul Europei, în vechile hotare...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu zadar dau vorbelor merinde

Eu cu zadar dau vorbelor merinde
să le înghită gura de hârtie
în seci măsele mestecând pustie
şi clipa-n ceruri rece iar se vinde.

E toamnă-n nunta rodului din vie
şi sânge crist necugete aprinde,
gândesc la tine-n tainele plutinde
pe-amor, mormânt de vise în sclavie.

Ebrietăţi îmi strigă albe-n oase
şi gol de carne umblu în schelet
femeie, de iubit slujind angoase...

În mine ţipă zborul incomplet
şi-n straie de amurg, sub stihuri joase
enigmei mi se-nfige-n stea stilet...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis - I

mi-a luat mâna purtând-o
să-i ating rotundul pântecului
vedeam
prin buricele degetelor
rotind ca în aer o monedă
mare, roşie… în chip de făt –
am tras cu spaimă mâna
a repetat gestul cu blândeţe
de data asta am văzut
un schelet chircit
ca în mormintele egiptene
din el răzbăteau aburi aurii
şi lumină subţire
.........
m-am trezit
cu degetele amorţite
strângeam o iconiţă, muchiile ramei
înfipte în podul palmei
îmi părea că sunt
deasupra aşternutului levitând

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

cadre

stelele sunt din… os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel

văd cu dinţii
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna

cadrele se suprapun
sunt, deci, şi eu din os – făină cosmică
…………………..

munţi goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace şi vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt…

mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieţi – ecoul:
«şi dacă-i abisul şi nu-i ce crezi?!»

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, Floare-Albastră...

Călătoresc între două molecule,
Le vindec putrezirea prin viaţă,
Le pun la distilat în fiecare seară
Şi le-nnoiesc izvoru-n dimineaţă.

Între lamele le-aşez la microscop,
Fiecare e-un schelet de stele,
Universul se-nvârte buimac
Punând în inimă şi zboruri, şi atele.

Tu, ca moleculă a iubirii eşti
Marmura ce trece în statuie,
Eu te-am altoit în scoarţă de copac
Şi îmi zâmbeşti din galbena gutuie.

Călătoresc şi vindec putrezirea
Izvorului ce a pătruns în noi,
Iubirea, Doamne, este Floare-Albastră,
În rest e raiul cu a lui gunoi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset galactic

sunt absolut indeferent de geniul lui Mozart
de energii întunecate şi de strune
nici spaţiul în mii de ani- lumină nu-l împart
şi nici că Te iubesc nu ştiu a spune
sunt pur şi simplu ca un vierme orb
şi surd sunt ca Beethoven şi ursuz
trăiesc mult mai puţin decât un corb
şi cât trăiesc la fel e un abuz
şi numai sufletul păstrează un secret
încredinţat drept talisman cândva de Tine
şi când v-a părăsi umilul meu schelet
şi lumea asta cu moravuri libertine
el o să poată să străbată galaxii
Localul Grup şi mai apoi Laniakea
să soarbă din divine energii
şi să revină înapoi pe Geea...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Föhn

Un bocet orb prin vînt, lunatice zile de iarnă,
Copilărie, încet se-năbuşă paşii peste mărăcinişul negru,
Prelung bate clopotu-n seară
Şi se prelinge noaptea albă,

Preschimbînd în vis stacojiu durerea şi cazna
Ale vieţii-mpietrite
În nici un fel spinul coroanei să nu părăsească trupul.

Adînc suspină-aţipit sufletul temător.

Adînc e şi vîntul în arborii frînţi
Şi clatină făptura în plîns
A mamei prin codrul singuratic

Al mîhnirii ce tace; v-aţi încărcat cu lacrimi
Voi nopţi şi îngeri de foc
Lîngă ziduri sfărmate, argintiu se sfărîmă şi-un schelet de copil.

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre înţeles

Înfipt ca o cazma trudită pe ogor,
În gozul din pătul al unui opincar,
Mi-e sufletul acum, un falnic autor,
De jalbe cu ecou, un nepătat altar!

El stă să priceapă la coastele nopţii
Ce-a putut săvârşi pe umerii zilei,
Ce-a dat spre vărsare în apele sorţii
Şi ce-a strâns cuminte din amfora milei...

Spre-nţelegere stă de mai ia legământ
Din leagan de codru, din doină şi rugă,
De la vatră şi fus, din pârâu şi pământ
Ce-n piept îi stau toate şi-n timp le înjugă...

Curând peste mantii de clipe tărcate
Veni-va şi ceasul unui altui portret,
În cele din urmă şi sufletu-mi poate
Va şti lămurire dar desprins de schelet!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzură

uzură-n complexul fiinţei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neştiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
şi brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.

pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrăneşte porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin ştie un cântec,
frunzele foşnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!