schelet

Alter sapiens

De-aş fi nu oase, un schelet, ci coaja de o cheratină,
Aş fi şi mort la fel, frumos, că gol e "in", nu s-ar vedea...
Aş păcăli urmaşi că sunt, aş auzi plânset de vină...
Că nu s-ar şti precis de-s viu, aş fi ca după o perdea.

Aş avea luciul, o patină ce niciun timp n-ar putea şterge,
Ca-n insectar c-un ac în spate, un exponat, măcar etern
Cât lumea n-ar zbura "ailleurs", s-ar linişti şi încă ar merge...
N-ar inventa numai pedepse să facă raiul un infern.

În pliu, golit de măruntaie, n-aş fi nici creier să mai sufăr,
Doar stoic, un cugetător, un bondar Buda aş fi rămas
Cu multe braţe, pline toate de caste, florile de nufăr...
Să împartă oameni albul pur, nu negrul nopţii... parastas.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu frica

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

şi din el curg raze, aşteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca nişte roboţei.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniştea albastră, o linişte turbulentă,
o linişte sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
şi i-ai spus.

tu eşti un tunel

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scot pălăria în faţa iubirii

Sar pietrele rostuite în cale,
Scot pălăria în faţa iubirii,
Sânii toamnei torn vin în pocale,
Sărutul crud e pacea amintirii.

Am fost ostatic florilor din vis,
Răsar rubine în lacrimă de rouă,
Grădinile de vânturi s-au desprins
Şi s-au ascuns în cerul care plouă.

Aroma amintirii mută paşii-n cer,
Fluxul timpului ne macină-n măsele,
Pe rana sângerândă pudră de piper
S-adaugă la sarea stelelor rebele.

Unde este pulsului miezului din noi?
Răspund pietrele ieşite în asfalt,
Scot pălăria fluturilor moi
Pe crucea fulgerului nostru desenat.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc la troc

Când dă Domnul cu belele
Sigur, eu dau peste ele...
Am noroc, bătu-l-ar vina!
Mi-au incendiat maşina...

Am muncit cinci ani degeaba -
Mi s-a prăbuşit cocioaba.
Uşa-i jalnic aplecată
Şi nevasta mi-e plecată.

Am curent, îmi plouă-n casă,
Dar norocul nu mă lasă.
Mi-a crescut colesterolul...
Şchiopătez când pun piciorul.

Ca să nu-mi fie pe dos,
Am boli pe sistem nervos:
Zona zoster, diabet,
Insomnii... Un biet schelet,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracatiţa iubirii

Mă-ncolăcesc cu opt braţe, sorbindute-n ventuze,
Diform fără schelet, suflet cum gelul moale
Mă strecor din abis, mă-nalţ l-a tale buze,
O inimă să-ţi dau, sau trei să-ţi pun în poale.

Din fumul de cerneală în lacrimi îţi scriu bilet
Şi-mi storc din nouă minţi, ce le-am, le dau ofrande
Să-ţi ridic obelisc din truda-mi de atlet...
Te las minune lumii peste timp... Ochi-smaralde!

Prin hăuri mă strecor, te caut prin sirene
Mă efilând să-mi dau obor de-albastru sânge
Printre cristale-n ape-n corali şi mii de perle...
Dar numai tu nu eşti, îmi laşi inimă a plânge.

Mă trimit sol, cu tot tentacule desprinse
De-un trup ce mi-a rămas să-mi refac simţul firii...
Şi-mi schimb culori de suflet, din triste în aprinse,
Să te am dintre adâncuri... eu, caracatiţa iubirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar nu găseam cuvântul

(vorbe goale)

ţi-am învăţat liniştea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puţin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucăţele
suind în cocoaşa întrebării

îmi creştea uimire în destinaţii de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseţii tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape

erai o noţiune despre tristeţe
intrând în lacrima încovoiată-n destin

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfinţenie

E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,
Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,
Că-şi lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc
Şi amar-migdal îl împrăştie cian... arde iperită?!

O fi fost tatăl meu un snob închipuit,
Că doar ştia bun-simţ, onoare, despre cinste,
Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...
C-ai mei, cei noi, n-au trunchi... să şi le fi-altoit?!

Sunt toţi născuţi ciungi astăzi, că nu mai ştiu de mână,
Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene
Şi judecăţi de-s puse, de dat cuvânt... mecene
S-au dus şi scris se uită, în schimb minţit e-arvună?!

E naţia mea-n peril, să fi pierdut virtute
Şi atâţia ce-a îngropat şi ce ni-s hrană-n holde
Să nu-mi mai dea schelet şi caracter drept solde...
Să fie ţara mea, încet, pe dispărute?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pteranodon rămâne varietatea cea mai bine adaptată la zbor dintre toţi pterosaurienii. Având, la unele specii, suprafaţa de peste 20 m2 şi anvergura aripilor de 8-12 metri, membranele sale de piele uneau labele anterioare cu cele posterioare, transformând animalul într-un fel de uriaşă "aripă zburătoare". Corpul scurt, fusiform, îşi pierduse complet coada, devenind extrem de aerodinamic, întregul schelet avea oasele umplute cu aer şi foarte uşoare, iar craniul era aproape la fel de lung ca şi trupul. Fălcile se transformaseră într-un cioc de un metru lungime, lipsit de dinţi, contrabalansat de o creastă osoasă cu aceleaşi dimensiuni, având marginile tăioase ca o sabie. Pteranodonii trăiau mai ales pe coastele oceanelor şi în masivele muntoase limitrofe bazinelor marine; par să fi fost capabili de a rămâne zile întregi în aer, de a ataca fulgerător, fără zgomot şi constituie probabil cele mai redutabile înaripate piscivore care s-au ridicat vreodată pe cerul Terrei.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr aflat de la un văr

Literă mare, mică, în picioare se ridică,
Sfintele sclipituri, Rolls Boys, bibilici
De patru inci, Vasâle e sus,
Cum ajunse în autobus? Minune.
Am un top, AŞTEPT potop,
Legea cu mitul total infinitul,
Râde Iov de oală spartă,
Cine se naşte paşte, cine moare stă-n soare,
Privea o icoană, mânca o banană, nu-i bai,
Cine mănâncă, mâine-o să plângă,
Ua farfuria, adu-mi tichia,
Oublier. c'est mourir en peu,
La graniţa vidului te aşteaptă un mic Louis,
Cum mai ţipă victima cu gâtul frânt?
Nimic nu apare la timp, dar tâmpul le ştie pe toate.
Înţeleptul rămâne netulburat ca un schelet.
Un filosof când se plimbă într-o pădure va întâlni sigur un urs.
Nu ignoraţi ignoranţa, ea este bine înarmată.
Foc, gaz, gol, pământ –rotocol.
Am coborât şapte etaje, am ajuns în iadul cu vraje.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufundarea e fresh şi hrănitoare

la nivelul memoriei se scriu jurnalele supravieţuitorilor
ce rămâne la suprafaţă se păstrează, restul se odihneşte cu bărbia proptită la fund şi se dizolvă până la schelet, nu îmbătrâneşte niciodată

câteodată nu rămâne nimic deasupra, nici măcar spuma sau o pieliţă cât de cât necesară

din aproape în aproape te ghidezi cu uşurinţă se întrevăd
coşuri de fum pătrăţoase şi braţe de bărbat care să le susţină
e încă genul de loc unde trăiesc victimele violenţei conjugale şi cred că doar bărbaţii pot să

genul de loc pe care îl construieşti
paraclisul memoriei tale
găuri nivelate şi linii imprecise, fără pasiune fără şoapte desperecheate
fără motive pentru care să ne întâlnim şi să bem nişte cafele
cel puţin să ne adresăm două cuvinte

genul de loc în care scufundarea e fresh şi hrănitoare pentru teroarea
că ai 40 şi te urâţeşti

genul de loc
în care dacă renunţ nu sunt slabă sunt

[...] Citeşte tot

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!