dea

Apocalips

Soarele urca pe cer, ca să dea ţâţă vieţii.

O, vis eroic, în care se făcea că-s dus tinereşte de iapa mea de vânt, prin nedreapta cumpănă a veacurilor, ca să culeg diademele, să sfărâm ţeste, să rup măşti, să zdrobesc boaşe, să topesc terezii, să dobor idoli; apoi, în nenorocita prăpastie în care nu catadicseşte să privească ochiul trufaş, să sun din trâmbiţa vestitoare, să zgâlţâi prostia neamurilor înrobite, să retez inelele de la glezne, să înalţ frunţile, să cioplesc un chip omenesc în fiece tufă de păr şi de barbă, să slobozesc roşcata ciocârlie închisă în colivia dinţilor, şi să clădesc din juguri o scară, pentru ca, pe splendida catastrofă a tiranilor turtiţi ca nişte broscoi-martiri, care până atunci trudiseră icnind aidoma unor vite de povară, să surâdă, sub aripile de vultur crescute pe umerii lor, în beatitudinea unui soare nou!

Bate cineva la uşă.
Deschid.
În prag, oribila Realitate îmi aruncă în obraz râgâielile ei batjocoritoare.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în capitală

Au plecat bucureştenii toţi la băi
Şi cu Vara n-au rămas în capitală
Decât morţii şi gardiştii...
Iar pe străzile pustii şi prin odăi -
Praful ce se-ngroaşă zilnic,
Şi-n covoare -
Moliile cu prezenţa lor fatală
Şi cu veşnica lor poftă de mâncare...
De urât că n-are ce să vadă
În monumentala noastră capitală,
Vara umblă toată ziua-n pielea goală
Prin apartamente-nchise

Şi pe stradă -
De la Parcul Carol la Şosea
Şi de la Şosea la Cotroceni,
Însoţită de o droaie de ţigani
Şi de olteni,
Care vând cireşi, rahat şi limonadă
Şi-o poftesc să cumpere şi ea...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru cele patru anotimpuri (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-şi petreacă ziua cu vânatul, şi mai către seară să se întoarcă acasă. Şi aşa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Şi mergând aşa, fără să ştie nici el unde merge, şi cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca şi nu mai ştie unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, aşi! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea şi mai mult. Dibuind prin codru, şi cercetând să dea peste potecă, ieşi la un luminiş, şi acolo în mijlocul luminişului zăreşte un foc mare şi pe foc o crăcătiţă, din care ieşea un fel de glas, dară fără să ştie el ca ce să fie. Stete locului, şi mai ascultă. Auzi ca şi întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia cărămidaaa!...

Se petrece coviltirul bej spre maroniu
Cu laiul Petre căţărat pe-o capră
Tras de-un căluţ stelat, un bidiviu
Şi gerul strigă "Cărămiiizi!!!"... de crapă.

E de departe, oricum pentr-o căruţă
Şi mai lung pare drum că încă-i criză
Şi-şi poartă tot, nevoi într-o tăgârţă
C-o păturică, hrană... Nu-i valiză!

Se-opreşte iar la bar să se-ncălzească;
Nu e cu ţuica, e serios, îi trebuie bani
Şi stă şi-n noapte aşa să povestească
Cum face marfa cu copii... Are duşmani!

O dă p-aici c-a mai adus de sobe,
D-are şi groasă d-aia pentru ziduri,
Însă vrea bani s-o dea, nu doar pe vorbe;
La el fac toţi şi-o dau pe te miri ce... pe bliduri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu avea pretenţia să dea soluţii pentru că prin simplitatea naturii sale, apropiată de cea originală, simţea că soluţiile sunt o iluzie, zero în cotaţie fixă, pentru că oricare ar fi fost ele, profund chibzuite sau la întâmplare, erau valabile numai pentru cincizeci la sută dintre fiinţele vii. Sigur, această idee avea mulţi duşmani care dădeau bine cu pana sau cu vârful limbii, dar cel înţelept tăcea mut ca peştele asupra acestui subiect, deoarece pentru el nu era greu de observat că absolut orice lucru sau concept după câteva transformări de loc sau de timp este tot atât de bun pe cât de rău şi sfârşitul seminţei care dă colţ în orice primăvara este un lucru imposibil în univers... Soarta minţii ajunsă într-o anumită formă era dependentă de alegerea sau judecata unora sau altora, dar soarta vieţii, în sens real, nu depindea de nimic.

Constantin Luntraru în Deryzor (2008)
Adăugat de Mihail Florea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La piesele lui Caragiale, repetiţile nu se făceau în modul cel obişnuit. În adevăr, eu însemnam poziţiunea fiecărui personaj, trecerile de la un loc la altul, după importanţa mişcărilor sufleteşti, însă toată lucrarea mea de punere pe scenă, de regizor, era făcută în mod provizoriu, pentru că de îndată ce Caragiale venea între noi, repetiţia lua alt aspect. Autorul începea să arate actorilor jocul în felul lui. Nu se mulţumea, de pildă, să dea o intonaţie sau să fixeze anumite gesturi sau mişcări de fizionomie. Se aşeza alături de actorul care repeta şi repeta şi el cu actorul, adică antrena şi călăuzea pe actor pe linia personajului conceput de dânsul, cu glasul, pentru că el ţinea ca la anume roluri actorul să-şi schimbe şi glasul, cu intonaţiile, cu accentul, cu mintea, cu gesturile, în fine cu tot aparatul trebuincios unei interpretări. În momentul acela, era interpretat acelaşi rol de doi actori. Această manevră o reîncepea cu toţi actorii în parte şi nu contenea până ce nu se ajungea la realizarea desăvârşită a interpretării.

citat clasic din Constantin Nottara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri tulburi de şovăială sau de tranziţie, întotdeauna şi pretutindeni apar tot felul de indivizi. Nu mă refer la oamenii aşa-zişi "avansaţi" care se grăbesc întotdeauna să fie înaintea tuturor (preocuparea lor principală), deşi adesea cu scopul cel mai stupid, în orice caz însă cu un scop mai mult sau mai puţin precis. Nu despre aceştia este vorba, ci mă refer la canlii. În orice vremuri de tranziţie se ridică această pleavă ticăloasă, care există în orice societate şi nu numai lipsită de orice scop, dar neavând nici cea mai palidă mijire de idee, ci doar purtând în ea clocotul unui neastâmpăr şi al unei nerăbdări intense. Ei bine, drojdia aceasta, fără să-şi dea seama, aproape întotdeauna se lasă condusă de acel grup neînsemnat de "avansaţi" care acţionează cu un scop precis şi care dirijează tot gunoiul acesta unde-i convine, dacă nu cumva el însuşi format numai de nilte idioţi sadea, cum de altfel se mai întâmplă în viaţă.

Dostoievski în Demonii
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pe care pom se punea de cânta, pe loc se şi usca. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea şi cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toţi pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiţă câte un laţ, şi aşa se şi făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laţ. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul şi cu totul de aur, puse pasărea în ea şi, de dragul ei, o ţinea pe fereastra lui. Ţiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!