dea

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce tot ce există şi se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conştiinţa sa şi nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispoziţiile conştiinţei sunt ele însele lucrul cel mai important şi că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoţeşte în singurătate şi ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalţi. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală graţie propriilor gânduri şi imaginaţiei sale, în timp ce un prost se plictiseşte chiar dacă îşi petrece timpul numai în spectacole, serbări şi ieşiri în lume. Un caracter bun, blând şi moderat poate fi mulţumit în circumstanţe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău şi plin de invidie nu va fi mulţumit nici dacă este acoperit de bogăţii.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile drag

De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ţi dea tot binele din lume
Şi-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viaţă tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Şi-n viaţă veşnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Şi multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Şi când ţi-i greu sau nu ţi-i bine,
Să ştii că-s mereu lângă tine
Cu gândul şi cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ţi-am greşit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-aşa-i în viaţă, toţi greşim
Când nici nu ne închipuim.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre simulările iubitei imaginare

Ea simulează atît de bine dragostea
ai putea să juri că e dragostea însăşi
şi poate chiar şi este
de aceea el se îndrăgostea de ea încontinuu
şi îi spunea tu eşti dragostea, dragoste
ea râdea, îl iubea şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine ploaia
când o întâlnea trebuia automat să îşi deschidă umbrela
ea râdea în aversă, îl privea torenţial
şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine frumuseţea
că, nu se ştie cum, devenise frumoasă fără să ştie
încercase de câteva ori să îşi dea jos masca frumuseţii
dar era propria-i faţă
şi nu se putea elibera din capcana frumuseţii
fără a se mutila iremediabil.
De aceea, poate, de câte ori îi spunea că e frumoasă
ea se repezea la prima oglindă care îi ieşea în cale

[...] Citeşte tot

poezie de Iulian Tănase din Iubitafizica (2013)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea, să fiu o zână bună,
Să merg prin iarbă deasă,
Desculţă, printre flori,
Şi roua dimineţii uşor să mă-nfioare,
Cu soarele în plete să alerg,
Printre copaci bătrâni şi pe cărări,
Iar gâzele cu zumzet de concert
Să-mi dea târcoale.

Aş vrea, în palma mică,
Fluturi să mi se-aşeze,
Şi din căuşul palmei mele,
Un pui de căprioară, cu apă să-l adap,
Să-i mângâi lin blăniţa şi botişorul umed,
Şi-apoi să-l las să plece, spre ceea ce-i chemat.

Aş vrea s-adorm, pe murmur de izvoare,
Şi clipocitul apei din somn să mă trezească,
Şi să pornesc la drum cu-alai de păsări multe,
Flori de câmp în trena rochiei să mi se ţeasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 decembrie 1989)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este cel mai greu dintre studiile şi exerciţiile inteligenţei, cu toate că, şi tocmai pentru că este studiul şi exerciţiul cel dintâi; este greu şi trudnic chiar pentru minţile copiilor care abia se deschid şi se lasă plăsmuite ca ceara în mâinile celor ce-i formează; iar acestora, copiilor, se tinde să li se dea învăţătura, nu ştim dacă cu folos, nu atât prin predare, ci prin joacă, aproape ca o distracţie plăcută; voi însă, cititul l-aţi cucerit cu sudoarea frunţii voastre mature. Da, fruntea voastră, obişnuită cu căldura fierbinte a soarelui şi cu vremuirea iernii, s-a brăzdat de-o nobilă sudoare sub povara frământării noi a ştiinţei ce trudnic se zămisleşte în creier; iar mâna înăsprită şi bătătorită de sfintele unelte ale muncii a tremurat de-o nobilă emoţie, urmărind în cartea de citire biruinţele şi cuceririle pe care ochiul şi mintea continuau a le dobândi, însuşindu-şi cuvinte şi idei noi.

citat clasic din Giosue Carducci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o dată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într'o zi veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: Să trăieşti luminate împărate! Am auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care cum le-o bea rămâne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i se dea un cal împărătesc şi un rând de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasă şi-i dete buruenile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spue de ce treabă sunt. Bucătăreasa neştiind puterea lor, gustă dintr'însele şi apoi le duse împărăteasei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa. Iară când veni vremea, născură amândouă câte un coconaş, mai frumos de cât tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume: unuia Dafin şi altuia Afin.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir de aţă, şi ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul şi-l scoase de-l dete arapilor. Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş, după cum i se cuvenea. Priimindu-şi inelul Făt-Frumos, îl băgă în deget lângă cellalt, şi se hotărî a se întoarce înapoi la împărăţia sa. Dete părinţilor lui vro două, trei pungi de galbeni, fiindcă nu voiră a merge cu dânsul, se găti de drum, se urcă în butcă şi porni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!