capul de zimbru

Autoportret

Ca un savant din vremuri vechi
Imi plimb prin cafenele mutra.
Am par in nas si in urechi
Si aduc putin cu
Brahmaputra

Mi-e capul bleg si lataret,
Picioarele: doua prajine,
Si-un singur lucru am maret
Si-mi pare foarte bine!

Desi sunt tont si fonf si slut
Si am o masca incolora
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adora.

De sunt urat si nataflet
Si n-am nici muschi, nici intestine,
Si-un singur lucru am maret
Si-mi pare foarte bine!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Agârbiceanu din Poezii -Ed Tineretului 1967
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseală

Mii de gânduri se înmulţesc în juru-mi
Şi zeci de oftaturi rup o linişte somnoroasă,
Braţele sprijină capul şi mintea lenoasă
Sau poate puncte şi virgule sprijină fraze.

Înlănţuit în trup flămând şi obosit
Duhul îţi caută poartă-n evadare,
Epuizat, dar cu voinţă de schimbare
Sfidează scopul scris în a sa carte.

Nu este tărâm să poată iubi,
Dar este chemare spre a-şi dezlega
Din tot ce-a fost el înrobit când zăcea
În tehnici primare şi principii uzate.

Privesc în tăcere studii ancestrale
Şi strâng în inimă statistici;
Din când în când privesc spre mistici
Croind scenarii validate.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme

I

După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,

şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.

Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,

şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi,
cu graţia unei femei, nu cu supărarea unui copil,

şi înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.

După o vreme înveţi...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate ştiinţele pe care le băgăm în capul copilului când ne ostenim cu educaţia lui, tainele creştinismului, de care nu ne îndoim că reprezintă una dintre cele mai desăvârşite părţi ale educaţiei, nu sunt totuşi, cele care pot fi înghiţite cu cea mai mare uşurinţă de un spirit tânăr. De pildă, ca să-l îndupleci să creadă pe un tânăr de paisprezece sau de cincisprezece ani că Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul nu sunt decât o persoană, că Fiul este consubstanţial Tatălui şi Tatăl Fiului etc, toate acestea, de care e nevoie, totuşi, spre a fi fericit în viaţă, sunt mai greu de înţeles decât algebra, iar dacă vrem ca ele să fie pricepute, suntem siliţi să ne folosim de anumite înfăţişări lumeşti, de anumite lămuriri materiale care, oricât de nelalocul lor ar fi, îl ajută pe tânăr să înţeleagă problema necunoscută.

Marchizul de Sade în Decameronul franţuzesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră acuma într-o încăpere mare, tapetată cu mătase roz, cu flori. Şi deodată, visurile au trecut valvârtej pe lângă ei, dar aşa de repede, că Gretchen n-a putut să-i vadă pe prinţ şi pe prinţesă. Gretchen şi cu cele două ciori au mai trecut apoi prin câteva odăi, una mai frumoasă decât alta, şi au ajuns în iatac. Aici, tavanul semăna cu un palmier cu frunze de sticlă şi în mijlocul odăii atârnau de o tulpină de aur două paturi, fiecare din ele semănând cu un crin. Un pat era alb, celălalt era roşu şi în acesta din urmă trebuia Gretchen să-l caute pe Karl. A dat la o parte o petală roşie şi a zărit o ceafă brună. O! Karl era! Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, şi deodată visurile s-au întors în goană în odaie, şi el s-a trezit, a întors capul şi... nu era Karl.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!