Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

capul de zimbru

Serioase/triste despre capul de zimbru, pagina 47

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Constelațiile circumpolare le veți găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiți pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopții se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică și între Casiopeia și Ursa Mare se află Girafa și jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelațiile acestea, au o pozițiune cu totul opusă.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Benjamin Fondane

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
își arde restul fumegos de gaz —
și cineva a pus mâna pe clampă,
și cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tușește-n mine, scuipă și-și dă duhul,
și nici măcar n-aș vrea să fug — n-aș vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aștept în geam să crape-un peisaj,
și-mi țin în mână sufletul de soare —
sărmanul pașaport pentru voiaj.

Mă doare liniștea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Priveliști
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Vulturul își plecă în jos capul; în fund, în noaptea deschizăturii adânci, tăiată ca de pala unui zmeu, șerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Și i se făcu dor de răcoarea dulce a undei șerpuitoare. Săltă și se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca niște pietre scumpe, și, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi își luă iarăși zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, și închise ochii. Ațipi... Adieri de vânt îl înfășoară în vălul lor. Aproape se trezește; prin pleoapa închisă încă parcă zărește un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munții parcă-s aprinși, cerul arde. Își ia zborul, grăbind spre cuib.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

De la începutul lumii povestesc norii, și au să povestescă pînă la sfîrșitul ei. Uneori, o dimineață întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal și încep să danseze ; împărătese dau viață, într-un fast nemaipomenit, moștenitorului mult așteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumusețe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca și cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineți întregi, ei pot spune numai povești de dragoste, apoi, schimbîndu-și densitatea, ritmul și culoarea, se prefac în turme de elefanți ieșiți din minți, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Ion Agârbiceanu

Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricați de vărsat, arși de soare și de vînt. Pășește larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlțind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deșălată două coșărci desăgite. Sub coșărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coșărci, i s-a ros părul tot, și pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniță, nu și-l mișcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
pășește mereu înainte; doar în răstimpuri zice așa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "File din cartea naturii" de Ion Agârbiceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.

În epoca contemporană asisităm la un fenomen curios: pervertirea sexelor. Feminismul se exprimă nu atât prin matriarhat cât printr-un, new trend (tendință) către android. Femeile se drapează în bărbați (dezodorizați) și vor să conducă (sunt manager). Poartă pantaloni, părul scurt, joacă fotbal, bat pe toată lumea, una două divorțează: bărbatul se feminizează, stă acasă, crește copii, gospodărește, acompaniază șefa în vacanțe, devine pasiv și sexual, este învins în divorțuri; pe când ele împart dreptatea, fac sex după capul lor, vor orgasm durabil, sunt supermame care condamnă cadrele didactice sau medicale, conduc mașini și chiar și state. Ele vor. Ei sunt parapsihologi, comunică la distanță; ele sunt astrologe și știu cum să câștigi când pierzi. Ei bermude, cocalari, ele dive, supermini cu barbă!

în articol (iulie 2016)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
E.E. Cummings

S-ar putea să nu fie întotdeauna-astfel; și eu spun

S-ar putea să nu fie întotdeauna-astfel; și eu spun
că dacă buzele tale, pe care le-am iubit, vor trebui s-atingă
buzele altui om, iar degetele tale să-i prindă-n chingă
inima, cum au făcut-o cu-a mea nu demult, acum în surghiun –
dacă părul tău frumos va aluneca pe-o altă față, cuminte,
într-o tăcere pe care-o știu sau dacă,
într-un murmur continuu, mari zvârcoliri de cuvinte
vor cădea neputincioase pe plajă ca frunza de pe cracă,

dacă-așa va fi să se termine, repet, dacă-așa va fi să se termine,
trimite-mi, iubito, un scurt mesaj;
iar eu mă voi duce la el, și-i voi spune:
Primește-această fericire de la mine.
Apoi, voi întoarce capul ascultând cum cântă-o pasăre departe
în ținuturi demult pierdute... niciodată uitate.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

De dor de tine

E noapte în ăst colț de lume,
Îmi doarme liniștea pe-o parte
Și insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu ești departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Așa cum viața are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi și lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete și urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

[...] Citește tot

poezie de din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Petre Ispirescu

Țugulea înghiți rușinea, plecă capul în jos și tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Țugulea, ca să poată umbla și el. Nu mai putură de bucurie frații când le aduse mă-sa caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru că era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

<< < Pagina 47 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook