capul de zimbru

Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe. Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris, de pildă, la moment dat o poezie care mi se părea ca e foarte tare împotriva regimului. Şi îl consult pe Negoiţescu, să dau poezia asta la Gazeta Literară? Nu risc nimic? Iar el o citeşte şi zice: "– Dar ce ţi s-a năzărit? Aici nu e nimic, poate fi publicată direct. – Păi cum, e cutare, cutare, cutare... – Numai în capul tău este! Textul nu este ceea ce crezi tu că ai pus în text". Ori textul devine la un moment dat independent de autor, de ceea ce a vrut autorul să spună. Textul vorbeşte singur, cuvintele au o anumită iniţiativă a lor. Ele duc cu ele o întreagă moştenire a lor, noi nu ne dăm seama în momentul în care lucrăm cu ele de toată rezonanţa pe care o au. Noi le luăm în sensul pe care vrem să îl fixăm atunci şi aşa îl transcriem, dar pentru un cititor, cuvântul acela poate să aibă o altă rezonanţă.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este diferenţa dintre dragoste şi obsesie? Nu te-au făcut amândouă să stai treaz noaptea, să bântui pe străzi, o victimă a propriei tale imaginaţii, a propriei inimi? Nu te-ai scufundat în amândouă cu capul înainte, în nisipuri mişcătoare? Nu e fiecare bărbat îndrăgostit un prost şi fiecare femeie o sclavă? Dragostea e ca ploaia: se transformă în gheaţă sau dispare. Acum o vezi, acum nu o mai găseşti, indiferent cât de mult cauţi. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai reală, doare, ca un ac în fund, o piatră în pantof. Nu dispare într-o clipă. Un telefon de dimineaţă plin de regrete. O scrisoare care spune "Dragă, la revedere din partea mea". Obsesia are un gust familiar. Ceva ce ştii de o viaţă. Se instalează şi stă la pândă, rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui legată şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase, mai puţin dureroase, mai pure...

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de foxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri rosii

nu mai visez de mult valuri roşii
dacă o să adorm o să-ncep iar să-mi caut culorile sau să le pierd
nici nu mai vreau să visez începe să devină obositor
dacă o să închid ochii n-o să mai văd nici că e atât de târziu
o să uit că mi-e somn şi uite că o să termin de scris
toate mările sunt mai blânde cu ochii închişi
toate valurile se joacă de-a prinselea cu norii să vezi
azi chiar am auzit cum râdeau şi-şi spuneau pe nume
îşi legau la ochi cuvinte-ncrucişate şi scoici
şi dădeau fuga de-a-notul printre stele

până şi soarele stătea cu capul în nori şi privea
absent şi el cam de mult din peisaj
ce-o să fac
o să visez la nesfârşit valuri roşii

poezie de Camelia Silea
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cranul lui Mihai cel Viteaz

Sus la Deal în monăstire
Se păstrează
O trunchiată suvenire,
De trei secoli prefăcută
Într-un negru putregai.

Pleacă-ţi capul, măi române,
Şi oftează,
Căci din gloria trecută,
Ce zâmbise o minută,
Astăzi tot ce-ţi mai rămâne
Este ceafa lui Mihai!

Ba ridică mândra frunte
- Şi nainte!
Fă din gândul tău o punte,
Ca să legi cu bărbăţie
Timpul vechi cu noul trai;

Şi privind aceste oase,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Ne ridicăm pe vârfuri
şi rostogolim privirea dincolo de valurile
multicolore de hârtii.
"Sunt caracatiţe isterice şi rechini fără sentimente"
mi-ai spus într-un moment de luciditate barbară,
şi te-am crezut.
Rău a fost că ai avut dreptate!

Din palmele noastre întinse au căzut mii de scoici
ca leproşilor carnea,
şi din scoici s-a prelins marea
la picioarele slinoase ce creşteau din cuvântările lor.
Ne-au secătuit de răbdare şi vestele de salvare
s-au spart în colţii atent îmbrăcaţi în catifea.
Ca trandafirii îşi ascund spinii în parfum.
Dormim pe ei în fiecare noapte şi ne minţim
cu acele îmbrobodite în miere.

Ne-am ancorat visele aiurea,
când porturile lor au trădat întotdeauna o noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!