plutitor

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.
Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,
vedeam, doar dimineaţa, în paner,
din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.
Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins.
Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.
Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,
parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.
Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură din zona Voronei

Aho! Aho!
Ascultaţi măi fraţi români,
Tineri şi voi, cei bătrâni,
Şi voi, fete şi neveste.
Ce vă spun, e o poveste,
Cum a fost şi cum mai este.
Într-un suflet vă sculaţi,
Şi sub pravila română,
Daţi năvală-n spre Carpaţi,
Unde plâng copii şi mame,
Unde fraţii noştri mor.
Mor strângând la piept, sărmanii,
Tricolorul ţării lor.
Duceţi-le mângâierea,
Ce-o aştepta de la noi,
Libertatea mult dorită,
Şi păzită de eroi.
Sus, drapelul României,
Trece umbra lui Ştefan –
Care merge cu noi astăzi,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Rază de Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie pe sticlă

Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice...
Reflexie în culori gălbui, născută din ondulaţia luminii
pe toate acele forme mai mult sau mai puţin stranii, din lut copt –
oale, ulcele, vase, amulete, idoli, siluete reduse la esenţa lor ideatică,
câţiva îngeri cu aspect funerar, un negru, o clepsidră fără timp,
un soldat dormind în picioare sau, poate, murind în poziţie de drepţi,
câteva piese utilitar-ambientale...

Stau nemişcat şi privesc chipul tău, întipărit pe sticla aceea enormă...
Un chip, până la urmă, din pământ, născut din capriciul altui pământ,
modelat, supus tratamentelor, înnobilat şi poate vindecat.
Soldatul acela, de pildă: din cine ştie ce pământ îşi trage el moartea sau somnul,
cine ştie câte nedormiri sau câte morţi, strânse în el, contribuie acum
la alcătuirea gălbuie şi palidă a chipului tău!
O tânără mă vede şi iese, amabilă, din magazin, dispusă a-mi explica
semnificaţia ascunsă a unor piese, întrebuinţarea lor,
procedeele variate de coacere a lutului, justificarea preţului exponatelor
şi chiar aprecierile unor cunoscători într-ale artei,
care au trecut pe-acolo.
Continui să privesc chipul tău. Îi răspund scurt că de capitolul procedeelor

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himera

Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală şi tristă,
Tainic Himerii i-am spus: – "Du-mă pe celalt ţărm!

Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni,
Căci între mine şi ei nu e nimic obştesc.

Tot ce-i încântă şi-i doare pe ei mă revoltă pe mine:
Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut.

Spre a-i putea îndura şi spre-a fi îndurat printre dânşii,
Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi..."

Iute, Himera şi-a-ntins atunci aripele-albastre:
Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust şi mai mic.

Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere
Şi ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream,

Tot mai departe apoi, scânteia ca un fulg de jeratec:
Inima-n piept mi s-a strâns când pân' şi fulgul s-a strâns.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria scrisului

Străzile mici ne conduceau într-o direcţie necunoscută.
Se înserase în această parte a oraşului şi omul acela ne apărea brusc
de după case, ne privea câteva clipe şi dispărea înapoi la fel de brusc.
Apariţia lui era ca un clişeu fotografic, ca un diapozitiv. Drept, în faţa noastră,
la vreo 30 de metri, cu mâinile în buzunarele pardesiului, cu o figură neclară.
În acele momente între noi se lăsa un frig ciudat, care parcă ne îndepărta
unul de altul. Palmele noastre, puţin umede şi moi de căldura interioară
a dragostei, deveneau reci şi uscate ca nişte pergamente, pe care toate
liniile vieţilor se transformau în semne ale unei scrieri ciudate, în simboluri
de-a pururi necunoscute. Omul acela fantomatic în faţa noastră, şi noi
privindu-ne tulbure, în developarea instantanee şi rece a persoanei care
ne însoţea preumblarea, înaintea căreia pierdeam simţul orientării
către o destinaţie care nu fusese oricum stabilită niciodată, dar asupra
căreia nutream aparenţa unui amestec ceţos între viaţă şi moarte,
poate a unui han incendiat şi plutitor, în care se aud un pian şi voci,
la capătul unui ultim schimb de poştă, când caii, de oboseală, devin
străvezii şi încep să se amestece, ridicându-se printre nori...
Un fel de vânt, o mişcare nefirească a aerului însoţea frigul,
apariţiile stranii ale acelui bărbat care ne privea fără să scoată
un cuvânt şi apoi dispărea într-o clipă, cu mâinile în buzunare,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ocoli Gândirea...

Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot aşa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea şi după ea:
E frumoasă, cu pasul uşor,
invit-o la masă, vorbeşte-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deşi, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i "săpun").

Deşi stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii şi urechile şi cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
şi-n loc de asta spun...
Săpun!

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!