trezirea constiintei

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmane creaturi! Dacă e o greşeală a le iubi, e bine cel puţin a le compătimi. Compătimiţi pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodată acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodată să-şi exprime prin viu grai gândurile, şi, sub un fals pretext al pudorii, nu compătimiţi această orbire a lumii, această surzenie a sufletului, acest mutism al conştiintei care duc la nebunie pe nefericita îndurerată şi care, fără voia ei, o fac incapabilă să vadă binele, să audă vocea Domnului şi să rostească limba curată a dragostei şi credinţei.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de pollynush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinţa individului nu este altceva decât sinele său propriu-zis, adevăratul miez al fiinţei sale;tot ea constituie fundamentul conştiinţei lui ca un substratum imuabil şi prezent întotdeauna, de care nu s-ar putea desprinde. Asta pentru că el însuşi este aşa cum voieşte, şi voieşte aşa cum este. Prin urmare atunci când e întrebat dacă ar putea voi altceva decât voieşte, de fapt e întrebat dacă ar putea fi altfel decât este, lucru pe care nu-l cunoaşte.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care merită cautat în această viaţă este Fericirea. dar adevărata fericire nu este exterioară ci ea este interioară. Adevărata Fericire înseamnă să ştim cine şi ce suntem noi? Altfel doar trăim viaţa minţii şi nu viaţa infinită care suntem noi. Fericirea este deja fundamentul întregii noastre existenţe doar că noi o acoperim de Gânduri. Trezirea nu există pentru că tu eşti deja trezit. Tu eşti raza de soare care întreabă dacă nu ştie cineva ce este soarele, lumina şi căldura şi cum se poate ajunge la el? Tu eşti Acela nimic nu te poate despărţi dacă nu crezi în gândurile de despărţire şi spiritualitate ale minţii tale!

Atmaji Maharaj în Fericirea şi trezirea, partea 1
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el sfârşeşte totul. Extazul sfârşeşte şi nesfârşitul morţii. Iubirea mistică este cel mai zdrobitor exemplu. De ce elanurile mistice le succedă un sentiment penibil de neant, o ariditate a conştiinţei? Indiscreţiile ultime ale extazului, imposibilitatea ca extazului să-i mai succeadă ceva în afară de nebunie.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbuciumul substanţial al firii

trăiesc zbuciumul substanţial al firii
fluidităţile erotice pe valuri de dorinţe
chemările timpului pulsurile iubirii
fericirea căutată în moderne tendinţe

progresul conştiinţei pentru divinitate
ninsori de speranţe în iernile blânde
avântul spre stele magică libertate
clipe de graţie în trăiri fremătânde

emoţii mărturisite cu senzaţii dulci
în versurile scrise în stare de veghe
zboruri transcendente peste văi şi lunci
pe oceanul fericirii să cuceresc o leghe

valori descoperite în Logos de sfinţi
credinţa în triumful zorilor din minţi

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Cine eşti tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul şi trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abţipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid şi respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip şi fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuşi închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulceşti apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declaraţiile răspicate ale universului,
ca peştii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung paşii. Există înaltul în care ţâşnesc privirile viorii.
Cine eşti tu, fiinţă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Şi cu miracolele lui IIsus cum rămâne? A. M: Păi aia-i că nu rămâne! În ziua de azi ar trebui privite ca simple scamatorii pe care David Copperfield le-a depăşit cu brio deci cu mult mai mult. Singurul miracol real este trezirea ta şi nu veşnica ta adormire şi visare la Hristos. Tu nu vezi? Mintea visează toată viaţa la miracolele lui Hristos, la credinţă, tocmai pentru a te ţine pe tine sclavul unor astfel de gânduri de 2 lei! Adevăratul Miracol al Prezentei anulează din start toate celelalte miracole exterioare şi implicit încetează să-l mai situeze pe Hristos ca un prizonier în timp, gen: "cu 2000 de ani in urmă" făcându-l să fie ceea ce veşnic este şi eşti, exact propria ta Prezenţă sau Viaţă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?

Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.

Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.

Unde să-ţi apleci, zdrobită,

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dă drumul gândului să plece liber din această clipă şi tu vei rămâne ca simplă viaţă eternă. Aceasta este cea mai mare uşurare şi cea mai înaltă libertate. Nu există aşa ceva precum "gândul tău" sau al "meu". Oare dacă o pasăre trece pe cerul liber şi tu o vezi, vei spune că este a ta? Exact aşa trec gândurile prin spaţiul infinit şi vast al Conştiinţei. Şi totuşi, tu, ca persoană, duci tot timpul în capul tău o colivie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!