impovarat

Copilărie rătăcită

Din copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar din mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Statut umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiant,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

poezie de Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi cai

Doi cai mi-am înhămat
La trăsura acestui secol perimat.
Unul alb şi înaripat,
Unul negru, bun de alergat.

Calul cel alb este Timpul neînfricat,
Calul cel negru este Spaţiul îndepărtat.
Cei doi cai aleargă pentru mine,
Iar eu îi strunesc, cum pot mai bine.

Alerg, alerg neîncetat fără să-mi pese cu adevărat,
Dacă alergările lor m-au împovărat.
Eu urmăresc cu obstinaţie Iubirea,
Ştiind că mă aşteaptă, cu desăvârşirea.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre...

despre prea devreme şi
prea târziu
despre păcatele gândului
şi mersul pe marginea abisului
împovărat cu toate slăbiciunile lumii
zbătându-se şi murind
deasupra unui timp care zboară

amăgiri în decor grizonat
cu ochi care sărută
şi mâini care văd rebele sinapse
din adevărul brutal

şi-o lună desculţă venită prea târziu
un geam opac
arome violete
şi-un nicăieri de viaţă agăţat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul arbore

După taifun

De ani împovărat,
bătrânul arbore
s-a prăbuşit înlăcrimat
şi murmură înspăimântat:

"ce vremuri tulburi,
ce lume nebună,
unde mi-s fraţii?!
pământul alunecă,
oceanul se-agită,
e-o vreme cumplită
pentru bunici şi nepoţi,
pentru mame şi taţi,
chiar pentru prieteni şi fraţi...
Sunt singur,
unde - aţi dispărut cu toţii?!"

Cu flăcări pe nări

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întemniţat

De viaţă mă împiedic nefiresc,
Sunt prizonier în zilele sihastre,
Mă pierd şi parcă nu mă regăsesc,
Dispar cumva din zările albastre.

Încerc să prind mereu bucăţi de cer,
Dar nu-i al meu, nici nu va fi să fie,
Degeaba vreau să-l am, degeaba sper,
Atâta timp cât trupul meu mă ştie.

Mă tot încurc în ritm de zi cu zi,
Prea tulburat de reguli inutile,
Împovărat de clipe cenuşii,
Născute din detalii infantile.

Atunci mă simt absent şi taciturn,
Iar pleoapele îmi sunt perdea de lacrimi,
Aş lumina, însă devin nocturn,
Întemniţat de ale lumii patimi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Se sparge bolta toamnei cristalină
În cioburi de culoare ruginie
Şi peste inima-mi, şi-aşa prea plină,
Revarsă seve dintr-o altă vie!

Fâşii de galben, sângeriu şi verde
Se rup în munţi, pe dealuri şi câmpii
Şi dorul mă găseşte şi mă pierde
Cu sufletu-ndoit că n-o să vii.

Uscate vrejuri de o aspră brumă
Sugrumă Raţiunea-n câte-un loc
Şi toamna rece – vitrega mea mumă –
Mă biciuie cu vergile-i de foc.

Când nu cad stele, plouă peste vise
Şi-n echinocţiul sufletului meu
Bat în zadar la porţile închise!
Sunt singur şi împovărat de greu.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gorganul cel mai răsărit al Belgradului, turnurile castelului ţarilor Serbiei opinteau să străpungă ceţurile iscate în pântecele munţilor Dinarici, ghiontite de vânt harnic asupra cetăţii de scaun. Deasupra donjonului, drapelul alb cu cap de urs chindisit în fir de aur, împovărat de ploaia ce stăruise de trei zile, flutura anevoie. Castelul, aidoma celor din ţările papistaşe, era o fortăreaţă puternică, împrejmuită de zid crenelat. Veacurile însemnaseră piatra de codru. Pe negura aşternută de vremi, ici-colo, muşchiul zvonea verde de mlaştină, smaraldin în binecuvântate zile însorite.

Rodica Ojog-Braşoveanu în Vulturul dincolo de cornul lunii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţie eternă

Coboară turme de reni dintre nord
spre sudul împovărat de zăpadă,
pădurea de brazi stă surdă şi mută
în liniştea ce stă ca să cadă.

Sub norii plumburii în amurg
trec stoluri de păsări şi vânt,
neliniştea caută un loc de popas
dar lacul s-a scurs sub pământ.

În noaptea eternă răună-n auz
ţipătul jalnic de ciută
albi ţurţuri sub streaşină cad,
albă e mama şi mută.

Mă aplec sub pământ şi ascult
murmur de frunze şi muguri,
în albul neclintit parcă aud,
triluri de păsări în cuiburi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drunuri lungi

Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniţi înaintea mea
Pornesc şi eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânţa unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Şi cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!