Toate rezultatele despre impovarat, pagina 4
10 de Bâte (Sonet Tarot)
Te-ai apucat de mult prea multe lucruri
Și te-ai împovărat atât de tare,
Încât nici nu mai știi cum să te bucuri,
Muncești din zori pân' la apus de soare.
Și încet-încet puterea îți slăbește,
Iar ce făceai cândva cu ușurință
Acum te-apăsă și te copleșește
Și te vei prăbuși cu neputință.
Cu trupul sau cu mintea toți lucrează,
Dar cine e deștept, știe prea bine
Că un efort prea lung epuizează
Dacă răgazul nicidecum nu vine.
Când simți că nu mai poți, ce mult contează
Că cineva povara-ți ușurează.
poezie de Octavian Cocoș (13 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără identitate
intrată în eclipsă luna părea un păianjen
agățat de cerul înclinat pe o margine
rămași fără chip sub pelerina întunericului
nu mai știam care dintre noi este cel adevărat
pierduți în înfățișări fără identitate
plutim deasupra pământului împovărat de blesteme
în noaptea cu fruntea înghețată
încerc să te acopăr cu viul din mine
adormit în unghere umbroase
ca o rană cufundată în liniște
ne vom regăsi în partea neprevăzută a lumii
pe o margine de viață fără liman
asemeni păsării zeu
vom păși unul spre celălalt
cu tălpi desperecheate
fără să știm a cui oglindire suntem
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă afund în letargie
Ruginit, smalțul durerii se depune-nsângerat
Picurii umple firide dintr-un gând împovărat
Plânge sufletul în mine, spasmele îmi dau fiori,
Inimioara mea, săraca, e palidă-n obrăjori.
Ascunsă în fum de neguri pe plaiuri încrâncenate
Scormonesc pulberea sorții cu degete răsfirate
Afundată-n letargie la subsolul omenirii
Însăilez vise de-o viață pe drapelul nemuririi.
Sub covor de frunze moarte zace-un suflet ostenit
Brazde-adânci de cicatrice chipul i-a schimonosit
Stratul rece de țărână-l împresoară mișelește
Zămislind întunecimea ce treptat se adâncește.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugărița
În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrențe, de ani împovărat,
Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită.
Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Și-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcnește și sângeră rănită.
Căci viața mea în lacrimi și-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;
Din șea îl prăbușiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină mărețe curți pustii
Și eu îmi rog sfârșitul, dar moartea nu mai vine.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Copilărie pierdută
COPILĂRIE PIERDUTĂ
Prin copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a înghețat.
În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit și aruncat
În vâltoarea vieții, care l-a marcat,
Doar cu mila Domnului să trăiască.
Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supraviețuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.
Traiul umilitor să-și depășească,
La școală, an de an a fi premiat,
Învăța noaptea, ziua să muncească.
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Maria Filipoiu din Poezii pentru copii
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E-atât de simplu, Doamne, să iubești...
Viața are o limită, iubirea nu... nu irositi viața, iubiți-vă!
Marin Bunget
Nu irosiți secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?
Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viața ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ți greșeală.
Când timpul curge fără de oprire
Nu ține ură-n viața ce-o trăiești.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubești...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Cum ma simt
Faramitat mi-e trupul, mi-e sufletul pustiu,
Ma simt impovarat, nu am puteri sa scriu,...
Un gust amar in gura. Ma simt lipsit de viata.
Tot ce-am cladit atarna doar de un fir de ata.
Chiar din copilarie stiam ce vreau sa fac
Si-am cautat tot timpul din drum sa nu m-abat.
Visam la o iubire cum n-a mai fost vreodata
Nascuta din credinta si dragoste curata.
Am pus atata suflet! La cate-am renuntat...!
Prin vitregia vietii ma chinui sa razbat,
Ma pierd pe-aleii tacute, ce pasi n-au cunoscut,
Mi-e dor de-o mangaiere. Traiesc doar din trecut!
poezie de Florin Dudău (22 mai 2002)
Adăugat de Florin Dudău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul
Copacii goi, copacii întunecați,
Stau aplecați într-un cerc desenat
Și ziua și noaptea au cântat
Un bocet, îngreunat.
Cerul, plânge și el,
Că soarele l-a supărat,
Lăsându-l singur, împovărat
Soartă nebună ce ești!
Joci cu sufletele blegi,
Povestindu-le povești,
Sugerându-le că-s regi!
Viață, viață, eu la tine mă refer
Luminează-mă, tu ce preferi?
Să alungi demonii albi!
Pentru a mă năpusti-n păcat?
Suflet, suflet nu te m-ai chinui,
Zboară, nu te m-ai gândi,
Totu-i trecător...
Vremea a sosit,
Ascultă, ascultă atent
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Spătaru (6 aprilie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
L-a privit cu ochii
aceia mari și s-a simțit
vinovat pentru ceea ce nu făcuse
ochii neobișnuiți de mari
intrau în creier prin ochii lui
sfredeleau adn-ul pupilele
gri închis și asta l-a înfricoșat
fiindcă știa că nu e pe măsura
acelei încrederi care-i citea
gândurile de om obișnuit
simțea că va veni un moment
în care o va dezamăgi
chiar dacă și-ar muta privirea
în altă parte
ochii aceia mari au analizat tot
se simțea împovărat
îi venea să fugă cât mai departe
să-și găsească un ungher întunecat
a simțit lacrimile cum îi udă
obrajii și se scurg pe podeaua
din dormitorul imens
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebunii permise
te aștept în casa înaltă a cuvintelor
călătoare într-un ritual unic
să căutăm forma rotundă a culorii
ce se zbate în cromatici aeriene
ridicate pe scara sentimentelor suprasaturate
printre nuanțe și înțelesuri absconse
te aștept să rememorăm
sensul luminii confuze
iluzii ce visează la victorie deși cad obosite
la marginea împlinirii cu trup mirosind a dăruire
sub liniștea impunătoare a dimineții
trezită în orizonturi diferite
te aștept la jumătatea rugăciunii
oarbă într-o singură bătaie a orologiului
ce își revarsă minutele
să perpetuăm cuvinte
împărțite de la sine la porțile prezentului
împovărat de nebunii permise
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!