Toate rezultatele despre impovarat, pagina 2
Cucerirea femeilor
Când ești și tânăr, și poet,
Le cucerești cu un sonet,
Când ești împovărat de ani,
Nu poți nici chiar cu munți de bani.
epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (10 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog
Lângă țărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde și adâncă.
Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Și cu el o poartă,
Cum își duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
A fost odată un bătrân împovărat de ani. Și de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise și-i tremurau genunchii la orice mișcare. Când ședea la masă să mănânce, abia mai putea să țină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
începutul de la Bunicul și nepotul de Frații Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da! Viața e un suiș... te urci anevoie, și vezi înainte culmile și sunt departe, și mersul ți-e împovărat. Ai adunat de la început, zi cu zi, ceas cu ceas, din răsuflarea vieții, din praful drumului, din chinurile sufletului, din noroiul potecilor, povara ce porți pe umări... de griji, de speranțe, greșeli și dorințe - și iată acum, sub greutatea ei, ești învins și înfrânt.
Hortensia Papadat-Bengescu în Marea, Versuri de Nietzche
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă un om este împovărat de putere sau de bucură de ea, chiar dacă se simte subjugat sau eliberat de responsabilități, chiar dacă este influențat de alți oameni ori de forțe exterioare sau el este cel care influențează asta ține de esența unui conducător.
Theodore H. White în Crearea președintelui (1960)
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulgerul
Cerul și pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut și-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.
poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumină și întuneric
lumină și întuneric
impresii ucigătoare umflă
și clocotesc galbenul zilei
deasupra ghetoul de gânduri
scormonește înrăit
despuiatul serii grăbite s-acopere luna
lumina răscolește clătinată
întoarcerea acasă
monotonia iese din unghere scârțâind
culorile sparte au împovărat cu săgeți oglinda
arătând imagini străine și viclene
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 23
Cum pe o scenă bietul cabotin
Își uită rolul, că e temător
Iar animalul, de mânie plin,
Se moleșește-apoi foarte ușor.
Neîncrezător, mai uit și eu să spun
Discursuri de iubire fel de fel
Și singur mă iubesc, pierzând ce-i bun,
Împovărat de-acest amor rebel.
Dar cu privirea mea plină de dor,
Din piept cuvinte parcă profețind,
Ce vrea și recompensă și amor
Voi fi mai expresiv decât vorbind.
O! Tu să-nveți iubirea a citi
S-auzi cu ochii și-nțelept vei fi.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grosso modo, omul doarme o treime din viață. O treime muncește, iar treimea rămasă ar trebui să fie timpul lui liber. Numai că în această ultimă treime, omul ori muncește, ori doarme, ori își face planuri de viitor. în aceste condiții, i-ar mai fi necesară încă o treime care să fie rezervată numai pentru sufletul său împovărat de atâtea griji...
Mihail Mataringa (2 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
La un capăt de pod
la un capăt de pod
un bătrân cu traista goală
scormonește apa
ce se duce la vale
se tot duce...
*
la un capăt de pod
un bătrân privește apusul
cum se pierde
în îndepărtata zare
se tot pierde...
*
la un capăt de pod
un bătrân împovărat de ani
ascultă timpul cum trece
se tot trece
fără înțelesuri fără răspunsuri...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!