Poezii despre dantela, pagina 3
Castele de nisip
Soarele șifona valurile mării
Pașii stricau castelele de nisip
Vorbele rupeau impresia
Că ai fi fost în siguranță.
Malurile inundate acopereau
Ce nu mai era.
Aveam nevoie să construim un dig
Pentru oprit timpul.
Stabilopozii susțineau încă
Iluzia prelungirii verii.
Căldura vocii se reflecta
În fiecare privire.
La picioarele trecătorilor
Se afla dantela fin lucrată.
Tremurând în briza ocazională
Umbra copacilor străzii.
poezie de Ana Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost...
Am fost pasăre cândva,
am fost și cer sub aripile ei
și mă înțepa în piept
tot ce respiram,
nimic nu mă durea,
nici sângele făcut icoană
în lupta mea cu viața...
Am fost fântână
cu apă descântată,
eram băută când și când
de sfinții însetați
ce au călcat desculți
pe jarul lunii,
în ruga lor tăcută
cu dumicați de miere...
Am fost o rană
în rochie de dantelă albă...
Azi sunt o cicatrice
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpada mieilor
În urma turmelor de miei
Și clinchetul de clopoței
Pășesc cu grijă jos în vale
Să nu alunec pe cărare
Zăpada mieilor în fugă
Mi-a așsezat un fulg pe gură
- Nu te speria... noi ne jucăm
Și o dantelă croșetăm!
Prin ea se vede fir de iarbă
Și flori de cais ce vor să cadă
Izvor de apă, cristalin
Îl iau cu mine în potir.
Și ne topim în depărtare
Și eu și spuma de ninsoare
Rămân în soare juvenil
Miei albi... și luna lui april.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erotica (VII)
Ești culmea, măi femeie,
cu mersul de gazelă
pășești prin lumea noastră
dând rost la toate, clar,
din sute de condeie
te-mbracă în dantelă
poeții-ntr-o orchestră
cu fluvii de nectar...
Ești culmea, măi femeie,
cum te fixezi în cuget
și, de-acolo, regină,
plutești peste supuși,
că-i palat ori bordeie
aluneci până-n suflet
și ne faci viața plină,
o lume de seduși...
Ești culmea, măi femeie,
cum ne ții pe la uși...
poezie de Petre Conceatu (9 septembrie 2002)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Husarul
În al nopții întuneric
Cu o muzică-n surdină
Îl zăresc și mă apropii
De un iris în grădină
Iris galben, par de-aramă
O bărbie îngrijită
Tânăr, frumusețe rară....
Toamna asta-i cam grăbită
Și rămasă-n loc o clipă
Mi-l imaginez husar
Eu în bluza de dantelă
În salon imperial
- Ce doriți, distinsă Doamnă?
Ochii lui albaștri-ntreabă
Eu puțin nedumerită
Îl întreb doar cum îl cheamă
[...] Citește tot
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte de iarnă
Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir înghețați,
în foc și dor metamorfozați.
Miresme tari de brad și portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
și văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cerești.
Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aștern azi, pe poteci.
Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculță
prin nămeții cenușii,
ai dorului îngropat în fâșii de bucurii.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte de iarnă
Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir înghețați,
în foc și dor metamorfozați.
Miresme tari de brad și portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
și văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cerești.
Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aștern azi, pe poteci.
Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculță
prin nămeții cenușii,
ai dorului îngropat în fâșii de bucurii.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfaturi
I
Cu pipa-nvăluită de-a fumului dantelă,
Privește cum se naște poemul diafan,
Apoi, după-amiază, stând rezemat de-o stelă,
Ascultă-n crâng cum cântă din nai divinul Pan.
II
La adăpost de vară sub falnicul castan,
Spre-a da culoare clipei, de griji când se golește,
Ascultă-n timp ce vinul în cupă se topește,
Cum cloncăne carafa ca un bătrân curcan.
III
Acum, după o noapte de trudnică migală
A versului, la ora când lămpile apun,
Coboară în grădină: crini, albi și galbeni pun
O pajiște de stele-n a dimineții poală.
poezie clasică de Leon Verane din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citadină
Pe coridoare de asfalt
Ce se desfac într-o
Nesfârșită dantelă geometrică
Automobile alunecă mut
Purtându-și cozile lungi
Printre case băgate în priză
Printre pomi băgați în priză
Printre terenuri de golf
Unde - din când în când
Însuși Dumnezeu coboară
Să se mai odihnească
De grijile veșniciei...
Trecători grăbiți tresar surprinși
Când drumurile li se-ntretaie
Și spre a se recunoaște
Își repetă unii-altora
La nesfârșit aceeași parolă:
It's ok...
It's allright...
It's ok...
[...] Citește tot
poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul primăverii de foc
Poteca mea de primăvară,
cu urme vechi de eu și tu,
mă duce-n orele de seară
în timpul nostru ce trecu.
Și, parcă, simt o ușurare
când îmi găsesc prin anii vechi
aceeași tu, strălucitoare
și cu cireșe la urechi.
Un zâmbet galeș le răspunde
privirilor ce te doresc
și se împrăștie-n secunde
ce trupul tot ți-l arcuiesc,
iar eu, cuprins în arcu-acela,
nerăbdător și încordat,
îndepărtez, ușor, dantela,
de tot ce am de sărutat.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!