Poezii despre dantela, pagina 2
De dragoste
Fă, nebuno, zău, te tai,
Dacă-mi zici că n-o să-mi dai,
Din dantelă galben-pai,
Sugativa de parai.
Și mă jur pe mii de cruci
Că-ți pun curu' pe butuci
Și te-ncalț în coji de nuci
Pân-o să mă reproduci.
N-am s-aștept ca idiotul
Să-și primescă altu' potul,
Mor acum sau iau cu totul
Unde-am pus odată botul.
poezie de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe umăr înflorirea
prin labirintul plin de soare
drum
ca umbra unui vis
pe umăr înflorirea
mai ușoară ca aerul
dantelă
ocrotitoare
pasului ce nu renunță
a merge viața dincolo de
rubiconul roșu
aprins
în tresăriri
de izvoarele
închizătoare de răni
în abis
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu sufletul meu
Cum să-ți deschid poarta
de dantelă nevăzută,
sărutându-ți icoana de abur
ce numai păsărilor
le este îngăduit s-o poarte?
Măcar o singură dată
aș vrea să te țin în palme
și să ciocnim o cană cu vin,
iar tu, suflete al meu,
să-ți imprimi chipul
pe fiecare perete al casei mele,
ca să-i fie mai ușoară trupului
plecarea.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naiva visătoare
Am rămas naiva visătoare,
Ce savurează cu privirea sufletului
Anotimpurile Vivaldiene în floare,
Gustând fără nesaț mierea poetică în versuri,
Cu atâta frământări de gânduri,
În mii și mii de înțelesuri...
Muză mândră, martora fidelă
A cuvintelor croșetate ca o dantelă...
Deseori mă sfidează,
Deși ea, ca și mine,
Visează trează.
poezie de Valeria Mahok (21 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe urmele luminii
m-ai găsit strigăt în noapte
și-ți doreai să faci
din lacrimi de lumină
pe obrazul de șoapte
împăcare
m-ai văzut omul din pete
ce va să vadă dantela
din pânza așternută
trăirilor descătușate le-ai dat
necuprinsul
m-ai așezat lumină peste noi
acoperind trupurile cu ea
ne-am îndrăgostit de mâine
între trup și suflet
împlinirea.
poezie de Vali Nițu
Adăugat de rose_angels
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Mer
O ceață albă-n pânze se lovește,
O lună-n cerul iernii înghețat,
Ca ochiul unui leu înfuriat,
Din coama neagră a norilor lucește.
Timonierul cârma o veghează,
O umbră-n beznă, mut și-nfofolit;
Pistoane de oțel, în ritm grăbit,
Sub punte bat, motorul greu oftează.
Furtuna s-a oprit, dar dușmănoasă
A agitat cupola de opal
Și firele de spumă galben pal
Plutesc pe valuri ca dantela roasă.
poezie de Oscar Wilde, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferință
În turle părăsite din biserici
Plâng îngeri buni
Goniți de prin altare.
Iar cei ce-l caută pe Domnul
Sunt prigoniți atât de tare!
Sufletul meu, dantelă fina
Țesută de îngeri, purtată pe nori,
De ce -l aruncați azi în tină?
De ce-l aruncați în noroi?
Drumul e lung, crucea e mare,
Mai am puțin si ajung la liman.
Deschide-mi, Doamne, ușa la care
Am plâns si-am batut an de an.
poezie de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (25 octombrie 2006)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!
De 8 martie
Înăuntru erau scaune de damă,
parfum de bărbat, o masă
cu o dantelă veche afumată,
flori uscate într-o vază demodată,
două lumânări și-o iconiță.
Am făcut scrisoarea asta,
ca să tăcem de comun acord.
Undeva pe-aici se-ascundeu multe fericiri...
dar pentru că azi e ziua ta iubito
ți-am tatuat: "doi de 8 pe șolduri",
ca două infinituri.
Acum te țin datoare,
cu cele două 8-uri.
poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A venit ușor
ca un vis prin vis a ve
nit a pus la plămâni
a venit ușor zâmbind a
dus la milano și adus
încet șoptind
ceva greu de redat
despre un înger desenat
cu cretă de un bărbat
mort acum
un înger cu aripi de dantelă
neagră
nefiresc de neagră
aproape de fum de corona
virus
înger galben de ceară
a venit prin vis ca un vis
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioara din râu
firul ierbii s-a aplecat sub talpa fină a fecioarei
pantofii stăteau abandonați pe marginea drumului pavat cu pietre
rochia-i de dantelă albă se-mbrățișa cu floarea câmpului
pășea ușor legănându-și coapsele dezvelite
două sfârcuri ce semânau cu bumbii paltonului meu ferecau templul nepângărit de poftele lumești
umbra-i de fluture o urmărea credincioasă până la albia râului
universul dorea s-o pătrundă-n adâncurile ei
s-a contopit cu apa ce s-a-nfruptat din trupul ei zvelt
ca o lebădă-și unduia silueta prin valurile tremurânde
spălându-și părul părea înghițită de ape
se ridica zâmbind cu pleoapele ude
îngenunchea razele în ochii ei verzi
sudori mi-au pătruns prin pielea încinsă de soare
știa că o privesc năucit certându-mi ființa că nu s-a născut apă
s-o mângâie
să-și plimbe valurile dorințelor pe sânii ei mici
și-a scuturat stropii din plete căutându-și rochia-n iarbă
apoi am văzut cum iarba s-a aplecat în fața pasului ei
ea nu știa că eu m-aș face iarbă
m-aș face in sau fir de bumbac să pot să-i îmbrac sânii și coapsele-i fine
[...] Citește tot
poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!