Epigrame despre femeie poezie, pagina 24

Femeie, de natură-aproape,
Mă simt de facto şi de jure
Că-n ochi îţi văd oglinzi de ape,
Ai relief, ai şi pădure...

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe semne-aşa a fost să fie:
Să fii şi azi, şi-n vechea eră
Bunică, mamă şi soţie;
Iar uneori şi... adulteră!

Cum e femeie, ştie-orcine
Că e cu toane, deci reţine:
Te poartă ca-ntr-o nebunie,
De la extaz la agonie.

epigramă de George Budoi din Epigrame (12 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie şi-o cetate
Pot fi lesne cucerite,
Însă foarte greu păstrate
Când n-ai arme potrivite.

procuror: Este magistratul care,
Dacă-i dintre cei mai duri,
Poate duce la răcoare
Şi-o femeie în... călduri.

Plină e de graţii
Şi-i admir făptura;
Ei îi plac bărbaţii,
Ce întrec măsura!

Aceasta pare o idee,
Dar e un lucru-adevărat:
Minciuna spusă de femeie
Se vede-n "coarne" la bărbat!

femeie: Femeia e un condiment,
Ce vieţii noastre dă culoare,
E cel mai bun ingredient,
Cum e "Vegeta" la mâncare.

Trece-uşor din pat în pat,
De la soţ, la alt bărbat
Şi-i frumoasă; de-aia oare,
"Frumuseţea-i trecătoare"?

Proverbul zice, pe femeie
Să n-o atingi nici cu o floare;
Dar nu vorbeşte de săruturi
Şi nu vorbeşte de fecioare.

<< < Pagina 24 >

femeie poezie