Epigrame despre femeie poezie, pagina 25
Iubitei
Când te privesc în față, scumpa mea,
Afirm și eu năstrușnica idee
Că-i mai ușor să mori pentru-o femeie,
Decât, o Doamne, să... trăiești cu ea!
epigramă de Byron, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românul s-a născut poet?
Văzând o nație ce scrie,
Și zi și noapte, poezie,
M-am lămurit că, vreți, nu vreți,
Românul s-a născut... poeți!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie împlinită
De câțiva ani, ea își dorea
Un fruct din dragostea-i curată,
Și, în sfârșit, rămase grea,
Acum se simte... ușurată!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asemănare
La bară când susține proba
Cu bine peste tot să treacă,
Un avocat îmbracă roba,
Iar o femeie și-o dezbracă.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatări
Să cucerești orice femeie
Sunt numeroase procedee,
Nici unul însă nu te-nvață
Cum să trăiești cu ea... o viață.
epigramă de Gavril Moisa din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Justificare
Femeia cu ochii legați
Balanța dreptății o vede,
Dar hoțu-n femeie nu crede,
De-aceea își ia avocați!
epigramă de Alexandru Misiuga din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat
Veni la ea cu o idee,
Făcând acolo pe șarmantul:
Când îți iei dulap, femeie,
Ia-l să-ncapă și... amantul!
epigramă de David Boia (10 iunie 2012)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui poet care este și epigramist
Când văzură, zeii, marele său har,
Îl purtară, iute, în al artei zbor,
Când spre poezie, unde-i sedentar,
Când spre epigramă, unde-i migrator.
epigramă de Nicolae Gonț-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cugetare (Traducere)
- O femeie care-ți place,
Spun chiar zeii din Olimp,
Fericit te poate face,
Dac-o părăsești la timp.
epigramă de Ioan Martin din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetului Florea Florescu, pentru cartea "Pogonul lui Dumnezeu"
Pe "Pogonul lui Dumnezeu"
Florescu a lucrat din greu.
Recoltând, cum singur știe
Esență de poezie.
epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!