eternitate. din

Semne

Draga mea, nu sunt de gheaţă
Tot ce simţi tu mă învaţă
Să-mi strig dorul ca o fiară
Căci iubesc întâia oară.

Mă frământ, mă perpelesc
Peste zare hoinăresc
Să găsesc privirea-n care
Lumea mea n-are hotare.

În vâltoarea ce te prinde
Noaptea-n păr stele ţi-aprinde
De iubeşti nu ai scăpare
Poţi să fii şi vrăjitoare.

Nimeni vina nu o poartă
Fiecare are-o soartă
De ea nu te poţi ascunde
Când în suflet îţi pătrunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Lăcrămioara Teodorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa continuă

Pas după pas, zi după zi viaţa noastră construim...
Suntem veşnic flămânzi, hulpavi ne hrănim
cu momente de frenetică eternitate
când zilele în aşteptare se succed cu aprioritate,
precum mareea ce apa aduce tremurând
apoi o retrage râzând...
Sunt clipe ce nu cunosc deznădejde,
inegale şi lipsite de orice primejde.
Înainte de linia de sosire, în ultima zi,
adevărata victorie va înverzi
căci doar atunci se atinge miezul,
din greşeli şi învăţături desluşim crezul.
A ne întoarce în trecut nu are rost...
Nu e un simplu avanpost...
Viaţa continuă şi cu ea, existenţa noastră
ce deschide-n fiecare dimineaţă a luminii fereastră.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou pentru alt mâine

Sunt doar o adiere, ce mai pulsează încă,
Sunt corp cioplit din lutul udat de Dumnezeu,
O flacără în bezna ce supără zăpada,
În infinit amprentă a propriului meu EU.

Sunt doar o picătură, ce doarme printre frunze,
În ploaia care spală păcate în cădere
Şi scenă pentru piesa fără un text anume,
Pietriş adus de apa ce printre cetini piere.

Mâine sunt amintirea ce-ar vrea să-i dau răspunsuri,
Când un gropar i-arată casa-n pustietate,
Pe coli am tot destinul şi-l voi lăsa pomană,
Ecoului, să vândă clipe-n eternitate.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul trebuie reformat... până şi iubirea

Deodată, a sărutat-o pe buze...
Ea i-a zâmbit larg, încuviinţându-i gestul
oarecum brutal...
El a fost foarte surprins de atitudinea ei lejeră.
Chiar şocat!

– Câtă impietate!
Puteai să mă respingi, să mă dai la o parte,
să te opui vehement...
Altfel, îmi sugerezi că pot să fac orice cu tine!

Cum să iubesc pe cineva
care nu opune rezistenţă?
Ce rost ar mai avea dragostea noastră?
Va trebui să mă mai gândesc în privinţa ta, Miss!

– Păcat, a răspuns vestala...
Eu te las, în continuare, să mă conjugi
la toate timpurile, fără, grabă.
Ai o eternitate la dispoziţie...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atat de alb

atât de alb
mistuitor
trăznet ce se luminează-n
oglinda propriei lumi
magie întoarsă-năuntru
domol dar fulgerator
topit în extazul spiral
impromptu galactic
la dansul ce mişcă stele şi cer
în celule de vis şi uimire

atât de alb
frânt inefabil în cinci cuirase
mocnite să crească
arhanghel cu motiv de lebădă
încins în setea de-a fi
lumină ce arde în clipă eternă
plânge departe neantul golit de risipă
paradis încuiat în ferestre ce tac
precum dezvelirea de rouă

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordinea lucrurilor

setea maladivă de iubire o simt în profunzime
stropi de rouă şi lumină nu îmi sunt de-ajuns
zâmbetul melancolic înspre naturi sublime
zilnic îl azvârl din suflet desprins.

am absorbit în mine fericiri de topaz
până la toate rădăcinile fiinţei mele
intensitatea gândurilor mă ridică-n extaz
reducând la tăcere toate fricile rele.

iubirea aşează pe tâmple un nimb
ordinea lucrurilor e scrisă-n univers
cu demiurgul am făcut un schimb
El mi-a dat iertarea eu i-am dat un vers.

melancolii mă poartă spre zări îndepărtate
şi toate drumurile mele duc spre eternitate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eter

şi în bezna mea
lumina se crăpa de ziuă
a bună dimineaţa, scumpă doamnă
şi cerul înflorea mireasmă de grâu abia încolţit
precum o fată mare nedusă încă la altar
aşa credeam că tot ce visez
se şi întâmplă
dar, iată, visul nu e pentru muritor, simplă doamnă
e ca un guler de vulpe polară
lăsat în şifonier pe timpul verii
sunt un biet om, femeie sunt
zidirea lui Dumnezeu
cerberul paznic scării de jos în sus
unde urcatul din treaptă în treaptă se face
şi treapta face cărare prin mine
ca din magie umbrele noastre
se desprind de sol şi cad
cade tot cerul într-o eternitate

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şase minute

mai sunt şase minute până la ora
şase-şase-şase - un domn
cu pălărie cu pene de cauciuc
trece pe bulevardul cetăţii - se-apuc
ă să-l mai tragă
de mânecă unii arbori cu crengile îngheţate
înşfacă şi-i smulg mănunchiul de drujbe - o
eternitate
se curge pe sine până să-i vină-n lumină
un firicel de sânge pe nas (?!) - ah
nici acum
florile de gheaţă din colţ nu ştiu: a rămas
în privirile dimineţii vreo pată
sau... nu
interesează pe nimeni traseele ca
mionetelor uşor dezmăţate - o
dată epilate, nici nu
mai sunt de trăit cele şase clamate
minute, cum nu s-a înţeles, inventate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alungarea din mine

Te-aş alunga din mine ca pe-o necesitate
Ţi-aş face-ngropăciune cu popi şi parastase.
În gând ţi-aş da pomană din vieţile rămase,
Şi-ntreaga veşnicie ţi-aş umple-o de păcate.
Sau te-aş schimba la târguri pe voaluri de mătase,
Sau amanet în vamă pentru eternitate,
Urându-ţi toate cele de neam şi sănătate.
Să nu mai ştiu de tine, pe-un vis de şase şase,
Să-mi fii cea mai iubire uitată dintre toate.
Tu cea mai grea povară şi cea mai neagră cruce
Să nu te pot încape, să nu te mai pot duce;
Să te mai las o viaţă fără identitate,
La margine de drumuri sub cerul în răscruce
Te-aş alunga din mine (măcar pe jumătate).

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica stelelor

Erai pe malul mării şi dansai
atât de singură şi de pierdută
în liniştea din care auzeai
o muzică, pe plajă aşternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veşnicie,
în timpul infinit şi indecis
între "a fost" şi "ce va fi să fie".

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea, în trupul său, o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas,
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică, venind din infinit,
ce mi-a umplut fiinţa dintr-odată.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!