aurora

Un Rai mereu în renovare...

Ciuntit mi-e visul fără tine, când tonul tău de mandolină
M-a descântat pe o corolă în nopţile cu lună plină,
Mi-a dăruit din constelaţii, luciri şi taine neştiute,
Şi m-a sculptat în basm naiv prin valsul frunzelor pierdute.

Ce nor mi-ai fost de urlă viaţa când epilogul poartă vina
Că a lăsat înspre finaluri ca viclenia să ia cina?
Din ce bujor mi-ai dat parfumul ce-a răspândit în jur frivol
De nu m-am bucurat căci roua l-a sărutat lăsându-l gol?

Când raţiunea, - ah! lucida - mă prevenea: "Amoru-i iadul,
Ce te aruncă-n vâlvătaie iar dracu-ţi este camaradul..."
M-am tulburat ca toamna iernii şi am răspuns cu ignorare,
Şi m-am întors spre Raiul meu, un Rai mereu în renovare...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dalbe flori ale iubirii

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ţi aprind
Stelele. Opreşte ora

Ce se joacă viscolind
Sufletul acesta care
Te adună-ntr-un colind,
Dragul meu din depărtare.

Hai, deschide-mi să îţi las
Stelele pe prag, iubite,
Că din toate ne-au rămas
Drumurile pietruite

Cu argint şi rozmarin,
Şi cu doruri fără seamăn...
Dalbe flori şi linu-i lin,
Eu cu nimeni nu te-aseamăn.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă simfonie

Un dor mă arde-n noaptea rece
În mine moare-orice speranţă
În viaţa asta care trece
Tu nu ai nicio siguranţă.

Eşti lacrimă, eşti lut şi scut
Un abur efemer şi vis
Eşti tot ce-n lume n-ai fi vrut
Dar care-n cer demult s-a scris.

Un duh în candela iertării
Altar de plânset neuitat
Venin în ziua tulburării
Obraz de lacrimă brăzdat.

Cum să-nţelegi că-n astă lume
Eşti trecător fără succes
O mână veştedă de hume
Departe de a fi ales

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar de Ierusalim

De-aş putea să mă retrag
În cătunul vechi şi drag,
Plin de basme şi părinţi
Care-mbătrânesc cuminţi,
În căsuţa lor oftând,
Şi în dor prelung, scluptând...

M-aş retrage că mi-e dor
De toţi spinii din picior,
Şi de pomi, de julituri,
De şopron, de sărituri,
Şi de râul şopotind,
De gângănii forfotind.

Dac-aş izbuti s-ajung
Pe lângă ogorul ciung,
Să mă-mpiedic de-o vergea,
Să mă salt în goana mea,
Să-mi scot din papucii moi,
Când ţărână, când noroi...

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă limbii române

Alcatuire de cuvinte romanesti

Iti vad prin veacuri inedita bogatie...

Intinerind, pe zi ce-mbatranesti,

O, grai din viitor, marire tie!

Din aurora, magic te-aratai...

Ai preschimbat bordeiele-n palate.

Te vad cum gloriosul drum ti-l tai

In falduri de sonoritati catifelate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadoul perfect

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,
Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate
Fost trăitor în Rai şi renegat de Duh
Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

Un Om îşi plânge viaţa, pierdutul Paradis
De mii de ani fiind un chinuit proscris
Şi într-o rugă vie, mereu neîntreruptă
Cu demoni şi cu patimi în permanentă luptă.

Adamul cel dintâi, fatalul păcătos
Cel ce s-a lepădat de Dumnezeu Hristos
Trăieşte acum în noi, aşa cum s-a prezis
Cu toată slăbiciunea şi tot ce-i interzis.

Fiu neascultător, de-a lungul şi de-a latul
Împrăştiind voit pe-ntreg pământ păcatul
Vei înţelege oare, cândva, în astă viaţă
Să nu fii neclintit, cu sufletul de gheaţă?

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi lipsă

La auroră, din pântecele nopţii,
bruma divide toate trecuturile,
târându-le cu ea în macrameul sorţii.
Dure şi distrugătoare se evaporă în frici...
Dar oare ce se întâmplă acuma şi aici?
Nu poţi crede... ne vin dinspre stradă altele înfierate,
de dincolo de porţi baricadate...
Copilul a ajuns la maturitate
şi totuşi călăreşte un murg alb
deşi-i doar o nuia dintr-un mesteacăn dalb.
Alte ierni stau pentru a veni iar vara,
cu serile adormite se prăvăleşte,
clipa invadează şi locuri rânjite răstoarnă cătăneşte.
"Hei, priveşte!"
O sfârlează ca o suveică pleacă fluviatil
scuipând fiertura de răutate
şi-n inimile largi se-opreşte-un proiectil...
Surâzând, copilul braţele-şi intinde peste timp si ape
îmbrăţişând schimbul paznicului de noapte...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot naşte perfectul

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă şi-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aş pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croşetez, sperând, de-o vreme, botoşei din ghemul meu,
Şi trudesc ca să dau viaţă... baremi unui fad clişeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenţei, ţeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoştenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară năduşită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaştri ca să-mi animeze viaţa,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineaţa.

Am carenţe şi restanţe dintr-o viaţă ce n-o ştiu,
Şi plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în tablou

În seara asta minunată, luna-mi zâmbeşte ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste aşa profundă, că nu se poate scrie.

În dimineaţa asta vie, soarele se joacă-n răsărit
Desprins din basm adevărat, tu juri că este urmărit
De nori, de ploaie, de furtună, de-o rază aurie
De o iubire prea adâncă, plină de bucurie.

În visul meu de viaţă plin, din dulcea mea povară
La un tablou rupt chiar din rai gândul alene-mi zboară
Când zori cu noapte se-mpletesc, spre orizontul pur
Secunda din eternitate aş vrea naturii să i-o fur.

Şi să rămân cu ea în veci, în amintirea-mi vie
Splendoarea ei să pot s-o scriu numai în poezie
S-o pot păstra ca pe-o comoară, în taină şi în gând
Dacă mă-ntreabă cineva, eu să răspund: nu vând.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!