GRI

Sonet nostalgic

Suspinul ploii ce s-aşterne lin,
Nostalgic, în sonetul meu se zbate
Legând în taină-a mea singurătate,
De ceea ce a fost al meu destin.

Supuse tristei toamne pe deplin,
Sub arbori gri zac frunzele uscate,
Pe sub rafala ploii îngheţate
Şi sub răsuflul vântului meschin.

Aleargă fără ţel, în rătăcire,
Frunzişul mort, tristeţea să inspire,
Şi să trezească stol de amintiri,

Ce şerpuiesc prin undele de vreme,
Înlăturând durerea din priviri
Şi clipe din trecut voind să cheme

sonet de Elena Negulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai

E mai...
Şi plouă amar
peste seninul primăverii
şi se cutremură cu jale
amurgul zării.

E frig...
Şi neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinţi de reci
al fiecărui dezgolit ram.

E dimineaţă...
Şi ceaţa izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziş
puternic, tăios şi in taină,
cu paşi repezi, pe furiş.

E soare...
Şi petale de liliac

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai

E mai...
Şi plouă amar
peste seninul primăverii
şi se cutremură cu jale
amurgul zării.

E frig...
Şi neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinţi de reci
al fiecărui dezgolit ram.

E dimineaţă...
Şi ceaţa izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziş
puternic, tăios şi în taină,
cu paşi repezi, pe furiş.

E soare...
Şi petale de liliac

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărşăluiam prin oceane de ceaţă către tine.
Mă îmbătasem de gri şi căutam trezirea în mov.
Era joi.
Ţi-am simţit braţele de catifea şi magică ne-a fost
îmbrăţişarea.
M-am topit în nostalgii, doruri şi treziri, era clipa visată
când tu mi-ai dăruit în mare taină, dulcele sărut.
Apoi s-a făcut lumină, peste tot simţeam parfumul
unei zile cu pecete de legendă.
Ziua sărutului tău ivit din fagurele dorinţei

citat din Ion Ţoanţă (6 iulie 2021)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

ţi s-au copt genele
uitându-te înspre soare
încât privirea ta gri albastru
pare un (p)lan îndepărtat
în care un zeu supărat
şi-a pierdut sufletul

pe pământ izvoarele de safir
cer şoaptelor harfe de topaz
naiadele răsplătesc
iubirea şi neloialitatea
c-o aceeaşi lacrimă frigidă
una te râde alta te plânge

pseudo stările fericesc
ori năprăsnicesc eternitatea
nu te lăsa sedus
favorurile promise sunt limitate
oamenii prăznuiesc
sfârşiturile nefericite

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte poştală 1

Sus, lângă Turnul Alb, e gri,
E rece, vânt şi ud.
Jos, cerul Tâmpei se-nnegri
Şi nu există Sud.

Braşovul fără tine-i mort,
E sumbru, rău, urât.
Biserici negre-n suflet port
Şi orgi dogite-n gât.

Contemplu-n cimitirul grec
Un nume brâncovan.
Şi-aş vrea să plec, nu pot să trec,
Şi te aştept în van.

N-am să revin, n-ai să revii:
Munţi mici, munţi mici şi trişti...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exişti.

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labrador

Un ţinut de gheţuri înclinate
Îmbrăţişat în arcul unui cer cu tencuială gri
Se-abandonează pe sine însuşi
În eternitate.

"N-a venit nimeni aici să te revendice
Sau să renunţe la tine, lăsând un semn roşu şi feeric
Pe sânii tăi cu brumă rece?
Chiar n-ai amintiri deloc, o, Strălucire plină de-Întuneric?"

Tăcere-înfrigurată – arar, momente de schimbare
Călătorind spre-o primăvară mereu de neajuns –
Fără naşteri, fără moarte, fără timp sau soare
În răspuns.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici voi fi iar...

Zorii-s aproape şi luna se-aruncă
în ţipătul roşu al ochiului gol.
Să tulbure clipa, cine-ndrăzneşte?
Astenic refugiu - poemul obol

adoarme zâmbind, silabele pleacă,
cu pas furişat, într-o lume a lor,
sunt seve înalte, în arbori tăcuţi,
sau salbe de pietre, la gât de cocor.

Aici vor fi iar, silabele mele,
perpetuă jertfă, perfect ritual,
edenic albastru şi gri pământean -
poetului dar nestatornic, dual.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai lemne

Glasul tău e tot acolo
Unde florile nu mor,
Maşinile gri nu au loc de parcare...
Cu sufletul mov,
Speranţele verzi,
Visam numai stele.
Tu de ce nu crezi
În inimi?
Obstacole caut,
Diamante vânezi,
Privirea aceea
Era pentru mine?
Cu sânge te vreau,
Cu zâmbete fugi,
Pastelele şi gofrele
Sunt mai gustoase
Decât slănina.
Într-o zi sufletul tău
S-a pierdut pe o bancă îngheţată.
Eu am aflat

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!