impovarat

Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat,
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ma simt

Faramitat mi-e trupul, mi-e sufletul pustiu,
Ma simt impovarat, nu am puteri sa scriu,...
Un gust amar in gura. Ma simt lipsit de viata.
Tot ce-am cladit atarna doar de un fir de ata.

Chiar din copilarie stiam ce vreau sa fac
Si-am cautat tot timpul din drum sa nu m-abat.
Visam la o iubire cum n-a mai fost vreodata
Nascuta din credinta si dragoste curata.

Am pus atata suflet! La cate-am renuntat...!
Prin vitregia vietii ma chinui sa razbat,
Ma pierd pe-aleii tacute, ce pasi n-au cunoscut,
Mi-e dor de-o mangaiere. Traiesc doar din trecut!

poezie de Florin Dudău (22 mai 2002)
Adăugat de Florin Dudău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Copacii goi, copacii întunecaţi,
Stau aplecaţi într-un cerc desenat
Şi ziua şi noaptea au cântat
Un bocet, îngreunat.
Cerul, plânge şi el,
Că soarele l-a supărat,
Lăsându-l singur, împovărat
Soartă nebună ce eşti!
Joci cu sufletele blegi,
Povestindu-le poveşti,
Sugerându-le că-s regi!
Viaţă, viaţă, eu la tine mă refer
Luminează-mă, tu ce preferi?
Să alungi demonii albi!
Pentru a mă năpusti-n păcat?
Suflet, suflet nu te m-ai chinui,
Zboară, nu te m-ai gândi,
Totu-i trecător...
Vremea a sosit,
Ascultă, ascultă atent

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Spătaru (6 aprilie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi...

Cuvintele sunt mâini de mângâiat sufletul,
Lăsat împovărat, îngrijorat şi uitat.
Mai ieri, l-ai urcat spre înalt, pe-o scara din crini,
În zi frumoasa, prin flori de rai, fără de spini.
.
Cuvintele sunt şoapte, daruite-n noapte,
Aripi minunate ce te duc departe,
Emoţii divine cu trăiri sublime,
invelite -n voaluri şi parfumuri fine.
.
Cuvintele sunt note muzicale, fără
Portativ. Dar îţi cântă, te-ncântă şi te fură...
Mare-i puterea lui, dar in fata randului
Este puterea si stapanirea gandului!
.
Gându-i iubire, gându-i uimire şi instant
Ajunge unde trebuia... energizant,
Fara sa ii dai adresa, sau sa ii zici ceva...
- Ce ar fi, de gândul s-ar auzi si s-ar vedea????

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul blestemat

Eu mai rămân,
sunt tot acelaşi eu
împovărat de ploile din mine,
vagoanele-mi
sunt roţi purtând ruine
şi amintiri care dispar cu greu
sau nu or să dispară niciodată,
le voi purta în sânge cu durut,
fiindcă din trenul meu a dispărut
lumina ta de dor încununată
lăsată-n sarea mării de demult.

Gara nu plânge,
doar priveşte-n gol,
eu sunt un tren arzând
pe roata-mi blestemată,
că bucuria ce-mi fusese dată
pornea spre-o altă lume rostogol,
iar eu spre lumea-n riduri îngheţată.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2008)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când l-am întâlnit prima dată pe Debussy, era plin de Musorgski şi căuta în mod deliberat o cale greu de găsit. În această privinţă, eu îl devansasem simţitor. Nu eram împovărat de Premiul Romei şi nici de vreo altă recompensă de acest fel, căci eu sunt un om ca Adam din Paradis care nu a câştigat niciodată nici un fel de premii - un leneş, fără îndoială. Pe atunci scriam Fiicele stelelor pe un libret de Joseph Peladan şi i-am explicat lui Debussy că nu eram cîtuşi de puţin antiwagnerian, dar simţeam că trebuie să avem o muzică a noastră - dacă se poate, fără varză acră. De ce să nu folosim sensurile pe care le proclamaseră Claude Monet, Cezanne, Toulouse-Lautrec şi alţii? De ce să nu transpunem în muzică aceste idei? Nimic mai simplu.

citat clasic din Erik Satie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

în lumea plină de femei, în lumea plină de păcate
în scrumuri scocioram scântei să ardă viciile toate
şi să rămînă dintre ele doar cele veşnic elegante
chiar dacă au venit ca stele, chiar dacă vor pleca bacante

în lumea plină de bărbaţi, în lumea plină de himere
prin wal-uri căutăm cârnaţi la soiul preferat de bere
mai căutăm şi adăpost să pot privi fără prihană
un meci de fotbal pe de rost, şi el sătul de-atîta hrană

în lumea plină de femei, în lumea plină cu bărbaţi
sorbii din plin amarul ei şi din dulceaţa ei nesaţ
am fost cândva şi Don Juan şi soţ amarnic înşelat
am fost la funduri de ocean şi cerb de coarne spânzurat

dar am rămas acelaşi eu cu suflet tânăr şi hoinar
de copilaş hazliu, de zeu, de cel din urmă boschetar
şi azi impovărat de ani şi dus cu pluta uneori
în viaţă asta de doi bani, mai ard în sine meteori

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (5 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!