impovarat

Am împovărat cerul cu lacrimile mele refulate!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţând să uiţi, vei suferi mai puţin. Învăţând să uiţi, vei înainta mai repede spre Dumnezeu, fiindcă nu vei mai fi împovărat de lucruri trecute.

citat celebru din Richard Wurmbrand
Adăugat de IOana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da! Viaţa e un suiş... te urci anevoie, şi vezi înainte culmile şi sunt departe, şi mersul ţi-e împovărat. Ai adunat de la început, zi cu zi, ceas cu ceas, din răsuflarea vieţii, din praful drumului, din chinurile sufletului, din noroiul potecilor, povara ce porţi pe umări... de griji, de speranţe, greşeli şi dorinţe - şi iată acum, sub greutatea ei, eşti învins şi înfrânt.

Hortensia Papadat-Bengescu în Marea, Versuri de Nietzche
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul

Cerul şi pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut şi-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.

poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie rătăcită

Din copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar din mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Statut umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiant,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

poezie de Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul arbore

După taifun

De ani împovărat,
bătrânul arbore
s-a prăbuşit înlăcrimat
şi murmură înspăimântat:

"ce vremuri tulburi,
ce lume nebună,
unde mi-s fraţii?!
pământul alunecă,
oceanul se-agită,
e-o vreme cumplită
pentru bunici şi nepoţi,
pentru mame şi taţi,
chiar pentru prieteni şi fraţi...
Sunt singur,
unde - aţi dispărut cu toţii?!"

Cu flăcări pe nări

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără identitate

intrată în eclipsă luna părea un păianjen
agăţat de cerul înclinat pe o margine
rămaşi fără chip sub pelerina întunericului
nu mai ştiam care dintre noi este cel adevărat
pierduţi în înfăţişări fără identitate
plutim deasupra pământului împovărat de blesteme

în noaptea cu fruntea îngheţată
încerc să te acopăr cu viul din mine
adormit în unghere umbroase
ca o rană cufundată în linişte

ne vom regăsi în partea neprevăzută a lumii
pe o margine de viaţă fără liman
asemeni păsării zeu

vom păşi unul spre celălalt
cu tălpi desperecheate
fără să ştim a cui oglindire suntem

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!