Poezii despre dreptul de autor, pagina 2
Avem dreptul să iubim toamna
Și noi avem dreptul să iubim ultimele zile de toamnă și să-întrebăm:
Mai este loc pe câmp pentru-o nouă toamnă,-n care să locuim precum cărbunii?
O toamnă care să-și scalde frunzele în aur.
Doar dacă-am fi frunzele unui smochin sau chiar ale unui fir de iarbă
și-am putea sesiza cum un anotimp se trece-n altul!
Doar dacă noi n-am fi spus niciodată adio unor principii
și dacă ne-am fi-întrebat părinții de ce-au fugit din fața unei arme.
Fie-ne dat să-aflăm în numele Domnului și-n poezie îndurare!
Avem dreptul să-încălzim nopțile femeilor frumoase și să vorbim despre cum
am putea scurta nopțile celor doi străini care-așteaptă să le intre Nordul în compas.
E toamnă. Avem dreptul să mirosim aromele toamnei și să-i cerem nopții vise.
Oare visul se-îmbolnăvește-asemeni visătorilor? Toamnă. Toamnă.
Se poate naște-un popor pe ghilotină?
Avem dreptul de-a muri în felul în care vrem.
Fie ca pământul însuși să se-ascundă-n urechea unui bob de grâu!
poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la fericire
Dreptul la fericire
se cumpără cu lacrimi
Libertatea vine din partea Domnului
împilarea vine din partea oamenilor;
Odată cu muniția,
soldaților li se înmânează
și ordinul de a ucide;
Cine nu caută pacea
în toate drumurile vieții lui,
nu va avea parte de ea;
Lupta cu monstrul,
cu monstrul din sine,
durează toată viața.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la visare
Dacă-i vorba de ales
Dați-mi tot ce mi-ați promis:
Dați-mi dreptul meu la vis
Că l-ați invocat prea des
Dați-mi liniștele care
Le răpiseră ceilalți
Când cobori să te înalți
Stinge vântul felinare
S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă
Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopțile tihnite
Cu o spaimă de catarge
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cititorului
De nu îți plac, drag cititor,
Nu da cu pietre-n autor,
Ci scrie tu cu mult mai bine,
Să te citească orișicine.
pamflet de George Budoi din Cititorul și citirea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nobil
La scară l-au întins, pe ticălos,
Să-l bată, căci a fost nelegiuit,
Căci a mințit, și a furat, și dracul știe
Ce răutăți și crime a săvârșit.
Dar el se împotrivea mereu, strigând:
"Să nu v-atingeți voi de trupul meu!
Căci n-aveți dreptul ăsta, după lege...
Sunt nobil eu!"
Ați auzit, voi, duhuri strămoșești,
Acest cuvânt, această provocare?
De-acum nici n-ar mai trebui bătut,
Ci dus d-a dreptul la spânzurătoare!
poezie clasică de Sandor Petofi din Poezii alese (1897), traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Dragă mare-albastră,
Iți mulțumim pentru că în prezența ta
Ne simțim atât de minusculi.
Neînsemnați. Inspirați. Salini.
Toate-n același timp.
poezie de Autor necunoscut-USA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre deșertăciunea măreției pământești
Colții cu care și-au încleștat elanul revanșard
Mastodonții-n lupte sunt astăzi bile de biliard.
Sabia lui Carol cel Mare zis și Carol Dreptul
E-oxid de fier acum, rugină, ca s-o spun de-a dreptul.
Ursul cenușiu, de-a cărui grozava-îmbrățișare
Se temeau toți, acum e-o biată țoală sub picioare.
Din Cezar au rămas doar busturi de colb pline
Și, sincer să fiu, nici eu nu mă simt prea bine.
poezie de Arthur Guiterman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elogiu traducătorului Tudor Măinescu
Pe mult celebrul Marțial,
Tu l-ai tradus fenomenal;
El este azi nemuritor
Și-n limba mea, ca autor.
poezie de George Budoi din Traduceri și traducători (12 aprilie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la visare
moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte și lozinci
Și canistre cu benzină!
-------------------------
Dacă-i vorba de ales
Dați-mi tot ce mi-ați promis:
Dați-mi dreptul meu la vis
Că l-ați invocat prea des
Dați-mi liniștele care
Le răpiseră ceilalți
Când cobori să te înalți
Stinge vântul felinare
S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fie-ți dat...
Fie-ți dat să zbori pe-aripile norocului.
Să ai parte de mare lină și vânt bun mereu.
Fie ca-ntotdeauna cineva de la masa ta
Să spună, "În seara asta fac cinste eu!"
poezie de Autor necunoscut - toast irlandez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!