charles baudelaire

* * *

Îţi trimit o scoică de la malul acestei mări fremătătoare,
Ascultă-o atentă, e-o scoică vorbitoare.
Apropie-o de ureche, vei auzi de dincolo de zare
Poveşti despre sirene şi vapoare.

poezie de Charles Henry Webb, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Fii blândă, frumoasă fată - lasă pe alţii să fie isteţi
Trăieşte minunea lumii, n-o visa doar stând în prag;
Şi-astfel, vei face ca Viaţa, şi Moartea, şi Eternitatea
Să locuiască-ntr-un singur cântec fremătător şi larg.

poezie de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul geluit c-o tarantulă

Îmi stai pe creieri în genunchi şi-n coate.
Cum crezi, iubito, că mai pot răbda
Mi-s simţurile trase la rindea,
Şira spinării-mi zbârnâie în spate,
Zmulsă din trup şi-umplută cu smântână,
Ca tulnicul ciobanului mişel
Care, tot sihăstrind, în dos de stână
Şi-l freacă-n blana fragedă de miel.
Ci n-aştepta să-mi deie-n clocot drula,
Nervoasă şi-mbibat-n sânge mov.
Coboară lin! Dezbracă-te-n Cehóv
Sau în Baudelaire. Să-mi treacă tarantula
Dorinţei peste trup şi să-mi ucidă
Păroasă, dragostea, ca pe-o omidă...

sonet de Emil Brumaru
Adăugat de Tânăra vrăjitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai plăcut ca vinul

Nimic nu-i mai ca vinul
Pe partea noastră de mormânt -
Bând, cel sărman îşi uită chinul,
Cel brav spre slavă-şi ia avânt.

poezie de Charles Dibdin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ȋn timp ce poeziile se adună

In timp ce poeziile se adună cu miile tu
realizezi că ai creat foarte
puţin

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edgar Poe

Nevrând să fie înger, un demon el a fost.
Iar nu Privighetoarea, ci Corbul l-a cântat;
Şi cizelat-a visu-i teribil de frumos
Cu al Răului şi al Straniului diamant.

Cătat-a în genunea ce orice gând cufundă
Secretele Morţii şi-ale Eternităţii,
Şi sufletu-i lucind în crima sângerândă
Avea visul năprasnic, cel al Perversităţii.

Misterios şi cast, sardonic şi feroce,
Intensul rafinează şi îl ascute-atroce;
Chiparosul i-e arbor; iubita o nălucă.

Cu ochii săi de linx orice mister dezleagă:
− Baudelaire, acum pricep iubirea ce te leagă
De-Ntunecatu-acesta, citirea sa-nspăimântă!

sonet de Maurice Rollinat, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!