privit

Femeii mele

Când te-am privit întâia oară, ştiu
Că încetasem singur să mai fiu.
Fântână-n zori cu apa neatinsă,
Foşnea ca marea, dimineaţa, încă
Zăloaga nopţii cât statuia-n stâncă.
Nu m-ai respins, nu te-ai predat învinsă,
Ci ai avut în ochii râzători
Atât de mulţi, ca firmamentul, sori
Ce ne-au resfrânt prin trâmbiţe de raze
Privirile în ochi şi în obraze.
Acea lumină limpede a fost
La început, şi ea a dat un rost
Tăcerii surde ce-aştepta în mine.
Ai fost, deci, bună-vestea de lumine
Şi ai rămas, cu gestul, carnea, vocea
Din ţara grea de vis şi zări, Dobrogea,
Şi văd în fiul care mi l-ai dat:
Amprente de lumini s-au mai păstrat.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi scrisori

O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,

Eraţi iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.

Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.

O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.

Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte,

Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea...
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer – când vântul steagurile flutura –
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria doctorului Walter şi prezenţa Lenorei, soţia lui, nu adusese nici o tulburare sanatoriuluiWalter. Totul funcţiona în ordinea desăvîrşită de mai înainte. Privit de-aproape, mai ales, sanatoriulWalter era o instituţie măreaţă. Corpul de casă vizibil de pe şosea, la stînga rondului întîi ce leagăCalea Victoriei cu aleea de plimbare a păduricii bucureştene, clădire cu aspect de castel bavarez, eranumai centrala instituţiei; trei pavilioane impunătoare şi noi erau simetric repartizate înapoi în mijlocul parcului şi legate de corpul principal prin lungi coridoare: pavilionul de chirurgie, cel de boli interne şicel de boli nervoase; în fund, izolat sub ocrotirea brazilor şi a teilor, se afla un al patrulea pentrucontagioase, cu stil de adevărat pavilion de vînătoare.

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumul ascuns (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer - când vântul steagurile flutura -
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

sonet de Iulia Hasdeu (iulie 1886)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am urmărit-o cu ochiul ca s-o măsor; nu privesc în modul acesta niciodată o femeie. O privesc însă întotdeauna cu bunăvoinţă şi aştept să văd ce vrea sau ce are ea să-mi ofere. Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi acuzat de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aţi vândut aseară pe ascuns

În lumea aceasta plină de minciuni,
Nu v-a păsat o clipă, prieteni buni,
Loialitatea mea n-a fost de-ajuns
Şi m-aţi vândut aseară pe ascuns.

Ajunşi cu orice preţ în ierarhie,
Aţi pus la cale-o cruntă mârşăvie
Şi în întunericul de nepătruns,
Voi m-aţi vândut aseară pe ascuns.

Am luptat alături, n-am privit cu ură,
N-am fost arogant, ori fără măsură,
V-am fost aproape, însă ca răspuns,
M-aţi vândut aseară pe ascuns.

Continui să lupt, asta mi-e deviza,
Deja-i dimineaţă, îmi prieşte briza,
O secundă-am fost în inimă străpuns,
Când m-aţi vândut aseară pe ascuns.

poezie de Alex Dospian (aprilie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!