Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

privit

Serioase/triste despre privit, pagina 13

Nefiinta

roșu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu știu cum s-au încurcat
și cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
și cerul nu era albastru
era roșu ca sângele lui
m-am apropiat mirat și m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, și cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, pașii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
și-am văzut și nimicirea
mi-a dispărut și amintirea
și doar nefiinta mă aștepta

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transfigurare

Vai, ce urât mă regăsesc uneori,
crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav,
cu unghiile lungi, cuprins de teamă...
Par în chiliile cu lespezi roase
uitatul alchimist târându-și ghebul
și barba de sub mucede arcade,
cerșindu-și sieși blestematul aur.
Cu strâmbe degete zvâcnind sub lampă,
și proiectând peste perete umbra
cuvântului abia ivit pe filă,
duhul țigării-l izgonesc, de-o clipă,
spre cărți ce se subție în tartaje...
Râzând, urlând, schimonosit aproape,
cu fiecare literă scurtez
a vârstei cale, și-nnoptând îmi pare
că-mbătrânesc c-o literă mai mult,
că-s palid, șters și, dureros, același.
Dar i-ați privit pe-ndrăgostiți? Sărutul
le schimbă, straniu, liniile feței
și-i face albi de spaime

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă aș fi știut...

Bătrâni și copii – erau străzile pline,
Dacă aș fi știut c-o s-ajungă ruine
Țărișoara aceasta, nu aș mai fi sperat
La o-ntreagă frăție, aș fi plecat!

M-aș fi dus de nebun, aș fi luat-o din loc!
Nu aș mai fi privit în urmă deloc.
Nu aș mai fi sperat, la nimic împreună,
Aș fi luat-o din loc... după-o altfel de turmă.

Azi, îmi vine prea greu să accept nebunia
Ce-a cuprins omenirea, în special România...
Ce-a făcut să s-aleagă praful de noi.
Cum să nu mă apese, privind înapoi!?

E-o prostie în aer, ce ne-ar arde pe toți!
Îmi e clar că ne vor despuiați de chiloți...
Deja, nu mai aveam demnitate deloc
Și-ncurând, vom rămâne fără gram de noroc...

poezie de din Începuturi (10 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Pentru o posibilă întâlnire cu mama

locuiesc la periferia unei clipe și
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar așa pentru a-mi pierde vremea
în tot acest timp
mai vorbesc cu Dumnezeu
despre una-alta
ultima oară l-am întrebat despre mama și
l-am rugat să lase fereastra deschisă
ca să pot privi înăuntru
și ca o consecință a indiferenței
m-a privit drept în ochi
apoi a râs

doar atât...

unii ar putea crede că sunt nebun
și că uneori îmi închipui lucruri
care nici nu există
ori că-mi împrumut durerea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Practica social-politică a democrației, adică trecerea de la adevăr la real, a pus în evidență două tipuri (forme) mari de democrație: democrația de dreaptă și democrația de stânga, fiecare dintre ele revendicându-și cu aroganță pretenția de a deține adevărul absolut întru binele și fericirea speciei umane. În realitate, în loc să fie complementare și într-o funcționalitate unitară, așa cum sunt emisfera dreaptă și emisfera stângă, menite parcă să lupte împotriva sensului de evoluție al speciei umane, ele se situează pe baricade opuse, într-un război sângeros și orb al cărui scop, privit dinspre interesul comun, e greu de înțeles cui servește.

în Sensuri, Democrația la Judecata de Apoi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

E groaznic cât de caraghios ne îmbrăcăm noi. Nu numai că nu e igienic, nu e confortabil, nu e decent - dar e cât se poate de urât. Ați privit un bărbat alergând pe stradă, după tramvai sau după pălărie? Cea mai slută fată pare o Diană, comparându-le mișcările, poziția trupului în fugă, atitudinea capului. Fără îndoială, un european modern e făcut să fie urât și ridicol. Colaborează la meschinizarea lui duzini întregi de agenți, superstiții și mode. De aici, probabil, surpriza, plăcută ochiului, a bărbaților în costum de baie - și indiferența mai mult sau mai puțin generală cu care sunt privite femeile în același costum. Dar moda a izbutit să ascundă și să meschinizeze tot ce e linie, echilibru, semnificație în frumusețea virilă.

în Moda bărbătească
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
Ionuț Popa

Sancturaniu

Iubito,
dacă Dumnezeu ar fi existat,
și-ar fi privit în ochii tăi,
ar fi lăsat Raiul în grija Satanei,
să se odihnească puțin
în irisul ce-ți descoperă sufletul
ca o apă de munte,
din care cu mult timp în urmă,
înainte să existăm,
Eros se cinstea
și își spăla sufletul,
când astăzi noi, cei care privim
eternitatea din larg,
împreună cu Sfânta Micime,
ne dăm seama
că lacrimile curg din munți
asemenea pâraielor din amintiri.

De ce aș fi lăsat întinderile
să se surpe între noi,

[...] Citește tot

poezie de (martie 2010)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.
Wislawa Szymborska

Lecția

Cineva care face cuiva
ce face Regele Alexandru cu sabia
taie pe cineva
cum a tăiat el nodul gordian.
Nu i-a venit în cap cuiva
dintr-un motiv banal
nimănui.

Au fost
sute de filozofi - niciunul n-a descurcat
nu-i de mirare că astăzi se ascund prin
colțuri.
Mercenarii îi prind de barbă,
de răsfirate, albe, ca de țap,
și-aruncă-n aer cineva
un râs puternic
de ceva.

De-ajuns.
Iute a privit Regele de sub panaș,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Eu nu

Vreau să-ți simt prezența,
Dar nu ești,
Și un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supraviețui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Știu bine că ochii-mi ai uitat,
Și-am să-ncerc a-i desluși, inimii mele,
Că și eu am făcut la fel,
Dar mint….

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florentina Loredana Dalian

Venise bâlciul

Venise bâlciul
Și era toamnă, și era frig.
Venise bâlciul cu alvița și comédiile,
țiganii-și puseseră șatra peste vale,
noi terminam orele târziu,
se-nnoptase și-mi era frică.

Zolea, repetentul clasei, zice
"Te trec eu, te costă o alviță"
bine — zic — și pe tine un leu
de câte ori îți dau caietul în pauze să copiezi tema.

"S-a făcut; nu te costă nimic."
M-a trecut valea și a stat în poartă pân-am intrat.

A doua zi l-am privit cu alți ochi,
crescuse parcă mai înalt
și nici așa prost nu-mi mai părea.

"Vezi, mam㠗 parc-o auzeam pe bunica -,

[...] Citește tot

poezie de din Domnișoara Nimeni (2017)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 13 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook