stingherit

Unui orator

E drept că domnul orator
Găseşte frazele uşor,
Dar după ce şi le-a găsit
Şi le-a ornat cu floricele,
Rămâne totuşi stingherit
Că n-are ce să pună-n ele.

hexagramă de Mircea Pavelescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospect

Promovează culori
cu tentă optimistă
ca să ai acces mereu
valori de renume
promovează unda verde
ca să liberă trecere
în fiecare moment
să intri ne stingherit
pe strada succesului
la destinaţia izbânzii
sigure despre sine.

poezie de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja versului

Mi-ai spus Versule odată,
Am zâmbit cam stingherit,
Îmi râdea inima toată,
M-am simţit îndrăgostit.

De cuvinte şi de oameni,
De ce-i bun, ce e frumos,
De tot ce înseamnă semeni,
M-am simţit mai drăgăstos.

Aş iubi cu disperare,
Pe oricine, orişice,
Să ajut la întristare
Sufletul, când greu îi e.

Mi-ai spus Versule odată
Şi atunci am înţeles,
Că mi-e vorba nestemată
Care străluceşte-n vers.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu (8 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om e o dramă; a fi evreu este una în plus. De aceea, evreul are privilegiul de a trăi de două ori condiţia umană. El reprezintă existenţa prin excelenţă separată sau, pentru a folosi o expresie prin care teologii îl califică pe Dumnezeu, este absolut-altul. Conştient de singularitatea sa, o are-n minte neîncetat şi niciodată nu uită de sine; de aici aerul lui stingherit, crispat sau afişând o falsă încredere de sine, atât de frecvent la cei ce poartă povara unei taine. În loc să fie mândru de obârşia lui, să şi-o înscrie pe frunte, s-o strige-n gura mare, el o ascunde: ci soarta lui, fără pereche, nu-l îndreptăţeşte oare să privească de sus gloata umană?

Emil Cioran în Ispita de a exista, Un popor de singuratici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul spre Ba Ling

De lângă iezerul Dong Ting călătorim spre vest
către Templul Zeiţei;
aici femei cu sprâncene vopsite
relaxează peregrini obosiţi.
Oraşul de munte este pustiu,
magazinele se închid devreme;
lumina farului din turnul fortăreţei e încă departe,
când tragem barcazul la mal se va fi făcut deja târziu.
Nu vorbim dialectul locului—
vom angaja interpreţi;
ce păsări ciudate! — nu le cunosc numele;
sunt stingherit ca un învăţăcel al Cărţii Odelor.
Cât de improbabil să găsesc un luntraş
care să-mi înţeleagă inima:
de fiecare dată când deschid hubloul cabinei
văd pe ţărm un tufan înflorit.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson (uitându-se stingherit spre spectatori): Doamne, câtă lume! (Clatină nemulţumit din cap.) Şi când te gândeşti că-i zi de muncă... Şi când te gândeşti că fânul zace polog... N-are cine să-l întoarcă... N-are cine să-l adune... (Înaintează spre scenă, nemulţumit. Se uită cu reproş la spectatori.) Măi, oameni buni! Voi chiar n-aveţi treabă la voi acasă? (Urcă în scenă pe scăriţa din dreapta, mormăind indignat.) Poate că nu ştiţi să bateţi coasa. Dar de dat cu grebla, tot natul ştie... (Către Baci): Cumetre! Ce-i cu atâta lume la tine-n bătătură? Ai pus de nuntă?
Baciul (cu tratatul deschis, în mână, privind peste ochelari, aspru): Lasă, bre, lumea-n pace! Nu-i treaba dumitale!...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crize

ochiul acesta
unde soluţia finală pare stabilită
se cuibăreşte în cărămidă şi lemn

un petic de lut
traversat de siluete deşirate
începuturi şi sălbăticii
roşeşte stingherit
ţâşnind

ochiul acesta
unde mă rog cursurilor de apă
nu sunt
spre a fi o femeie
nu sunt
spre a fi o vioară plină de încântare
sau vreo pustietate grozavă

poate nu e vina mea

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns (Poetului Florin Mugur, la poezia "Te chem" din ziar 1956)

Da singur trec şi deseori mă duc,
Prins în foşnirea crengilor domoală,
Păşesc adânc în neguri ca un cuc,
Topit în stranii armonii de smoală.

Şi-n buzunare aspre chei muşcate de rugină;
Le simt îngheţate când mâna îmi strecor,
Le-nvălui cu gândul cu mâna felină,
Că-i singur prieten de sunt călător.

Veneam spre voi, la marea bătălie
Şi vă priveam cu suflete ascunse,
Voi nu ştiaţi că mă luptam să fie,
În zborul meu, dorinţele aprinse!

Vă ridicaţi atunci spre-nalte culmi,
Cu steagul întărit de vremuri,
Eu pasul l-am pornit de lângă ulmi,
Nesigur, stingherit, cu temuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milioane de oameni, generaţii de robi cad victimă muncii silnice din fabrici numai pentru a satisface capriciile femeilor. Femeile, aidoma unor regine, ţin nouăzeci la sută din omenire în captivitatea lor şi în sclavia muncii grele... Ele se răzbună, acţionând asupra simţurilor noastre, prinzându-ne în mrejele lor. Da, totul purcede de aici. Femeile au făurit din ele însele o atât de puternică armă de acţionare asupra simţurilor, încât bărbatul nu se poate purta calm faţă de femeie. E de ajuns bărbatul să se apropie de femeie ca să cadă pradă vrăjii ei şi să-şi piardă capul. Şi odinioară mă simţeam totdeauna prost, stingherit când vedeam o doamnă gătită de bal; acum, însă mă cuprinde de-a dreptul groaza, văd în ea pur şi simplu o primejdie pentru oameni, o nelegiuire, şi-mi vine să chem Poliţia, să strig după ajutor.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!