Toate rezultatele despre fulgere apoi tunet
Vezi și subiectul viața de apoi, pentru mai multe rezultate tematice.
Rezultatele următoare se referă la oricare dintre termenii căutați. Pentru rezultate care includ toți termenii, se poate efectua o căutare strictă.
Rezultate pentru fulgere apoi tunet în toate tipurile de citate, în ordinea relevanței și a calității:
tunet furios
pe câmpia cerului
fulgere ară
haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
nori sușotesc
fulgere ascut tăcut
vers de tunet
haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- tunet
- Tunet. Discurs despre apă de ploaie.
definiție aforistică de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Norii
Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.
Norii te îndeamnă la visare,
Te învață, că orice stare este trecătoare,
Îți găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos și de relaxare.
Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Și înveți cu dragostea ta, să zbori.
Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forță fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc și de sub razele Soarelui, zâmbesc.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nor de vară
Tu, nor de vară, rumen, belșug de-argint și apă,
Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină,
Cum stau trudit și singur încovoiat pe sapă
Și-mi picură sudoarea și lacrima în tină,
Abate-ți mersul și prin acest văzduh o clipă,
Cu fulgere și tunet destramă-te în ploi,
Că azi un pîlc de păsări cu fîlfîiri de-aripă
Pe țarina mea arsă zvârli semințe noi.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Horia
Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.
Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață,
Își ascunde tristă galbena ei față.
Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munților se pare,
Iar Carpații țepeni îngropați în nori
Își vuiau prin tunet gândurile lor.
- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său
Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ție.
- Nalți suntem noi munții, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ochii mi se par cel mai sincer organ al corpului. Buzele spun cuvinte dulci și apoi cuvinte aspre, mâinile țin strâns, iar apoi lasă, alte organe mimează orgasme. Ochii nu știu să mintă. Ei aruncă fulgere la mânie, radiază la fericire și se deschid lacrimilor în nefericire.
Teodor Burnar (octombrie 2010)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Când vrea, Apa de la scăldatul fulgerelor încrețește chiar și haosul, curgându-i apoi pe văi, cu și mai luminoase fulgere ieșite din scăldătoarea celestă...
aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tunet, primăvara
Tunet, primăvara, ploi cu acid -
în oul lumii se mișcă un spirit lucid.
Legată la detectorul de minciuni am uitat:
Embrionul de diamant necopt l-am purtat?
Am mințit crezând că-n noapte e miez,
că osul contine migdală, diez.
Că pasărea galben-roșie, fără liră,
dansează și cântă, dar nu respiră.
Că am fost jumătate om, jumătate opt, un optaur.
Dar nu am mințit îmbrăcând Lâna de Aur.
Cui îi pasă de toate astea, îmi ceri:
Lasă-l pe ieri, pune mâna pe Voltaire.
Tunet, primăvara, Volt ieri, Volt azi, Volt iezi...
Uite cum din nou te electrizezi.
poezie de Grete Tartler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de vară
Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.
Se tânguie copaci... și plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.
Gene de ploaie se unesc
Cu tunete și sentimente.
Vulcani, sub tălpi, își prelungesc
În vis, dorințele ardente.
Și iar mi-i fulgerul pământ
Și-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Și-un ultim semn de întrebare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >